vineri, 27 iunie 2014

ZOBB – un extraterestru de Bucureşti



Marea întrebare existenţială, care i-a măcinat ani de zile pe cititorii revistei Şapte seri, după ce au îndrăgit strip-urile publicate, săptămână de săptămână, cu o consecvenţă nemaivăzută în lumea BD-ului românesc (cu excepţia lui Viorel Pîrligras)  de către graficianul Octav Ungureanu, marea întrebarea era deci:  “Cum îl cheamă, domnule, pe acest simpatic E.T.  care ne observă de departe, aşa cum fac toţi extratereştrii, fără însă să intervină vreodată în viaţa noastră cea de zi cu zi?”

joi, 26 iunie 2014

Moartea unui editor




După căderea regimurilor comuniste, în 1989, în  Europa de Est,  una dintre primele mari firme care au venit să se instaleze în aceste ţări a fost concernul editorial Egmont din Danemarca.
Povestea începe în 1878, când tânărul  Egmont Harald Peterson, cu bani împrumutaţi de la mama sa, îşi cumpără un mic aparat tipografic, un fel de gheştender. La început tipărea   cărţi poştale, cărţi de vizită, formulare tipizate, dar şi-a extins în curând activitatea la cărţi şi reviste. Încet-încet, în 100 de ani, urmaşii săi au transformat business-ul de familie într-unul naţional, apoi regional, când au preluat drepturile Disney pentru toată Scandinavia şi, mai ales după 1989,  într-unul internaţional - astăzi concernul Egmont este prezent în 30 de ţări. 



marți, 24 iunie 2014

Benzi desenate şi science-fiction



 
desene de Viorel Pîrligras
 În timpul comunismului benzile desenate science-fiction erau cele mai citite la noi, fiind desenate de mari maeştri, Radu Duldurescu, Puiu Manu, Valentin Tănase, Sandu Florea, din prima generaţie, sau de Viorel Pirligras, Valentin Iordache etc, din a doua.
Astăzi,  din păcate, după un alt adevărat maestru (chiar dacă foarte tânăr)  Tudor Popa, nimeni nu a mai reuşit să  imagineze  universuri desenate care să fascineze cititorul şi povestiri care să-l ţină cu sufletul la gură.

luni, 23 iunie 2014

Matty ... la fotball



Pentru că este în curs Campionatul mondial din Brazilia, nu rezist tentaţiei de a vă propune noi caricaturi de Matty, tot de ...sezon. Mulţumim, Marius.









vineri, 20 iunie 2014

Ultimul vampir: Mircea Arapu ?







În septembrie va apare volumul 10 al seriei „Vertongen and Co”, Ultimul vampir, desenat de Hec Leemans după un scenariu de Francois Corteggiani.
Aşa cum aflăm  de pe excelentul blog al lui Francois Corteggiani (sper că toţi bedefilii francofoni de la noi îl urmăresc) familia Vertongen  ajunge la un moment dat la un castel mai ciudat. Cu cine credeţi că se întâlneşte acolo?