vineri, 2 decembrie 2016

ROMCON CRAIOVA 2016



 În anii 80 am scos şi eu  capul în lume şi am început să frecventez cenaclul SF studenţesc SFVA din Craiova.
Cu această ocazie am cunoscut cu bucurie scriitori pe care îi citeam în reviste, almanahuri sau volume, precum Alexandru Mironov, Ion Hobana, Radu Honga, sau pe incredibilul creator de universuri grafice Viorel Pîrligras.
La  cenaclu participau în mod curent tineri cu doar câţiva ani mai mari decât mine, studenţi în ultimii ani, sau chiar  absolvenţi de facultate: Mircea Liviu Goga, Victor Martin, Aurel Cărăşel, Ion Maria.
După 1990 aceştia au devenit scriitori profesionişti.
Bine, profesionişti  nu în sensul că trăiesc din ceea ce scriu (din păcate), ci doar în sensul că ei publică  în mod regulat volume cu povestiri sau romane sau cărţi de poezii (precum Ion Maria),  sunt îndrăgiţi de cititori şi promovaţi de editori, sunt premiaţi pentru ceea ce scriu.

Din nostalgie şi din consideraţie pentru aceşti scriitori, m-am implicat în organizarea unor întâlniri cu ei în contextul cel mai fericit, pentru ei ca autori, iar pentru noi ca simpli cititori:  lansarea propriilor cărţi.

Am plăcerea să invit cititorii blogului nostru, craioveni sau olteni, sâmbătă, ora 16,00, la sediul Alianţei Franceze din Craiova, strada Romain Rolland nr. 7,  la întâlnirea cu şapte  scriitori profesionişti de science-fiction şi de romane poliţiste:

Aurel Cărăşel


Daniel Ninoiu


Michael Hăulică


Dănuţ Ungureanu


Traian Bădulescu


Constantin D. Pavel


Bogdan Hrib


Veţi cunoaşte 7 personalităţi ale literaturii române contemporane ( în cazul în care nu le-aţi întâlnit  deja), veţi putea dialoga cu scriitorii  şi veţi afla poveştile din spatele romanelor scrise de ei, se va vorbi de problematicile  literaturii SF şi poliţiste şi, mai ales, veţi putea pleca acasă cu cele mai noi apariţii din domeniul SF şi polar, cu dedicaţii personalizate din partea autorilor prezenţi.

Personal sunt foarte mândru  (că tot e contextul cu mândria de 1 decembrie) că doi dintre 7 scriitori sunt craioveni,  şi i-am cunoscut pe vremea când ei doar visau şi poate nu erau siguri că vor ajunge scriitori profesionişti:  Aurel Cărăşel şi Dan Ninoiu.
 La manifestare va fi prezent şi graficianul – tot craiovean – Marius Ghergu, cel care îmbracă artistic cărţile SF ale lui Aurel Cărăşel.

Prin 2014 Viorel Pîrligras resuscita cenaclul SFVA  şi anunţa cu surle şi trâmbiţe că organizează ROMCON la Craiova.Bineînţeles că manifestarea nu s-a ţinut dar, ceea ce nu a făcut el în 2014,  au reuşit în 2016 alţi oameni  pasionaţi care, practic, au organizat un ROMCON  craiovean ce s-a întins pe durata unui an de zile, timp în care cititorii olteni şi pasionaţii de frumos s-au putut întâlni cu profesionişti ai desenului şi scrisului, începând cu graficienii Valentin Tănase, Şerban Andreescu,  Marius Ghergu, care au prezentat expoziţii personale  şi terminând acum, la sfârşitul anului, cu acest desant de 7 scriitori profesionişti ce vor aduce în faţa publicului cele mai noi creaţii ale lor.

Fanii SF şi pasionaţii de lectură în general sunt aşteptaţi  sâmbătă, 3 decembrie, la ora 16,00, la sediul Alianţei Franceze.


Aşa cum se vede, Aurel Cărăşel va lansa cele mai multe cărţi, science-fiction, fantasy, poliţiste. Un inedit şi rar interviu cu scriitorul oltean  puteţi citi pe site-ul 4 arte.ro:



Notă. Dacă vreunul dintre cititorii noştri din afara Craiovei doreşte unul sau altul dintre volumele lansate, cu dedicaţie din partea autorului, poate să ne scrie pe adresa blogului până mâine la ora 12, sau să ne trimită un SMS.

Niciun comentariu: