În ultima decadă a lunii aprilie 2019, prin amabilitatea importatorilor de carte de la librăria franceză Kyralina, am achiziționat un exemplar dintr-un album de bandă desenată de baronul François Schuiten și de domnul Benoît Peeters intitulat: Les Cités obscures - livre 4 (editura Casterman, Paris, 2019). L-am parcurs pe îndelete în perioada octombrie 2019 - februarie 2020.Și iată ce am aflat:
Al patrulea
volum din integrala Orașelor obscure este, din păcate, și ultimul. Tomul
începe cu o "Tentativă de cronologie" care acoperă mai bine de trei
secole din istoria acestei lumi imaginare și care îi ajută pe cititori
să poziționeze mai precis, din punct de vedere temporal, evenimentele
prezentate în volumele precedente ale seriei.
Urmează
albumul de bandă desenată "Frontiera invizibilă". Protagonistul acestei
povești kafkiene este un tânăr cartograf, Roland de Cremer, care ajunge
la un centru de cartografiere din Sodrovno-Voldachia (un ținut din lumea
obscură unde se vorbește româna, mai degrabă decât franceza). Ni se
prezintă, pe scurt, "Tinerețea unui cartograf", apoi tribulațiile
protagonistului, prins între birocrația unui sistem vast și dificil de
înțeles, ambițiile unui dictator în ascensiune și idila cu o localnică,
Shkodrã. Povestea ia o turnură suprarealistă când Roland descoperă că,
pe pielea iubitei sale, se află un semn din naștere ce reproduce harta
reală a Sordovno-Voldachiei. Iar, când ambițiile teritoriale ale
dictatorului Radisic (bazate inclusiv pe falsificarea hărților) intră în
coliziune cu pasiunea protagonistului pentru exactitatea științifică,
celor doi tineri nu le mai rămâne decât calea lungă și grea către exil.
Albumul este însoțit de un extras din "Ghidul orașelor" dedicat Sodrovno-Voldachiei.
Urmează un
al doilea album amplu, "Teoria grăuntelui de nisip", cu acțiunea plasată
la Brüsel. Seful unui trib exotic o vizitează pe proprietara unui
magazin de antichități, Elsa Autrique, îi încredințează o bijuterie
bizară, după care piere într-un accident rutier. În apartamentul Elsei
încep să apară fire de nisip, în număr din ce în ce mai mare, până când
ajung să fie imposibil de evacuat și se revarsă șuvoaie pe ferestre și
de pe balcon. Între timp, un alt personaj, Constant Abeels
(protagonistul albumului "Brüsel")
are o problemă similară - zilnic, în locuința lui apar roci, de
greutate egală, în număr din ce în ce mai mare, până când, evacuarea lor
devenind imposibilă, fac să se năruiască podeaua sub greutatea lor. Nu
în ultimul rând, proprietarul unui restaurant, Maurice, pierde din
greutate (dar nu și din masa corporală) până când ajunge să plutească
asemenea unui balon.
Mary von Räthen (protagonista din "Fata înclinată")
investighează aceste fenomene și conchide că bijuteria cea bizară ar
trebui restituită și repusă la locul ei pentru a restaura ordinea
firească a lucrurilor. Ca atare, îl însoțește pe Constant Abeels într-o
călătorie până în îndepărtatul ținut al moktarilor, unde bijuteria
buclucașă e reașezată în locașul ei, pe peretele unei fortărețe
străvechi. Și, dacă pentru Constant și pentru amicul său Maurice
lucrurile revin la normal, Elsa se pomenește transferată, cu tot cu
imobilul în care locuia (Casa Autrique) în lumea noastră, în Bruxelles.
Al treilea
album de bandă desenată din cuprins, "Amintiri din prezentul etern",
este mai suprarealist și mai poetic decât cele precedente. Acesta
prezintă odiseea unui copil, Aimé, printr-o zonă urbană în bună parte
depopulată, Taxandria, unde sunt puțini adulți și nu există alți copii.
Toate ceasurile sunt oprite, clădirile se află în diferite stadii de
degradare, iar timpul pare să fi stat în loc. Peregrinările lui Aimé îl
duc prin mai multe instituții cu un aer kafkian, iar, în cele din urmă,
într-un port părăsit, unde copilul se îmbarcă pe un vapor aflat în
trecere.
Secțiunea
"Întoarcere la Taxandria" prezintă evoluția acestui proiect, care
inițial se intenționase a fi un film de artă regizat de Raoul Servais.
Filmul a trecut prin mai multe viziuni și etape de realizare, a fost
turnat în 1989 la Budapesta și lansat, în cele din urmă, în 1994 sub
titlul Taxandria. Banda desenată se inspiră din viziunea inițială
a regizorului, mai degrabă decât din produsul final, care, aparent, a
fost cam dezamăgitor.
Spre final, apare o galerie de "Personaje ilustre" în care regăsim atât personaje din seria Orașelor obscure, precum Giovanni Battista sau Mary von Räthen, cât și persoane din lumea noastră, ca Victor Horta sau Jules Verne,
care au relevanță pentru acest tărâm imaginar. Și nu vă veți mira să
găsiți pe cineva care e câte puțin din fiecare - fotograful Gaspard-Félix Tournachon (alias Nadar), care apare în tandem cu versiunea sa ficționalizată, Michel Ardan.
Volumul se
încheie cu secțiunea "Afinităților elective", în care lumea obscură e
conectată cu alte lucrări ale baronului François Schuiten, în special
seria Pământurilor găunoase, cu o "Bibliografie a lumii obscure" în
care, în manieră borgesiană, sunt menționate lucrări reale, precum
"Ficțiuni" de Jorge Luis Borges,
alături de cărți fictive, ca "Misterul din Urbicande" de Régis de Brok,
cu note biografice despre baronul François Schuiten și despre domnul
Benoît Peeters, respectiv cu bibliografia celor doi creatori.
Impresia de
ansamblu este că volumul al patrulea al integralei Orașelor obscure
încununează seria. Pe de o parte, cronologia și galeria personajelor
ilustre pun mai bine în perspectivă numeroasele elemente ale acestui
ansamblu artistic de mari dimensiuni. Pe de altă parte, "Amintiri din
prezentul etern" și "Afinitățile elective" creează impresia distinctă că
lumea aceasta ficțională este încă mai vastă decât ne-au arătat deja
cei doi creatori. Astfel, seria Orașelor obscure rămâne un frumos
exemplu postmodern de operă deschisă.
Am apreciat,
la fel ca în cazul volumelor precedente ale seriei, scenariile domnului
Benoît Peeters și ipotezele fantastice pe baza cărora a construit
poveștile. De asemenea, am apreciat revenirea unor personaje deja
cunoscute, precum Mary von Räthen sau Constant Abeels.
Grafica
baronului François Schuiten s-a dovedit, și în acest caz, de o
excepțională calitate. Fie în cazul albumelor color, ca "Frontiera
invizibilă", fie în cel al "Teoriei grăuntelui de nisip" (realizat în
alb, negru și crem), detaliile au fost realizate minuțios și elegant. Am
remarcat, spre exemplu, cum, în "Teoria grăuntelui de nisip", fațadele
din Brüsel erau reprezentate în perspectivă, dar și... răsturnate și
vălurite, sub formă de reflexii în băltoacele de pe pavaj, într-o zi
ploioasă.
Nu în
ultimul rând, am apreciat hârtia cretată de o excepțională calitate, pe
care sunt imprimate filele cărții, maniera în care a fost legat volumul
(fascicule cusute, mai degrabă decât file lipite), tiparul de înaltă
definiție și coperta caronată, embosată și decupată. Toate aceste
calități, precum și conținutul propriu-zis al acestui volum, fac Les Cités obscures - livre 4 o piesă de colecție atât pentru amatorii de bandă desenată, cât și pentru bibliofili.
Singurul
regret (și este unul adânc) este că nu vor mai urma alte volume în
această serie de excepție. Un gând de recunoștință li se adresează celor
doi creatori care, vreme de aproape patru decenii, au construit o lume
imaginară de neuitat.
Florin Pâtea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu