sâmbătă, 3 mai 2014

Salonul BD SIBIU 2014 – o cronică aşteptată




Dampyr
În urmă cu exact o lună, în week-end-ul 4-6 aprilie, a avut loc la Sibiu a doua ediţie a Salonului Internaţional al Benzii Desenate.



Manifestarea este organizată de un grup de pasionaţi de benzi desenate, francezi şi români, grupaţi în două asociaţii:  Asociația de prietenie « Ille et Vilaine – Sibiu » şi Asociaţia «Solidarité 35 Roumanie » cu sprijinul Ambasadei Franţei,  al Primăriei oraşului Sibiu şi a numeroşi sponsori.
Principala locaţie a manifestării a fost sala de expoziţii a Primăriei din Piaţa Mare dar şi librăria Erasmus, unde au fost lansate albumele de benzi desenate ale lui Şerban Andreescu şi Tamba.
Au participat, ca invitaţi, bucureştenii  Şerban Andreescu, Alex Talambă – Tamba şi scenaristul său, George Drăgan, Octav Ungureanu, Nilu Crocodilu (pe numele său adevărat Vlad Forsea) precum şi comperul său  Toma Alexandru, ambii cunoscuţi din revista Comics dar mai ales prin cărticele lor de desene umoristice, cu care au reînviat tradiţia celor editate în anii 80 de Fondul Plastic. 

Toma
Din Franţa au venit Nylso, autorul unui interesant caiet de călătorie  De Roumanie en Moldavie, Martin Robic  zis Chapo ( la doar 16 ani este câştigătorul unui concurs de BD organizat în cadrul Festivalului BD de la Angouleme,  la care au participat 5000 de adolescenţi) şi a revenit simpaticul Aubry Poitrin (căruia i-a apărut prima bandă  desenată în paginile revistei Comics nr. 20).
Vizitatorii au putut admira mai multe expoziţii, printre care  'Spirou Héros 5 étoiles' şi   'Vendetta', o prezentare în benzi desenate a rezistenței din Corsica (Franța) în timpul celui de-al doilea război mondial.  La  hotelul Ibis din Sibiu, unul din sponsorii festivalului,  a putut fi vizitată expoziția 'Ils revent le monde', care aruncă o privire asupra benzii desenate franceze de SF.

În cadrul salonului s-au lansat, în premieră naţională,   albumul În trecătoare (editura Mandragora) cel de-al treilea al tandemului Tamba/Drăgan, numărul 20 al revistei Comics, precum şi primul număr al fanzinului Sibiu Comics Club iar pasionaţii de benzi desenate au putut achiziţiona diverse fanzine, reviste şi albume, în română, franceză şi engleză (comic-books). 


Şerban Andreescu

Alex Talambă - Tamba
Eu am prezentat o scurtă trecere în revistă a benzilor desenate franceze şi italiene în care acţiunea se petrece la Sibiu.


Cred că momentele cele mai savurate de public au fost acele meciuri de desene în care desenatorii prezenţi şi chiar unii tineri debutanţi s-au întrecut în talent şi ingeniozitate.








Publicul a  venit în număr mare la întâlnirea cu banda desenată:  câteva sute, poate chiar o mie de vizitatori (incluzând braşoveni, clujeni - neobosita Ana-Maria şi doi belgieni - Roland şi Marc) au trecut pragul diverselor locaţii ale manifestării în cele trei zile.
Cred că unul dintre cele mai importante obiective atinse de manifestarea de la Sibiu a fost, pe lângă promovarea benzii desenate în general (salonul a fost foarte bine mediatizat în presa scrisă şi on-line),  consolidarea clubului local de benzi desenate, o viitoare pepinieră de noi talente pe scena benzii desenate româneşti.
La Sibiu am avut surpriza plăcută de a mă întâlni cu un viitor mare autor BD român,  Cristian Păcurariu, care a publicat deja 4 albume BD la editura franceză Soleil, a contribuit la alte 3, colective, şi lucrează la proiecte noi, pentru alte edituri franceze

Felicitări organizatorilor şi sponsorilor care au sprijit această  manifestare culturală de înaltă ţinută, felicitări lui François, Samuel, Codruţa, Alin,  precum şi celor 30 de fete şi băieţi care au lucrat benevol la buna desfăşurare a salonului.



Dacă va continua să prezinte autorii şi publicaţiile reprezentative ale BD-ului românesc, dacă va invita la manifestare autori de prestigiu din Franţa, cred că Salonul Benzii Desenate de la Sibiu poate deveni un bun continuator al celui de la Constanţa şi  un rendez-vous inconturnabil al bedefililor din România. 

Dodo Niţă



 Fotografii de Mihaela Georgeta Mihăilă

Niciun comentariu: