Marţi, 13 noiembrie, am avut norocul şi bucuria să le fiu alături surorilor
Surducan, Ileana şi Maria, la prezentarea celui mai nou album de benzi desenate
al lor, “Vacanţa lui Nor”, la librăria Book Corner Librarium, din Cluj-Napoca.
A fost prezent şi Adrian Barbu, prieten şi
mentor al surorilor, care a povestit despre album cu farmecul cu care numai el
ştie să o facă. Şi cu multă mândrie pentru munca şi talentul fetelor.
Evenimentul a fost o surpriză pentru public deoarece fetele au reuşit să
ţină secret acest proiect început în 2015 şi continuat, printre alte proiecte
personale, pâna la finalizarea lui în 2018. Desenele, după cum se poate observa, îi aparţin
Ilenei şi au fost create pe tabletă grafică, iar Maria este cea care ne bucură
ochii prin culorile cu care a venit în completare.
Albumul este tipărit la
Editura Arthur, este cartonat şi are în componenţă nici mai mult, nici mai
puţin de 92 de pagini, pline cu aventurile băieţelului Nor (prescurtare de la
Norbert), care este dus mai mult pe sus de părinţii lui şi lăsat la bunici în
vacanţa de vară, însă fără tehnologia care îî era atât de dragă. Oare va
supravieţui fără telefon, fără tabeltă, fără consola cu jocuri? Acolo află că
bunica lui este Muma-Pădurii, iar bunicul lui este un solomonar care poate
controla norii, dar pe care Nor află că l-a moştenit. Acest dar însă îi dă
bătăi de cap la început, când trebuie să ducă la păscut o turmă întreagă
de…nori, care se hrănesc cu rouă şi care se pot topi dacă stau la soare şi pe
care îi tot pierde. Norii pot fi
controlaţi folosind un nai pe care bunicul i-l dă, însă fără instucţiuni de
utilizare; o să-şi dea seama singur pe parcursul aventurilor. Căci vacanţa va
fi plină de provocări şi peripeţii alături de personaje la fel de speciale ca el: Skai, generalul scaieţilor, Laci, cavalerul
înaripat, Amnar, copilul de foc sau Pazvante, puiul de balaur. Aceştia vor
trebui să îşi folosească puterile supranaturale împotriva zmeului care le-a
atacat pădurea.
Dacă şi cum au reuşit să-l invingă veţi află din paginile acestui
minunat album, care garantez că vă va aduce zâmbetul pe buze cu fiecare pagină
dată.
Cu drag, din Cluj-Napoca, Ana-Maria
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu