Claude Garitte – portret de tintinofil

Am mai scris pe acest blog, şi sper că sunteţi de acord, dacă nu citeşti benzi desenate de mic, sunt slabe şanse ca, ajuns adult, să mai citeşti.

Sunt însă pasionaţi care nu doar citesc benzi desenate din copilărie, dar le şi colecţionează.

Un astfel de colecţionar este prietenul meu belgian, dr. Claude Garritte.

S-a născut într-un sătuc din Belgia, pe 22 octombrie 1937. Tatăl și cei 5 unchi ai săi citeau peripețiile lui Tintin în paginile revistei  Le Petit Vingtieme, așa încât, deja prin 1942-1943, printre primele cadouri pe care le-a primit în copilărie micuţul Claude au fost  diverse numere din revista Le Petit Vingtieme şi albume Tintin.

În septembrie 1946, în urma apariţiei revistei Tintin, insistă pe lângă părinţii săi să-l aboneze  la această minunată revistă.  În 1947 devine membru al clubului Tintin şi a păstrat până astăzi cartea de membru.

Claude Garitte va face studii de medicină şi va lucra ca doctor generalist (specializat în acupunctură), se va căsători şi-şi va întemeia o familie,  dar unul din puţinele lucruri constante din viaţa sa va rămâne abonamentul la revista Tintin,  mai bine de 40 de ani, până la dispariţia acesteia, în 1988. Pentru a răsplăti fidelitatea abonaţilor, redacţia revistei trimitea acestora tot felul de gadgeturi extra, cum este această carte poştală, semnată chiar de Tintin (din 1957):

În timp, Claude Garitte a cumpărat  fiecare nou album cu aventurile lui Tintin (şi astăzi aceste ediţii originale ating nişte preţuri inimaginabile, formate din numere cu câte 2-3-4 zerouri, în funcţie de vechimea lor) dar şi diverse obiecte sau tipărituri în legătură cu universul Tintin, precum aceste timbre (practic, nişte vignete) care se vindeau odată cu diverse borcane de ciocolată sau de dulceaţă,  săpunuri etc., pe care cititorii le strângeau şi, în schimbul lor, la librăriile specializate primeau albume sau diverse obiecte Tintin. 

Săpunuri Tintin

În anul 2003 doctorul Claude Garritte a ieşit la pensie și   a început să strângă albume Tintin tipărite în diversele limbi de pe glob. Prima sa achiziție a fost un album  în limba rusă. A călătorit în China și în Taiwan și a adus de acolo diverse albume și apoi, în timp, a achiziționat zeci de albume tipărite în aproape o sută de limbi și dialecte. Printre acestea se găsesc primele ediții publicate în America, în anii 50, singura ediție în limba bulgară (din 1993), albume în limba farsi (Iran), arameică sau în dialectul batik (Indonezia). 
 Astăzi este capabil să-ţi vorbească ore în şir despre colecția sa mergând până la detalii de genul diferențelor lingvistice dintre albumele Tintin publicate în China comunistă şi cele din Taiwan, despre albumul Tintin în Tibetul chinez diferit de  Tintin în Tibetul ocupat de chinezi, etc. Frumoasă colecție.

Pentru că nu au mai apărut albume noi cu aventurile lui Tintin, fanii neobosiţi au început să strângă, iată, albume în diferite limbi. Recunosc că strâng şi eu astfel de albume, dar numai din ţările în care am călătorit.

Ce este grozav la tintinofili este faptul că ei sunt gata oricând să-şi împartă pasiunea cu alţii şi iată-l pe doctorul Garitte oferind albume Tintin unui puşti de 8 ani, dornic de lectură. Mă bucur să am astfel de prieteni ! 

 

Aflată la graniţa între literatură şi artă (nu degeaba Umberto Eco o numea « literatură desenată ») banda desenată reprezintă cel mai frumos îndemn la lectură, a suscitat numeroase vocaţii (şi sunt convins că va continua s-o facă) şi iată,  poate constitui obiectul unei colecţii inedite şi aducătoare de multă bucurie în sufletul oricărui om, indiferent de vârstă sau de sex.

Întrebat odată de o reporteriţă TV care este secretul longevităţii sale, nu doar fizice ci şi spirituale, domnul Puiu Manu a răspuns:  „banda desenată”. Am certitudinea că şi doctorul Claude Garitte ar fi răspuns la fel.