Albumul este un adevărat jurnal grafic, care
adăposteşte desene realizate în 60 din cei 69 de ani de viaţă ai
graficianului, în special portrete, mutre, moace, figuri, mecle şi alte
chipuri.
Cartea se deschide cu primele desene, realizate în timpul
şcolii primare, continuă cu autoportrete şi portretele părinţilor şi
colegilor, desenate în timpul liceului (în paralel Mirescu a urmat şi cursurile
Şcolii de Artă, unde l-a avut profesor pe Ion Hagiescu), desene şi
portrete din armată (camarazi şi ofiţeri) şi facultate (colegi, colege şi
profesori).
La facultate, în timpul cursurilor, în loc să ia notiţe,
Marian Mirescu desenează - în jurnal reproduce pagini manuscrise din caietele sale de curs.
În acești ani îşi face debutul public, în fanzine şi
publicaţii efemere studenţeşti, dar începe să şi picteze (tot portrete şi
autoportrete, reproduse în culori).
În album sunt publicate şi numeroase portrete ale
lui Mirescu - satirice şi/sau realiste - realizate de confraţii de breaslă,
tineri sau mai puţin tineri.
După 1990 Marian Mirescu a desfăşurat o susţinută
activitate publicistică, în special în paginile Gazetei de Sud din Craiova şi
ale ziarului Azi din Bucureşti (dar nu numai), aşa că o bună parte
din album este dedicat
caricaturilor care au condus (spre dezastru?) ţara noastră…
Pardon, caricaturilor oamenilor politici români, dar şi
ale fotbaliştilor care au construit Craiova Maxima, ziariştilor în vogă
în anii 90, actori, actriţe, scriitori, muzicieni, şi… evident, bedeişti.
Dintr-un anumit punct de vedere, s-ar putea spune că
volumul semnat de Marian Mirescu este o adevărată istorie
grafică a României ultimilor 30-40 de ani.
Altfel, el este un adevărat album de artă, care dă
seamă de talentul unui excepţional grafician - Marian Mirescu !
Dodo
Niţă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu