duminică, 26 iulie 2026

1000000 de accesări!

 


Când am lansat acest blog, în anul 2012,   scopul său a fost  să promovez banda desenată românească în special și banda desenată de calitate în general! Am încercat să fac acest lucru în mod onest, cu multă pasiune și am scris doar despre benzile desenate pe care le-am citit.

Am avut și o rețea de corespondenți care ne informau și ei despre noutățile BD. Le mulțumesc și pe această cale, precum și dvs., cititorilor care urmăriți constant acest blog (108 persoane interesate) dintre care cu unii m-am întîlnit și chiar mi-ați devenit prieteni.

 Zilele acestea am depășit borna de un milion de accesări!


Ținând cont că au fost în total 1841 postări, rezultă că, în medie, fiecare postare a avut aprox. 544 accesări.  În realitate însă, majoritatea dintre ele sunt citite de aproape 100 de persoane zilnic dar, în timp, au fost postări care au depășit 1000 de accesări.

Iată  primele 10 cele mai accesate articole :

 

-           Micul Prinț din nou în benzi desenate  - 1170 accesări

-          Premiile ABDR pentru anul BD 2017 – 1210 accesări

-          Căpitanul Ro – Război în inima Europei?  – 1310 accesări

-          Banda desenată în manualul de limba și literatura română – 1440 accesări

-          Moartea unui editor - 1510 accesări

-          Șerban Andreescu – “Vrăjitorul din Oz” în BD – 1600 accesări

-          Revista Media Kinder Magazine  -1610 accesări

-          Top 15 BD cele mai bine vândute în Franța  - 1860  accesări

-          Benzi desenate in caietele de lucru ale elevilor  - 3680 accesări

-          Caragiale în benzi desenate  - 5370  accesări.

 

Se poate conchide din acest top că  BD-urile care i-au interesat cel mai mult pe cititorii blogului BDR sunt adaptările literare:  Caragiale în benzi desenate,  Vrăjitorul din Oz, Micul Prinț…

Dintre autorii BD români, cei care i-au interesat cel mai mult pe cititori au fost Puiu Manu/Adrian Cioroianu, Șerban Andreescu și Viorel Pîrligras, deci cei clasici, s-ar putea spune.

 

Așa cum ați remarcat, fără îndoială, în ultimii ani, numărul de postări pe lună  a scăzut, deși actualitatea BD este din ce în ce mai bogată. Acest lucru se întâmplă deoarece  am început să colaborez cu mai multe reviste și, deși am ieșit la pensie, am din ce în ce mai puțin timp liber.

Pentru cei interesați, găsiți articole mele în revista Scrisul Românesc din Craiova (lunar), revista CSF din București (o dată la 2 luni), și Paradox din Timișora (anual).

Ultimele două sunt reviste de science-fiction și știu că mulți dintre dvs sunteți și fani SF, așa că vă recomand călduros lectura lor, cu atât mai mult cu cât ele publică și BDSF.



De asemenea vă recomand lectura cărților mele de exegeză publicate de editura Pavcon din București :

-          Europa Benzilor Desenate

-          Panorama Benzilor Desenate

-           Oameni pe care i-am cunoscut în minunata lume a  fantasticului.

 Cea mai nouă carte a mea, Familia PIF,  o puteți comanda  scriind la adresa bdargonaut@yahoo.com.

 


În ceea ce mă privește, voi continua să alimentez acest blog cu informații și articole și vă stau la dispoziție dacă aveți întrebări sau nevoie de ajutor pentru scrierea unor lucrări de licență, master sau doctorat (cum a fost cazul déjà în trecut).

Vă mulțumesc pentru interes și vă asigur că lectura benzilor desenate, indiferent de vârstă, rămâne  una dintre cele mai plăcute  activități de relaxare (în paralel cu cea de educare).

 

Niciun comentariu: