Nadia Comăneci,
zeeeceeeee!!!!
Cred că vă mai aduceţi aminte (cei născuţi în anii 60) extraordinara performanţă a
adolescentei de nici 15 ani. Unul din
rarele momente în care ne-am simţit cu adevărat români!
Probabil că
aţi cumpărat, ca şi mine, şi cartea lui Ioan Chirilă, Nadia (s-a vândut în 300,000 exemplare!)
De aceea nu este de mirare faptul că, şi în albumul de benzi desenate L`Aventure Olympique, Nadia este singura sportivă din lume care apare de două ori!
Nici măcar autorii de BD alternativă nu puteau să nu o menţioneze pe Nadia, chiar dacă, teribilişti, îşi permit s-o ironizeze.
David Cooper a menţionat-o în albumul său Dan et Larry dans Fais Pas Ca!, apărut în Statele Unite în 2001, la editura Fantagraphics Books, şi tradus în franceză în 2006, de către editura Seuil.
2 comentarii:
Nu trebuie sa fii nascut in anii 1960 ca sa iti aduci aminte de Nadia. Eu sunt nascut exact cu doua zile inainte de primul 10 luat la Montreal si in ajunul startului jocurilor olimpice din Canada, iar pe blogul meu de sport am facut un serial de sapte episoade in zilele in care s-au aniversat 4 decenii de la acest moment istoric pentru sportul romanesc, pentru fiecare din cele 7 note de 10 cu publicatiile despre Nadia printre care si cartea lui Ioan Chirila, Nadia. Iata un link cu una din postarile mele:
https://arheologsport.wordpress.com/2016/08/09/medalia-pierduta/
Va multumesc pentru comentariu. Stiam de mult ca blogul nostru este citit de oameni inteligenti si pasionati,profesori, scriitori, jurnalisti, dar dvs veniti inca o data sa confirmati acest lucru.
Cand m-am referit la noi, cei nascuti in anii 60, voiam sa spun ca am trait pe viu performanta Nadiei, e-adevarat, la televizor, nu in tribune, pe cand dvs.ceilalti ati trait-o post factum, tot la televizor, dar stiind deja rezultatele.
In orice caz va felicit pentru blogul dvs si munca de popularizare a simbolurilor romanesti pe care o faceti, intr-o vreme in care multi tineri (si nu numai tineri) dornici de afirmare, o fac prin scandaluri, negand trecutul si mistocarind simbolurile.
Felicitari inca o data.
Activitatea dvs imi da incredere ca nu este totul pierdut, ca facebook-isti frustrati si/sau semidocti nu au poluat cu totul internetul, aceasta minunata inventie care ar trebui sa ne deschida o perspectiva noua asupra cunoasterii si nu sa o ingradeasca prin negare si dispretul fata de necunoscutul de langa tine.
Trimiteți un comentariu