La mulți ani, Puiu Manu!

 

Pentru noi o toamnă oarecare, pentru dânsul a 98-a toamnă a vieții sale.

Și a mai venit o toamnă… Iar odată cu ea, încă un an s-a așezat cu blândețe peste viața domnului Puiu Manu. 98 de ani.

Mă gândesc uneori cât de ciudat și de frumos știe viața să așeze oamenii în drumul nostru. Fără avertisment. Fără să-i cerem. Fără să știm dinainte cât de mult ne vor rămâne în suflet.

Așa a fost și întâlnirea mea cu domnul Puiu Manu.

M-am simțit mereu un om mic într-o lume mare. Dar, în același timp, un om incredibil de norocos. Viața mi-a dat voie să citesc, să visez, să călătoresc, să-mi aleg o meserie care să-mi țină sufletul viu și să întâlnesc oameni care au lăsat ceva în mine.

Unii au rămas prin cuvinte. Alții prin gesturi. Alții printr-o privire, printr-o poveste, printr-o după-amiază pe care nu o mai uiți niciodată.

Nu mi-am ales niciodată prietenii după vârsta din buletin. Am fost prietena copiilor care au venit curioși la muzeu, a adolescenților care au crescut sub ochii mei, a oamenilor întâlniți prin săli de expoziție, pe drumuri, în călătorii, dar și aici, pe această rețea de socializare pe care o judecăm uneori prea repede. Și prea aspru.. Și totuși, de atâtea ori, ea a reușit să apropie suflete care poate altfel nu s-ar fi întâlnit niciodată.

Printre amintirile mele sunt și benzile desenate.

Le-am citit cu bucuria aceea sinceră pe care doar copilăria o are. Pe drumuri lungi, în zile obișnuite, în momente în care lumea încă părea simplă. M-au făcut să râd, să visez, să cred că există aventuri la fiecare colț de pagină.

Abia târziu am înțeles că în spatele acelor lumi colorate există oameni. Mâini care desenează. Minți care construiesc povești. Suflete care dăruiesc, fără să știe poate, bucăți de copilărie unor generații întregi.

Și așa am ajuns să-l cunosc pe  Puiu Manu. Într-o zi caldă de august la Festivalul de Bandă desenată din Brașov. Era 2024.

Un nume uriaș pentru banda desenată românească.

Dar dincolo de nume, am descoperit omul.

Și nu cred că voi uita prea curând acele clipe.

Îl ascultam povestind și aveam senzația că, pentru câteva momente, timpul încetinise. Că mă aflam în fața unui om care purta în el aproape un secol de amintiri, întâmplări, personaje, bucurii, încercări și visuri.

La 96 de ani, avea o lumină aparte.

Nu o lumină stridentă. Ci una caldă. Din aceea care te face să taci și să asculți.

Întâlnirea cu dumnealui a fost unul dintre acele daruri pe care viața nu ți le împachetează frumos și nu ți le anunță dinainte. Le primești pur și simplu. Și abia după ce trece momentul îți dai seama cât de prețios a fost.

Pentru câteva clipe, am simțit că viața mea s-a oprit doar cât să-mi permită să așez încă o comoară în cufărul meu cu amintiri.

Și poate tocmai de aceea mă emoționează atât de tare astfel de întâlniri.

Pentru că ele îmi amintesc cât de puțin controlăm din ceea ce ni se întâmplă și cât de mult contează oamenii pe care îi întâlnim pe drum.

Domnule Puiu Manu, astăzi, la 98 de ani, vă doresc din toată inima sănătate, liniște și zile senine.

Vă mulțumesc pentru poveștile pe care le-ați desenat.

Pentru copilăriile pe care le-ați făcut mai frumoase.

Pentru zâmbetele copiilor de ieri, care astăzi au devenit părinți și bunici.

Pentru visurile pe care le-ați așezat pe hârtie și pentru faptul că, fără să știți, ați rămas în sufletul atâtor oameni.

Și vă mulțumesc, pur și simplu, pentru întâlnirea noastră. Atât de vie în inima mea.

Pentru mine, ea a însemnat mai mult decât o fotografie, mai mult decât o amintire frumoasă, mai mult decât întâlnirea cu un mare artist.

A fost una dintre acele clipe în care viața îți șoptește, discret:

„Uite, și pentru tine am păstrat ceva frumos.”

La mulți ani, domnule Puiu Manu!

Să vă fie anii care vin blânzi, iar lumina pe care ați dăruit-o atâtor generații să se întoarcă spre dumneavoastră înmiit.

Iar noi, cei care v-am citit, v-am admirat și am avut norocul să vă întâlnim, să nu uităm niciodată că uneori copilăria încape într-o pagină desenată. Iar alteori, într-o întâlnire care rămâne pentru totdeauna în suflet.

Lavinia Ungureanu, muzeograf