luni, 30 decembrie 2013

Matty: una pe zi


Colaboratorul nostru Marius Leştaru ne semnalează un interesant site, www.simplybucharest.ro de unde am cules aceste caricaturi de sezon, din ciclul "Una pe zi"  de Matty.
Comentariile aparţin animatorului site-ului respectiv:

sâmbătă, 28 decembrie 2013

Revista Partener-Partenaire nr. 29/decembrie 2013



A apărut nr. 29/ decembrie  al revistei belgo-române  Partener/Partenaire.
Publicaţia este editată de asociaţia  PVR şi găzduieşte numeroase şi interesante articole despre România şi legăturile sale cu Belgia, inclusiv despre benzi desenate.  Printre semnături cel mai des le regăsim pe cele ale lui Michel Maes, preşedintele asociaţiei, Agnes Sindic Jones, Daniel Coulon,  compatrioata noastră (dar cu studii în Belgia) Raluca Nagy şi chiar pe cea a excelenţei sale domnul Philippe Beke,  ambasadorul Belgiei la Bucureşti. 
Numărul 29 este unul dedicat judeţului Constanţa şi, în mod firesc,  şi-a găsit aici locul şi un articol al  meu,  despre salonul BD de la malul mării.

vineri, 27 decembrie 2013

Meilleurs Voeux pour 2014!


Bob Morane şi Bill Ballantine sunt două personaje - literare şi de benzi desenate-  imaginate  de scriitorul belgian Henri Vernes, care a publicat peste o sută de romane şi câteva zeci de albume BD cu aventurile lor de-a lungul şi de-a latul globului pământesc.
Felicitarea ne-a fost trimisă de Claude Decnop, proprietarul librăriei L`Age d`or din Charleroi Belgia, pe care l-am cunoscut exact acum 20 de ani când am participat, cu un grup de desenatori români la festivalul BD de la Charleroi.