marți, 20 septembrie 2016

FERGONAUT - periodic de informaţii şi analiză a benzii desenate




 În anii 2000 nu mai exista nicio revistă de benzi desenate, deşi BD-uri  continuau să apară, în diverse ziare, reviste sau fanzine. M-am gândit atunci că, în  afară de reuniunea anuală a bedefililor – salonul BD,  ar fi trebuit să avem şi o publicaţie care să alimenteze pasiunea de BD. Luând ca model revista HOP !, despre care am scris zilele trecute,  i-am propus lui Viorel Pîrligras să realizăm împreună revista Fergonaut – în fapt un infzin,  un fanzin de informaţii, tipărit în 300 de exemplare şi  difuzat în România, Franţa şi Belgia (de aceea unele articole erau scrise direct în franceză).


Fergonaut era numele personajului inventat de Viorel în anii 80 şi unul dintre scopurile revistei era şi să-l readucă pe Viorel în atenţia publicului amator, aşa încât - pe ultima pagină a revistei -  apărea câte o nouă întâmplare a Fergonautului, desenată după 1989.

Eu am fost directorul şi finanţatorul, iar Viorel redactorul şef al revistei, care avea 20 de pagini,  format A4.  Majoritatea articolelor erau semnate de subsemnatul şi de Viorel Pîrligras, dar aveam  - de atunci – o reţea de corespondenţi şi  colaboratori, printre care mai mulţi profesori, unii universitari,  şi un arhitect.


Fiecare număr avea un dosar tematic, un interviu cu o personalitate importantă, o rubrică de informare despre noile apariţii BD, recenzii de noi albume, cronici ale diverselor manifestări BD din străinatate,  unde participam singur sau  împreună cu diverşi autori români, dar şi – uneori – articole despre Craiova culturală. Pe ultima pagină apărea câte un episod din Fergonaut.

Primul număr al revistei a ieşit  în august 2002. Piesa sa de rezistenţă a fost un interviu cu Horia Aramă, cunoscut scriitor şi scenarist BD (în fapt ultimul interviu acordat de marele scriitor SF, care se va stinge din viaţă ulterior), despre scenariile BD la care a lucrat şi despre desenatorii cu care a colaborat.

Urma un portret al lui  Roland Francart, cunoscut animator belgian al benzii desenate,  fondator al asociaţiei CRIABD din care fac parte şi eu, din anul 1998 (astăzi sunt unul dintre administratorii săi). Viorel a fost şi el membru al asociaţiei mai mulţi ani.

In anul 2002 am fost invitat de onoare la Festivalul BD Sobreda din Portugalia, aşa încât am publicat în Fergonaut un articol despre festival şi un altul despre Bedeteca din Lisabona (un fel de bibliotecă/muzeu al benzii desenate- în Portugalia există trei mari astfel de bedeteci).

Am  mai scris despre poveştile în imagini apărute în revista Albina  în anul 1900, despre cunoscutul personaj BD italian  Diabolik,  care tocmai împlinise 40 de ani de existenţă, despre seria BD franceză Tatiana K, a cărei acţiune se derulează şi în România, precum  şi despre comics-urile trase în tuş de Sandu Florea.

Viorel Pîrligras a compus editorialul numărului, arhitectul Cristian Ciomu a scris articolul Craiova în tuşă şi costum de epocă,  inginerul Cristian Scăiceanu a semnat  un articol tot despre Craiova veche,  iar  profesoara Maria Tronea a propus cititorilor noştri francofoni  articolul La Bande Dessinée, comme instrument  d`élection pour l`enseigment du français.




Profesoara Elena Trăilă a tradus în franceză un episod din viaţa Fergonautului.


Niciun comentariu: