marți, 30 august 2016

Librăria COMIC TREFF de la Viena


În Austria practic nu există o bandă desenată autohtonă. Sunt câţiva tineri care mâzgălesc ceva pe care ei îl  numesc BD alternativ, care însă nu depăşeşte graniţele cercului lor de prieteni,  dar nu există creatori sau personaje care să marcheze cititorii austrieci, sau să meargă la export.
Acest fapt nu împiedică bedefilii austrieci să citească benzi desenate,  doar că 99,99% dintre ele sunt traduceri, aduse în Austria de editurile… germane.
Anual se traduc în limba germană cele mai importante 3-400 de albume din Franţa-Belgia şi cam tot atâtea din Statele Unite. 
În mai multe oraşe din Austria funcţionează librării specializate în difuzarea benzilor desenate, în germană, sau în engleză, iar cea mai mare este Comic Treff de la Viena.
Drept dovadă stau fotografiile trimise de doi cititori ai noştri, Vlad şi Marius C., aflaţi în aceste zile în vizită la Viena, unde au inclus în programul excursiei lor şi o oprire la această librărie-paradis.
























În librărie se vând chiar şi planşe originale, la câteva mii de euro bucata.



Cele mai îndrăgite personaje de către austrieci (şi de germani) sunt Asterix, Tintin şi Donald Duck.


Va exista vreodată o astfel de librărie şi la noi?
În ciuda optimismului meu  funciar, mi-e teamă că nu…

2 comentarii:

Alexandra Gold spunea...

Un adevarat paradis!
Singurul lucru care conteaza dpmdv este calitatea. Daca ar fi sa excludem BD-urile 'de consum'(gen manga si altele) cred ca ar ramane mai goala libraria .

Dodo Niţă spunea...

Nu am inteles niciodata ce inseamna "literatura de consum". Eu cred ca exista doar carti, in cazul nostru albume BD, care se vand si altele care nu se vand, albume BD care ne plac sau albume BD care nu ne plac. Nu este obligatoriu ca tot ceea ce-mi place mie sa placa si altuia, este important insa ca dintr-un album sa se vanda cat mai multe exemplare pentru ca sa poata sa traiasca din asta atat autorii cat si editorii. Adica sa "consumam" benzi desenate.
Din ce se vede in poze eu am cumparat deja, in franceza (cateva si in romaneste) toata seria Tintin, toata seria Asterix, toata seria Marsupilami, toata seria Gaston la Gaffe, toata seria Spirou desenata de Franquin, toata seria Les Cites Obscures, toat seria Blueberry desenata de Giraud, toata seria Les Aigles de Rome, toata seria Lady S. si albumul Maus.
In engleza am cumparat Wathchmen si Saga si am multe comicsuri din seriile Spiderman si Batman desenate de Sandu Florea.
In total cred ca peste doua sute de albume.
In ceea ce priveste manga, singurele carti pe care le-am cumparat, in franceza, pentru ca mi-a placut subiectul lor, sunt mai multe desenate de Osamu Tezuka, supranumit de fanii sai "Dumnezeu al benzii desenate japoneze".