Paul Stoica: o analiză severă a micro-fenomenului BD românești

 

Azi este ultima zi, trec ultimile ore, ale editiei 50 a Festivalului de la Angoulême. Marele Premiu l-a primit Riad Sattouf, si recunosc ca nu-i sunt deloc fan, dar omul are umor, are curaj, si mai ales are stiinta compozitiei secventelor, ca doar nu degeaba este absolventul celei mai celebre scoli de animatie franceze! Dar nu despre Sattouf vreau sa vorbesc, ci despre BD si vietile noastre contemporane cu el.

Asadar, acum 50 de ani cativa entuziasti sustinuti de autoritatile locale fiintau primul Salon BD francez! Salonul s-a perpetuat, si-a adjudecat gloria si anii, a devenit semi-centenar, iar in jurul lui s-a format un muzeu, un centru de documentare si chiar un pol universitar. Orasul e absolut minuscul, destul de mort economic, inaccesibil daca nu locuiesti pe axa vestica a hexagonului, dar are farmecul sau vetust ce-si traieste faima an de an la fiecare sfarsit de ianuarie.

Dar Salonul de la Angoulême, fondat in 1974, nu a aparut de nicaieri, ci a fost un varf al unor ani anteriori ce au propulsat BD-ul la interes general. Primordial, au fost anii de explozie al unor desenatori si scenaristi care au propulsat pe piata personaje si albume devenit cult, dar si munca asidua a unor pasionati ce s-au aventurat in zona teoretica, de cercetare, de definire si catalogare a unei noi expresii creative ce a primit numele de a 9-a arta. Toate astea s-au intamplat in anii '60, si au beneficiat de implicarea directa a unor sociologi, filosofi, istorici cunoscuti ai epocii, cum Marcel Brion sau Edgar Morin, implicat fiind chiar si directorul de atunci al Cabinetului de Stampe de la Paris, ca sa nu mai vorbesc de alte personalitati culturale, din 1967 au aparut si primele emisiuni tv dedicate istoriei BD, iar din 1971 un curs de istoria si estetica BD a fost initiat de Francis Lacassin la Sorbona. In prezent, BD-ul ca disciplina estetica exista in mai multe centre universitare, desigur, cel mai cunoscut ramane la Angoulême care apartine de Universitatea din Poitires, dar cartile de teorie BD abunda, am strans peste o suta de asemenea volume, care mi-au oferit noi unghiuri de abordare, dar ce e mai important de subliniat, al ora actuala BD-ul francez de cateva decenii nu mai este indreptat spre zona infantila, majoritatea titlurilor ce apar sunt cu tematici diverse destinate adultilor, semn ca BD-ul nu doar ca a evoluat ca arta, ci si ca tehnici narative.

 Bun, ce avem in România legat de BD?

In perioada 1960-1990, nu a fost un preaplin, dar suficient pentru a intelege ca este un gen comercial ce poate genera interes pt lectura, generatiile din acea perioada au fost atrase spre lectura prin povestile ilustrate de Duldurescu, Puiu Manu, Nobilescu, Nicu Russu, Pompiliu si altii, plus ca-n România navigau ca pietre pretioase Pifuri si Rahanuri, doar ca acele 3 decenii nu au ridicat si interesul spre cercetare, documentare, critica teoretica, singurul care s-a ocupat de asta a fost doar  Dodo Niță, incepand de prin 1986, dar a carei prima varianta a Istoriei sale a fost refuzata de o editura inainte de 89, si cine stie, o prima editie la acea data ar fi adus alte plusuri, cert este ca din 1990 si pana in 2011, Dodo Niță a fost unicul promotor al BD-ului in România, dar un singur om nu poate face singur totul - si documentare, si editare, si organizare, chiar daca a mai fost ajutat punctual, pana la urma acesti ani au fost de stagnare, a 9-a arta nu a ajuns in România, singurul lucru ce parea un spargator de gheturi a fost aparitia Istoriei BD a lui Dodo Niță, si al organizarii unui efemer muzeu al BD-ul românesc, dar ce a urmat n-a fost decat un zig-zag mediocru in cautarea unui imaginar succes financiar.

Desi evenimentele BD s-au multiplicat in ultimii 10 ani in România, calitatea este absolut submediocra, majoritatea autorilor BD nu au nicio educatie artistica, nici cei ce se ocupa de promovarea unor asemenea evenimente, si nu o sa inteleg niciodata insistenta unora de a investi si/sau promova in asa numitele comicsuri, in primul rand comicsul american nu mai are succes mai nicaieri in Europa, de cateva decenii, in Franta vanzarile pe acest gen sunt extrem de slabe, undeva la 2% din piata, in plus, in Romania unde publicul de SF este rarefiat, este chiar iluzoriu sa vii cu asemenea tematici, chiar daca ar fi bine realizate. Nu mai vorbesc de zona alternativa, care primeste mereu sustinere financiara, de la stat sau privat, dar care ramane anonima.

Public românesc pentru BD exista, pentru  ca genul in sine este facil asimilat, si nu degeaba Puiu Manu, la 94 de ani,  ramane cel mai vandut autor in viata, iar editurile se imbulzesc sa retipareasca marile hituri ale anilor '70-'80, doar ca BD-ul trebuie sa iasa din zona asta infantila, imi pare incredibil ca nici pana acum nu se stie in România definitia clara, se face confuzia intre BD si caricatura, intre album BD si roman grafic, nu sunt stabilite lucrurile banale, si nu mai poti vegeta in forma juvenila, ca BD-ul este preponderent ptentru copii, lumea a evoluat, cum dreacului din toti editorii din România niciunul  nu este in stare sa faca un roman grafic?

 (Nu iau in calcul albumul lui Daniel Horia, care, apropos, a fost lansat si in editie franceza la Festivalul de la Angoulême din acest an, pentru  ca,  practic,  nu a fost lucrat de editor, ci doar i-a fost propus spre publicare).

Toate lipsurile astea românesti, si de educatie, de cultura vizuala sau editoriala, si de mentalitate pana la urma, au un impact nociv, as aprecia mai mult daca BD-ul asta mediocru, ieftin si saracacios care este promovat masiv, dar care mai mult indeparteaza publicul, n-ar mai exista, e mai sanatos si ar incuraja, poate, pe cei ce vor sa realizeze ceva de calitate, fie ei editori sau autori.

 

Dr. Paul Stoica