În 1997, domnul Paul
Laffont, ataşat cultural al Ambasadei Franţei la Bucureşti şi delegat general
al Alianţei Franceze din România,
co-organizator al Salonului Internaţional al Benzii Desenate din România
între 1993-1997, şi-a încheiat misiunea diplomatică în ţara noastră şi s-a
întors în Franţa, fiind numit funcţionar superior la Maison de la Culture din Paris.
Ulterior va fi trimis ca director al Alianţei Franceze din Aosta, Italia.
Am rămas prieteni şi am continuat să colaborăm punctual. Astfel, în 1998 m-a chemat să particip la
Salon du livre de la Paris, în 2001 la Salonul Benzii desenate de la Aosta, iar
în 2003 la Festivalul BD Torino Comics.
În 2003, profitând oarecum de prietenia pe care mi-o
purta dl. Laffont, l-am rugat să-l invite la festival şi pe Viorel Pîrligras,
nu doar pentru că îl credeam unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, dar şi
pentru că mi se părea – şi mi se pare şi astăzi – că este unul dintre
cei mai reprezentativi autori BD din România. Mă gândeam şi că participarea la
un asemenea festival îl va impulsiona să continue să deseneze... Dezamăgit că nu
era plătit la valoarea sa, Viorel cam renunţase la benzi desenate.
Dl Laffont mi-a spus că
ar dori să-l cheme, dar festivalul nu
bugetase decât un singur bilet de avion, pentru mine. Atunci eu i-am propus să-i
plătească voiajul cu trenul lui Viorel, iar eu voi veni pe speze proprii.
Viorel s-a lăsat greu
convins să meargă la Torino, deşi ar fi fost prima sa vizită în Italia, a
trebuit să-i împrumut şi bani de buzunar, ceea ce era natural între prieteni.
Despre festivalul Torino
Comics o să vă povestesc altădată, era de dimensiunile Târgului de Carte Gaudeamus
de la Bucureşti, cu sute de editori şi librari, sute de desenatori prezenţi,
din toată Italia, şi zeci de mii de vizitatori.
Mai important este însă
faptul că, după Festival, domnul Laffont ne-a îmbarcat într-un Jeep Cherokee
şi am trecut Alpii, ajungând la Romans, unde ne-a găzduit în castelul său din
secolul XVII.
Iar de-acolo, după două
zile, ne-am urcat în tren şi am plecat spre Aurillac, în inima Masivului Central,
unde locuia Louis Cance (stabilisem cu dânsul înainte că urma să-l vizităm). Louis Cance, editorul articolelor mele din revista HOP! dar mai ales desenatorul lui Pif şi Hercule vreme de aproape 25 de ani! Întâlnirea cu el era încă un vis devenit realitate!
După aproape o zi de mers
cu trenul (am schimbat 3 trenuri!) au ajuns la Aurillac, fiind întâmpinaţi de
gazda noastră cu zâmbetul pe buze.
Ne-a cazat întâi la hotel
(şi trebuie să precizez că dânsul ne-a plătit cazarea, mie în calitate de
colaborator de 12 ani al revistei, iar lui Viorel în calitate de ...
prietenul prietenului său), după care ne-a invitat acasă la dânsul unde era, şi este şi astăzi, sediul redacţiei revistei HOP!
Cu această maşină de scris, şi cu acest copiator, realizează de peste 40 de ani Louis Cance revista HOP!
Viorel admiră cu invidie unele dintre planşele originale oferite lui Louis Cance de prietenii săi desenatori.. În dulapul din spatele lor se ascunde o impresionantă colecţie de albume BD.
În pivniţa casei se află nu doar arhiva revistei HOP!, cât mai ales o colecţie uriaşă de reviste BD, mii de numere din sute de reviste apărute în Franţa şi Belgia de-a lungul a o sută de ani.
Cu această ocazie am făcut cunoştinţă şi cu Hubert, fiul lui Louis Cance, talentat pictor şi desenator de modele şi machete, despre care am scris pe acest blog şi în revista on-line Nautilus.
După o seară şi încă o zi petrecute în paradisul benzilor desenate, ne-am luat rămas bun de la gazda noastră care, pentru a ne mulţumi de vizită, ne-a oferit la fiecare reviste, albume şi mai ales câte o planşă originală desenată de el, cu Pif şi Hercule.
Pentru mine a fost una dintre cele mai încântătoare vizite acasă la un autor de benzi desenate, alături de cele la Pierre Pascal, Tabary, Greg, Cheret, Jean Claude Mezieres, Pierre Christin, Frank Giroud, Jean-Paul Dethorey etc.
Pentru Viorel a fost prima şi ultima vizită în Franţa sau în Italia, în Occident, în general.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu