miercuri, 16 mai 2018

Alexandra Gold revine!



Atunci când a debutat pe mica scenă a benzii desenate româneşti, publicând în revistele on-line Comics şi Nautilus, nimic nu anunţa ambiţia  artistică a acestei tinere  autoare. 

 
Sigur,  ea publica de multă vreme cărţi ilustrate în Statele Unite dar, fiind de o modestie şi o timiditate rar întâlnită  la cei din generaţia sa,  nimeni nu ar fi prevestit cariera sa ulterioară, poate cu excepţia noastră, a celor de la Asociaţia Bedefililor din România,  care i-am acordat  premiul pentru cel mai bun album apărut anul trecut.
Cred, de asemenea, că atmosfera de emulaţie a cenaclului Antares din Braşov a jucat un anume rol în devenirea sa artistică.
Aşa că nu m-am mirat deloc să aflu că  Alexandra Gold revine în atenţia publicului cu nu mai puţin de trei albume de benzi desenate:

- O nouă ediţie a albumului Ora 12, cu o copertă inedită,  aşa cum se poate vedea,

- Selected Works, în care adună lucrările apărute deja în publicaţiile on-line menţionate,



- Focurile Lumii Noi, un thriller SF desenat după un scenariu semnat de scriitorul Alexandru Lamba.



Mai multe informaţii şi desene extrase din cele trei albume găsiţi pe site-ul editurii  Geek Networks şi tot de aici  le puteţi şi comanda: 

Niciun comentariu: