Jim Davis s-a născut pe 28 iulie
1945 într-o fermă din Indiana, Statele Unite, şi şi-a petrecut copilăria
înconjurat, după propriile afirmaţii, de 25 de pisici! Scutit de muncile agricole datorită unui astm
cronic, el şi-a găsit refugiul în desen.
Cu diploma de absolvent al unei
Facultăţi de Arte Plastice în buzunar, se angajează la o agenţie de publicitate
şi, în acelaşi timp, uceniceşte ca asistent al unui desenator profesionist de
stripuri (stripurile sunt scurte benzi desenate, de câte 3-4 casete).
Ulterior creează primul său
personaj, Gnorm Gnat, o insectă antropomorfă, şi publică peripeţiile sale
într-un ziar local, fără însă să atragă prea mult atenţia.
Observând că nicio pisică nu
figurează în prim-planul comics-ului american şi inspirat de pisicile de la
ferma familială, Jim Davis imaginează, începând din 1977,
peripeţiile motanului Garfield (numit astfel după bunicul său, James Garfield
Davis, el însuşi fiind botezat aşa după preşedintele american James A.
Garfield).
Ineditul personaj
interesează editorii de stripuri care, pe data de 19 iunie 1978, îl vor publica
simultan în paginile a 41 de ziare şi reviste din America.
La 90 de zile după apariţia
primelor stripuri cu Garfield, redacţia ziarului Chicago Sun Times renunţă la
Garfield, spre marea dezamăgire a lui Davis, care îşi vede astfel visurile
spulberate. Dar, în zilele următoare, redacţia ziarului respectiv primeşte
peste 1.300 de telefoane şi scrisori din partea cititorilor, care reclamau
revenirea motanului portocaliu în paginile ziarului.
În 1983 aproape 1.000 de
publicaţii tipăresc zilnic câte un strip cu motanul Garfield, aşa încât Jim
Davis deschide o firmă şi angajează 50 de oameni, pentru a gestiona toate
aceste publicaţii şi mai ales numeroasele produse derivate: jucării din
plastic sau din pluş, îmbrăcăminte, ghiozdane, rechizite şcolare, jocuri,
cărţi de colorat, cărţi poştale, felicitări, filme şi chiar o operă
muzicală!
În anul 2002 artistul intră
în Cartea Recordurilor – Guinness Book – ca fiind creatorul
personajului cu cea mai mare audienţă internaţională: peste 200 de
milioane de persoane citeau zilnic peripeţiile lui Garfield,
publicate în 2.570 de ziare din lumea întreagă.
Acestora li se adaugă şi
aproximativ 135 de milioane de albume de benzi desenate.
Între 1988 şi 1995 Garfield va fi
eroul unui serial de desene animate, iar în 2004 chiar al unui film de
lungmetraj cu actori reali (Garfield, animat pe calculator, va vorbi cu vocea
lui Bill Murray ) difuzat şi pe ecranele cinematografelor româneşti în acelaşi
an. Un al doilea film va ieşi pe marile ecrane în 2006, tot cu vocea lui Bill
Murray..
Astăzi, la vârsta de 73 de ani, Jim Davis nu doar administrează această
companie internaţională, dar s-a întors şi la facultatea de artă pe care a
absolvit-o în anii ‘60, ca profesor de desen, de această dată.
Personajul
Garfield este un motan
portocaliu, leneş, ironic şi mare amator de pizza şi lasagna. S-a născut,
evident, într-un restaurant italian – „Mama Leoni”. De mic mânca aşa de
mult încât patronul nu a avut de ales: fie dă faliment, fie îl duce pe
Garfield la un centru de adopţie a animalelor. De aici motanul va fi înfiat de
Jon Arbuckle, desenator de benzi desenate (un alter-ego trasparent al lui Jim
Davis), şi devine inseparabilul său tovarăş de viaţă.
Două lucruri îl interesează: să
mănânce şi să doarmă. Însă, când e deranjat de la aceste două
preocupări esenţiale ale vieţii sale, îşi scoate ghearele, zgârie, devine
ironic şi chiar cinic. Bineînţeles, victima sa de predilecţie este chiar Jon
şi, practic, majoritatea stripurilor înfăţişează micile întâmplări şi
dialogurile absurde/amuzante dintre cei doi.
Uneori, în viaţa celor doi
intervin poştaşul, Lyman, amicul lui Jon şi căţelul acestuia, Odie. Trei
victime în plus ale ghearelor şi limbii ascuţite ale lui Garfield. Apropo,
Garfield, fiind doar o pisică, nu are darul vorbirii, însă cititorii îi
pot afla gândurile datorită limbajului specific benzii desenate –
baloanele cu dialoguri.
În fine, Garfield, ca orice motan
egocentric, urăşte câinii, ziua de luni, vara, luna noiembrie, jogging-ul,
vitaminele, dar cel mai mult şi mai mult urăşte să fie îmbăiat şi mai ales să
fie pus la dietă. Asta chiar îl scoate din sărite, iar cititorii se amuză cu
încercările sale fără număr de a scăpa de aceste două corvoade.
Prin acest amestec savant de umor
verbal şi vizual, benzile desenate cu Garfield au cucerit sute de milioane de
cititori din lumea întreagă, inclusiv România.
Garfield „vorbeşte” româneşte
Primele peripeţii ale lui Garfield
au apărut în ţara noastră în 1999 în revista CSVD. Anul
următor, revista Easy English („metodă de învăţare a limbii engleze”)
publică alte stripuri cu Garfield.
În 2004 editura Rao vrea să profite de interesul suscitat de filmul
Garfield şi editează patru albume (cu câte 100 planşe alb-negru
fiecare) cu peripeţiile „celui mai iubit motan al planetei”: „Garfield se
îngraşă”, „Garfield ia proporţii”, „Garfield pe larg”, „Garfield mai greu
decât
viaţa”.
Anul următor, editura Rao recidivează şi publică alte cinci albume din seria
respectivă: “Garfield ia cireaşa de pe tort”, “Supărare mare”, “Garfield stă
acasă”, “Garfield păcăleşte cântarul”, „Garfield îşi pierde picioarele”.
În decembrie 2009 un fan editor de origine maghiară demarează editarea
revistei Garfield. Cu o apariţie
lunară, revista se dovedeşte a fi cea mai longevivă publicaţie de benzi
desenate din România postdecembristă: luna trecută a fost publicat
numărul 115-116.
In anul 2018, o altă editură - Arthur, parte a grupului Editorial Art -
publică (unul în vară şi celălalt în toamnă, lansându-le la târgurile de carte
respective) două albume din seria “Garfield”:
“Marele
Garfield” şi “Garfield
câştigă în greutate”.
Albumele au acelaşi format şi acelaşi număr de pagini ca
şi cele de la editura Rao, doar că stripurile şi planşele sunt tipărite în
culori şi publicate în ordine cronologică.
Un comentariu:
am si eu o intrebare garfield se mai difuzeaza SEMUL INTREBARI
Trimiteți un comentariu