joi, 4 iunie 2020

MOCA - Museum of Comics Art


După muzeele de benzi desenate din Franţa (Angouleme), Belgia (Bruxelles), Germania (Schwarzenbach an der Saale), iată că se pregăteşte deschiderea unuia nou, în Olanda.

Plecând de la colecţia privată a arhitectului Arie Korbee, care include numeroase planşe originale ale creatorilor  olandezi  (Marten Toonder, Hans Kresse, Evert Geerards, Theo Van den Boogaard, etc.), franco-belgieni (René Giffey,  Jijé, Uderzo, Gotlib etc.) şi americani ( Harold Gray,  Will Eisner etc.)  MOCA  va prezenta „un punct de vedere original” asupra celei de-a noua arte.
Alături de expoziţiile permanente şi cele temporare de benzi desenate, muzeul va organiza întâlniri cu autorii BD,  lansări de albume noi, burse de colecţionari, ateliere BD, zile tematice, un festival anual de caricatură.



Situat în centrul comercial al staţiunii turistice Noordwijk aan Zee, pe malul Mării Nordului, muzeul îşi va deschide porţile în primăvara anului viitor.





În România, unde banda desenată are o tradiţie de peste 130 de ani şi există  colecţii private de benzi desenate, oare se va găsi un  mecena al artelor sau un director de instituţie culturală care să dorească să rămână în istorie cu un astfel de muzeu?

Niciun comentariu: