vineri, 9 mai 2014

În trecătoare” – un nou roman grafic de Tamba şi Drăgan


După Elabuga şi Mila 23, editura Mandragora lansează pe piaţă un nou roman grafic,  În trecătoare (primul dintr-o serie intitulată generic Cei de dincolo).


Tamba la festivalul BD de la Sibiu

Deja rodatul tandem Tamba & Drăgan ne invită la o nouă incursiune în universul lor fantastic, de această dată pentru a ne interoga asupra vieţii şi a morţii şi mai ales asupra… trecătoarei dintre ele.

 Acţiunea romanului grafic demarează într-o… trecătoare a Munţilor Carpaţi, în anul de graţie 1916, când armatele române se retrag din Transilvania,  şi se termină în zilele noastre, cu o vizită la mânăstire. 

Personajul principal este un medic militar, locotenentul Dănescu. El tocmai este admonestat de comandatul său, colonelul Dimitrie   că acordă asistenţă medicală prizonierilor germani, în loc să se ocupe doar de răniţii români, când convoiul militar din care face parte  este bombardat de inamic şi nimicit în întregime. În întregime?  Nu, locotenentul Dănescu pare a fi singurul supravieţuitor şi, ajuns în trecătoarea vieţii sale,  se întâlneşte cu două personaje antagoniste:  Omul Negru, care fură sufletele morţilor ca să se hrănească cu ele,  şi Părintele,  care îl vindecă de rănile trupeşti şi, poate,  şi de cele sufleteşti.
Anca Puiu şi Tamba la Sibiu


Grafismul cu totul excepţional al lui Tamba, paleta coloristică pe care o foloseşte,  crează o atmosferă  apăsătoare, stranie, şi subliniază stările sufleteşti  ale personajului principal.
În trecătoare este una dintre cele mai tulburătoare benzi desenate pe care le-am citit vreodată.  Datorită măiestriei artistice a autorilor, după lectura acestui roman grafic, te gândeşti de două ori mai mult la viaţa ta şi a celor din jurul tău. 

Desenatorul Alex Talambă – Tamba, scenaristul George Drăgan dar şi editoarea lor, Anca Puiu, sunt dovada vie că banda desenată românească este în egală măsură o artă şi o parte intrinsecă a literaturii.

Dodo Niţă 





Notă. Fanii extraordinarului  artist Alex  Talambă - Tamba se pot întâlni cu el, pot dialoga  şi eventual îi pot cere autografe desenate pe cele trei albume ale sale,  la East European Comic Con, care se desfăşoară în acest week-end la Rom Expo. 







4 comentarii:

impricinatul spunea...

Iarasi am pierdut startul... Of, zi-mi macar unde gasesc bd-ul cu pricina, te rog.

Simon Done spunea...

Îl puteţi comanda de pe site-ul celor de la Cărtureşti. În magazine nu se găseşte; eu am încercat şi la Verona, şi la AFI, şi nu îl aveau decât în depozit.La Anthony Frost nu am încercat ( pe site-ul lor nu este de găsit ).

Dodo Niţă spunea...

In mod sigur il au la libraria Anthony Frost, de langa biserica Kretzulescu

Simon Done spunea...

Site-ul Librariei Mihai Eminescu de la Universitate arata ca ar mai fi si acolo 5 exemplare in stoc.