Zilele acestea am intrat în posesia celei mai noi cărți - de fapt un adevărat album de istorie și benzi desenate -, cea mai recentă creație a prietenului meu Dodo Niță.
Este un demers editorial unic, dedicat culturii Pif și oamenilor din spatele eroilor desenați care ne-au făcut copilăria fericită și pe care autorul i-au cunoscut personal colindând Europa benzilor desenate.
Scris cu profesionalism și emoție, tipărit în
condiții grafice excelente, volumul este dedicat celor care au făcut și fac
parte din "Familia Pif", printre care mă număr și eu, de fapt o lume
a imaginarului, a nostalgiei și a bucuriei de a lectura benzi desenate.
Pentru cei interesați, in această toamnă
cartea va fi lansată și la Gherla, Dej și, foarte probabil la Cluj.
Gabriel Rusu
Gabriel Rusu este profesor de istorie și
cadru universitar la Universitatea din Cluj. Este, de asemenea, un talentat autor de benzi desenate. Cele mai recente
publicații ale sale sunt albumele Transilvanica
și Dincolo de orizont…
![]() |
| Cei interesați de acest volum pot să-l comande la adresa bdargonaut@yahoo.com. |


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu