marți, 27 decembrie 2016

Primul meu Moş Gerilă!


Pe 31 decembrie 1968 a intrat Moş Gerilă şi în viaţa mea. Moş Crăciun emigrase la capitalişti, să bea Coca Cola, iar nouă, copiilor români, ne rămăsese doar Moş Gerilă (Ded Moroz), adus din stepele înzăpezite ale Rusiei pe tancurile diviziei "Tudor Vladimirescu". 

În seara de Anul Nou mama îmi făcuse baie, mă îmbrăcase în hainele de duminică, mă pusese să repet, din nou, poeziile, şi acum aşteptam cuminte în faţa televizorului Temp.

Deodată, cineva a bătut puternic în uşa de la marchiză, acolo pe unde intrau doar naşii, când veneau de la Bucureşti.

Mama a deschis  şi l-a poftit în casă pe ... Moş Gerilă. Era un tovarăş înalt, îmbrăcat într-un halat roşu, şi avea barba albă, ce părea făcută din vată.

A lăsat jos ditamai sacul, tot roşu, a spus "Ho, ho, ho!", s-a aşezat pe scaun şi m-a luat pe genunchi: 

- Ia spune,  copile, la grădiniţă  te duci ?
- Mă duc, Moş Gerilă !
- Şi-ţi place ?
- Îmi place, Moş Gerilă.
- Dar ce-ţi place acolo ?
- Îmi place să mă joc cu copiii.
 Mama mi-a făcut semn.
 - Şi-mi place să învăţ carte, am completat repede. 
- Dar ce vrei să te faci când o să fii mare?
- Maistru, ca tatăl meu, ca să construiesc socialismul.
- Dar pe părinţi îi asculţi?
- Da, Moş Gerilă.
- Păi mie mi-a spus o păsărică că eşti cam neastâmpărat, şi nu asculţi de mama ta.
- Nu-i adevărat, Moş Gerilă, am răspuns cu lacrimile în ochi.
- Dar vreo poezie ştii?
 Repetasem toată după-amiaza, aşa că am răspuns sigur pe mine:
 
 
                               „Moş Gerilă, Moş Gerilă,
                                 Toţi îmi spun
                               Că eşti darnic şi eşti bun.

                               Eu îţi scriu de mai-nainte
                              Că-s un băieţel cuminte,

                               Şi-ţi mai scriu, aşa, să ştii,
                                Că eu nu-ţi cer jucării,
                               Cum ţi-ar cere alţi copii –
                                Însă nu m-aş supăra
                                Dacă tot mi-ai da ceva !”

 Moş Gerilă a început atunci să scormonească prin sacul uriaş. Căuta, şi căuta, şi părea să nu găsească, iar eu abia mai puteam să respir,  de emoţie şi nerăbdare. Într-un târziu, a scos ceva mic din sac şi mi l-a pus în mână.

Era o ceapă !

Am aruncat-o cât colo şi m-am pus pe un plâns de se zguduia casa. Abia atunci  au început să iasă darurile din sacul moşului, care părea fără fund : dulciuri, jucării, hăinuţe.

Mi-a trecut plânsul instantaneu şi, după ce a plecat Moş Gerilă, m-am jucat toată seara cu jucăriile primite,  mai cu seamă cu o limuzină decapotabilă care mergea singură – pe baterii – şi  al cărui şofer învârtea de volan, stânga-dreapta, iar pasagera din dreapta se întorcea din când în când şi făcea poze cu un aparat miniatural, cu flash, până m-a trimis mama cu forţa la culcare.

Am ţinut minte până astăzi  prima mea întâlnire cu Moş Gerilă,  şi tot până astăzi am rămas cu o mare nedumerire : oare  Moşu şi tata  frecventau acelaşi magazin de ceasuri ?
În mod straniu,  amândoi purtau la mâna stângă acelaşi  ceas Vostock, cu aceeaşi cureluşă şi aceeaşi zgârietură pe micul ecran. 

desen de Livia Rusz (extras din albumul Aventurile lui Mac)


Niciun comentariu: