luni, 26 mai 2014

Cluj: lansarea albumului “ Ţara desenată - întâmplări cu şi despre Germania”








Albumul “Urban comics made in Cluj”,  lansat in luna martie 2012, îl ştiţi deja foarte bine.  Însă istoria clubului Comics Club Cluj (CCC) se duce cu doi ani mai în spate, in anul 2010, când tinerii artişti au participat la un workshop organizat de Centrul Cultural German. De atunci se întâlnesc cu conştiinciozitate, saptămână de săptămână, în incinta bibliotecii centrului cultural, unde îşi prezintă proiectele, se ajută unii pe alţii şi pun ţara la cale.
În ultimii doi ani, munca lor s-a concretizat în câteva fanzine despre care am mai vorbit aici, pe blog (“Snoave”, “Music” etc),  dar şi în albume individuale publicate în ţară şi străinatate (“Prîslea cel voinic şi merele de aur” al Mariei Surducan sau “Le cirque” al Ilenei Surducan). Concursuri, festivaluri şi saloane BD, expoziţii... i-am întalnit peste tot, pe ei sau operele lor.
Revenind în prezent, contextul apariţiei celui de-al doilea volum al CCC, intitulat “ Ţara desenată - întâmplări cu şi despre Germania” este următorul: Centrul Cultural German din Cluj-Napoca sărbătoreşte 20 de ani de activitate, iar cu această ocazie s-au gândit să înfrumuseţeze evenimentul şi cu un album colectiv de benzi desenate despre Germania şi cultura sa.  
“Fiecare din noi, desenatorii, a fost influenţat de Germania într-un fel sau altul. Fie prin experienţe directe, călătorii, studii, timp petrecut printre nemţii din Germania sau printre saşii şi şvabii din România; fie indirect, din basme, legende, poezii, amintirile altora, şcoală, filme sau muzică: Germania, cea de departe şi cea de aici, de acasă, ne modelează în egală măsură; la rândul nostru, am modelat-o, am imaginat-o, am reinventat-o pentru voi, din amintiri, aventuri, prejudecăţi, legende, anecdote, călătorii în timp şi spaţiu, nostalgie şi un strop de umor”(Adrian Barbu).
Albumul este unul generos: 100 de pagini de inspiraţie şi culoare, în care se vede încă de la prima privire evoluţia frumoasă a artiştilor de-a lungul timpului.  Este scos în doua ediţii: în limba română şi în limba germană, şi reuneşte artiştii pe care deja îi ştim, însă am avut surpriza plăcută să întâlnesc şi nume noi precum Alexandra Stoian, Timea Moldovan, Simina Popescu Alexandra Gavrilă sau Gabriel Marian. Cum “recrutează” CCC noii artişti o să aflaţi în ultima bandă desenată, la care am râs cu spor.  
Nu intru în detaliile istorisirilor din album; rămâne să descopere fiecare poveştile din spatele lor şi măiestria artiştilor. O să prezint numai câte un mic desen sau fragment din fiecare bandă desenată, alături de pozele fiecăruia. Măcar aici să aducem CCC în faţa publicului cum se cuvine, nu doar vorbind despre membrii lui, aşa cum s-a întamplat la lansare. Asta e bila mea mare şi neagră pentru organizator: evenimentul a fost prezentat de către directorului Centrului Cultural German care a amintit câteva nume de ilustratori, fără să-i aducă în faţă ca să-i cunoască toată lumea, invitându-ne numai în camera alăturată, unde puteam lua dedicaţii de la ei...(mare şi neagra !).  Dar au avut una şi mai mare şi albă ca zăpada, o surpriză plăcută pentru cititorii prezenţi: albumele au fost oferite în schimbul unei dedicaţii, urări sau alte mesaje, scrise pe fluturaşii lor gata pregătiţi cu care a fost umplut un panou întreg. Toate acestea cu ocazia aniversării celor 20 de ani de activitate a Centrului Cultural German ! 

Şi acum ilustratorii, în ordinea de pe tricouri: 

1.                  Anna Benczédi: “ Jurnalul de 3 parale”


2.                  Alexandra Stoian: “Ceasul cu cuc”


3.                  Ileana Surducan: “Burg Rheinfels”


4.                  Iulia Burlac: “Legenda din Seliştat”


5.                  Timea Moldovan: “Oglinda şi binoclul”


6.                  Gabriel Marian “Mix & Moritz”


7.                  Simina Popescu: “Ce departe e aproape”


8.                  Larisa Crăciunaş: “Rinocerul şi caietul de schiţe”


9.                  Ludmila Hodiş: “Descoperirea”


10.             Maria Eftimie: “Jonas”


11.             Alexandra Gavrilă: “Fructe negre de pădure”


12.             Maria Surducan: “The Bonn experience”


13.             Sebastian Baculea: “Baronul von Münchausen şi fantoma timpului”









14.             Adrian Barbu: “Cum am inventat Germania


15.             Oana Cocheci: “BD-işti proaspeţi”



Şi vernisajul expoziţiei :










Foto-reportaj de Ana-Maria Băsceanu


5 comentarii:

Simon Done spunea...

Cum pun şi eu mâna pe el?

Dodo Niţă spunea...

Cred ca daca scrieti la vreuna din adresele de mail ale desenatorilor nominalizati in articol.

Simon Done spunea...

Vă mulţumesc!

Paul S. spunea...

foarte, foarte buni! felicitari!

Sebastian Baculea spunea...

Bună ziua. Vă rog frumos să dați jos poza mea. Mulțumesc :)