Născut pe data de 14 septembrie 1928, maestrul Puiu Manu, cel mai
îndrăgit autor de benzi desenate de la
noi, aniversează poimâine, înconjurat de
prieteni şi familie, frumoasa vârstă de 91 de ani.
Tot ce doreaţi să ştiţi despre viaţa şi
activitatea artistică a acestui mare artist, dar nu aveaţi de unde, puteţi acum să aflaţi din „Monografia Puiu Manu”.
Ştiaţi, de exemplu, că domnia sa a fost şi un
mare sportiv, campion la schi şi la yachting?
Ştiaţi că a fost ginerele lui Constantin Noica?
Ştiaţi că a fost prieten cu Radu Tudoran şi a
desenat nu una, ci trei adaptări ale celebrului roman „Toate pânzele sus”?
Ştiaţi că mari scriitori, de la Octav
Pancu-Iaşi la Adrian Cioroianu, au scris
scenarii BD exclusiv pentru dânsul?
Capitanul RO, scenariu Adrian Cioroianu |
Ştiaţi că a fost cenzurat în socialism şi
piratat în democraţia postdecembristă?
Ştiaţi că, în afară de peste 1500 de planşe BD
a desenat aproape 100 de afişe şi a
ilustrat peste 100 de cărţi pentru copii şi tineret?
Despre toate acestea veţi putea afla doar din
cele 80 de pagini dense şi pline cu desene şi planşe BD, format A4, ale „Monografiei
Puiu Manu” (30 lei). Cei interesaţi de această carte pot să scrie pe adresa bdargonaut@yahoo.com şi vor primi cartea cu autograf din partea
autorului ei. Iar primele cinci cărţi comandate vor fi semnate de domnul Puiu
Manu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu