Am copilărit la țară, la bunici. Sărbătoarea Paștelui venea mereu cu o frământare mult anticipată, care se simțea în toată bătătura. Ritualul înlocuia rutina obișnuită și îmi amintesc doar soare.
În Joia Mare, grijile erau puse de-o parte
și energia era mânată pe înroșit ouă, de la adunat cele mai frumoase frunze de
prin curte pentru modele, până la grija de a nu sparge frumusețe de ouă la
fiert în tuci. Apoi era ștergerea cu unsoare pentru luciul glorios de la final.
Doamne, ce frumoase mai erau așa roșii, strălucind întinse prin iarba verde!
Lumea era pentru câteva zile mai mare, cu
povești despre cum se deschid cerurile și cei plecați vin să se odihnească la
ei acasă. Joi de dimineață, o masă cu ulcior de apă și un blid de sare era
aranjată în curte pentru ei și toți ne bucuram să-i știm alături de noi, să
vadă că suntem bine.
Ce noroc să creștem cu așa bogăție
spirituală!
Diana Tivu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu