BD Braşov 2019 |
Am participat, fie ca spectator, fie ca organizator, la cea mai mare parte a acestora, în acest an, şi la celelalte în anii precedenţi.
BD Braşov 2019 |
Salonul BD de la Sibiu a demarat interesant acum 5 ani, dar s-a pierdut pe parcurs, datorită ambiţiilor deşarte a organizatorului său de a se putea lăuda că BD Sibiu strânge cei mai mulţi desenatori BD din ţară şi din lume. Din acest motiv manifestarea nu are niciun criteriu de calitate, aşa încât la Sibiu se adună atât autori foarte buni cât şi neaveniţi, persoane care pretind că sunt autori de BD, când ei sunt doar nişte mâzgălitori. Acest fapt a condus la un dezinteres faţă de manifestare, dezinteres arătat atât de către public cât şi chiar de către unii dintre autorii BD consacraţi.
BD Braşov 2019 |
Cu cea de-a 26 ediţie a sa, Salonul BD de la Constanţa a revenit pe scena BD-ului din România, după mai mulţi ani de tăcere. În ciuda bugetului său limitat, asigurat de Institutul Francez, Alianţa Franceză din Constanţa şi ABDR, manifestarea continuă să raioneze şi să atragă atât publicul din Constanţa cât şi bedefili din ţară datorită calităţii expoziţiilor sale şi mai ales datorită prezenţei şi participării a celor mai reprezentativi autori BD din România: cei mai talentaţi şi cei mai publicaţi. Manifestarea promovează înainte de orice dialogul intercultural şi intergeneraţional. În plus, Salonul BD Constanţa a promovat întotdeauna banda desenată tout public, care se adresează în egală măsură copiilor şi părinţilor şi nu BD-ul alternativ, provocator şi chiar pornografic şi scatologic, aşa cum se întâmplă cu alte manifestări.
BD Braşov 2019 |
East European Comic Con este o manifestare care atrage zeci de mii de vizitatori. Însă, până în acest an, autorii de benzi desenate se aflau într-o minoritate absolută, doar câţiva desenatori fiind prezenţi, fie că erau invitaţi, fie că îşi plăteau participarea. Anul trecut, cu sprijinul Institutului Francez au venit la Comic Con 5 tineri desenatori BD francezi, de Sf şi fantasy, plus scenaristul Jean-Francois Lecureux şi acest lucru a sporit atractivitatea manifestării.
BD Braşov 2019 |
A revenit şi Comic Fest-ul organizat de Octav Ungureanu după mai mulţi ani de absenţă. S-a derulat într-o simpatică locaţie, numită Comic Club şi a reunit mai mulţi autori din Bucureşti.
BD Braşov 2019 |
La Palatul Suţu se derulează de mai mulţi ani un aşa zis Salon BD "Poveşti din Bucureşti", la care însă nu participau decât desenatorul M. Grăjdeanu şi câţiva copii. Văzând că nu au public, organizatorii manifestării s-au reorientat şi au demarat ciclul de expoziţii "Mari maeştri ai benzii desenate româneşti", unde au fost expuse planşe ale lui Puiu Manu, Albin Stănescu, Sandu Florea şi Valentin Tănase. Evident publicul manifestării s-a mărit considerabil, o parte din atenţia sa revărsându-se inevitabil şi asupra lui M. Grăjdeanu.
Să sperăm că seria de expoziţii va continua şi cu "micii şi tinerii maeştri ai benzii desenate româneşti" pentru că în Bucureşti locuiesc cei mai mulţi dintre autorii BD din România. Mai sperăm şi că expoziţiile vor fi mai elaborate şi nu doar simple xeroxuri puse pe pereţi.
BD Braşov 2019 |
La Palatul Suţu a avut loc în acest an şi o manifestare unică şi irepetabilă, întâlnirea cu scenaristul şi editorul francez Jean-Francois Lecureux. Acesta a conferenţiat şi a acordat dedicaţii fanilor români cu ocazia aniversării a 50 de ani de la naşterea celui mai îndrăgit personaj BD francez din România: RAHAN!
BD Braşov 2019 |
Dar cea mai importantă manifestare BD din acest an a fost, fără îndoială, Festivalul de Benzi Desenate Istorice de la Braşov. Aflat abia la a doua ediţie, dar beneficiind de un buget generos şi de profesionalismul unei echipe de organizatori dirijate de Nicolae Pepene şi Ioana Şchiopu, manifestarea a propus publicului braşovean dar şi unor bedefili sosiţi din alte oraşe mai multe evenimente inedite:
- concursul naţional de benzi desenate, dotat cu premii substanţiale
- primele expoziţii BD outdoor din România, plasate în Piaţa Sfatului şi în faţa Primăriei
BD Braşov 2019 |
- prima expoziţie BD 3D de la noi, consacrată evident, maestrului Puiu Manu
- un catalog voluminos, reunind toate planşele trimise la concurs.
- o durată mai lungă a unora dintre expoziţii
- o durată mai lungă a unora dintre expoziţii
În plus organizatorii, Muzeul Judeţean de Istorie şi Asociaţia Forums, au început să editeze şi albume BD:
- Braşov, 15 noiembrie 87, desenat de Mihai Grăjdeanu
- Istoria e cea mai frumoasă poveste în benzi desenate, desene Puiu Manu, scenariu Marius Leştaru
- Istorii din 89, album colectiv, realizat de 39 de desenatori.
BD Braşov 2019 |
Anul BD 2020, care a debutat cu o expoziţie personală Şerban Andreescu la Palatul Cesianu, din Bucureşti, va continua cu noi ediţii ale acestor manifestări şi poate, să sperăm, şi cu unele noi, la Iaşi, Cluj sau Timişoara.
BD Braşov 2019 |
Excelsior!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu