„Revista Pif
are un sens aparte în destinul meu intelectual. Datorită ei am deprins
repede limba franceză, şi de timpuriu. Primul exerciţiu literar de care îmi
amintesc este indirect, ca mai toate experienţele mele, şi este legat de un
personaj al acestei reviste, Gai-Luron. Veselul chefliu avea un facies mereu
egal cu sine, o privire apoasă şi placidă, o gură împleticită, ca la buldogi,
în schimb era animat de o mare inteligenţă verbală. Era iscusit în calambururi
şi subtilităţi, hîtru-resemnat în faţa adversităţilor şi practica o asruţie
care uneori exploata sentimentul absurdului. Inteligenţa unora dintre aceste
fabule vesele m-a incitat să le compun un pandant în versuri cu rimă
împerecheată. Cu un talent superior, aş fi făcut în acea epocă, în principiu,
operă de fabulist, cu un sentiment al fabulei care friza poanta absurdă. Nu pot
aprecia calitatea acelor produceri, căci s-au pierdut toate. Reţin de aici două
lucruri: 1) sensibilitatea faţă de apolog şi 2) emulaţia care rezulta din
admiraţia incondiţionată pe care o aveam faţă de inteligenţă. E instructiv să
mă gîndesc că predilecţia pentru literatura sapienţială, la mine, este geamănă
înclinaţiei pe care am avut-o pentru Gai-Luron (sau Le concombre masque, cu picantele-i calambururi grafice sau de
sens; destinul operează selecţii încă din „faşă”: de ce n-am fost atras de Arthur-fantoma sau de
Placid et Muzo?). Şi că înclinaţia pentru gagul inteligent din benzile desenate
este în fond de aceeaşi natură cu interesul pasionat pentru proza lui Voltaire,
la care mă fascinează amenitatea lipsită de milă a unui instrument care, fiind
iniţial inteligenţa, sfîrşeşte, datorită excesului, prin a fi altceva decît ea.”
H.-R.
Patapievici, Zbor în bătaia săgeţii,
Editura Humanitas, 1995
Excelent exemplu al jocului cu codurile benzii desenate, by Gotlib
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu