Comunicat de presă
În fiecare an, în ultima zi de joi a lunii ianuarie,
Institutul Francez din Paris invită instituțiile culturale și științifice din Franța și de pe toate
continentele să sărbătorească împreună libera circulație a ideilor.
Anul acesta Noaptea Ideilor se desfășoară în peste 89 de ţări, România participând
pentru a patra oară la acest eveniment global. Institutul Francez din România
organizează dezbateri, expoziţii și ateliere la Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi
Timişoara. Alianța Franceză din Ploieşti se alătură, de asemenea, cu o
serie de dezbateri și ateliere.
În 2020 tema Nopţii Ideilor este « être vivant », un joc de cuvinte cu un sens dublu: „a fi
viu”, dar și „fiinţă
vie”: ambiguitate dorită pentru că dezbaterile din cadrul Nopţii Ideilor sunt
în primul rând o invitaţie la reflecţie și nu o obişnuită întâlnire cu experţi care deţin adevărul şi îl prezintă celorlalți. Ce înseamnă „să
fii viu”? Care este locul nostru în lumea vie? În ce fel faptul de „a fi viu”
ne obligă să trecem la acțiune? Acestea sunt principalele întrebări de
la care pornește Noaptea Ideilor 2020.