Valentin Tănase şi cele 100 de ediţii ale revistei Morgan Belgium

În noiembrie 1993 am organizat prima participare (oficială!)  a benzii desenate româneşti la un Festival BD din străinătate: la Charleroi, în Belgia.

Povestea e foarte lungă dar, pe scurt, ea sună cam aşa. Alături de foştii mei prieteni, Viorel Pîrligras şi Marian Mirescu,  am visat la o lume a benzii desenate încă din 1983-1984. Frecventând lectoratul francez al Universităţii din Craiova, fiind şi bun prieten cu o franţuzoaică bedefilă, Colette, am avut un acces aproape nelimitat la numeroase publicaţii BD franco-belgiene (albume, reviste, fanzine)  încă din acele vremuri cenuşii.

Aşa că, după schimbarea de regim din 1989,  eram pregătit să contribui la  construirea  acestui  micro-univers al celei de-a noua arte  în România. Am scris  Istoria benzii desenate româneşti în anii 1988-1989 – va vedea lumina zilei abia  în 1992. Am intrat în contact cu numeroşi autori, animatori, editori, pasionaţi de BD încă din primele luni ale lui 1990 – cu unii dintre ei, cum ar fi  Louis Cance (şi nu Chance, cum greşit i-a scris numele un eternaut bedefil), fost desenator al aventurilor lui Pif şi Hercule, sunt în contact epistolar şi astăzi.

Printre aceştia se afla şi Pierre Pascal, un mare colecţionar francez de BD ajuns,  datorită pasiunii şi  profesionalismului său,  director al Saloanelor BD de la Angouleme şi Grenoble. Am simpatizat numaidecât, l-am invitat în România şi  l-am adus la Craiova pentru a ne împărtăşi din experienţa sa.

Urmând sfaturile sale, dar aplicate la realitatea românească, am organizat Salonul Internaţional al Benzii Desenate din România (21 de ediţii până astăzi).

Bineînţeles, îmi doream să particip  şi eu, împreună cu prietenii mei desenatori, la un adevărat Festival BD din afară. Am reuşit acest lucru abia  în 1993 când, împreună cu Pierre Pascal,  am pus la cale  o manifestare BD bilaterală foarte complexă.

În octombrie am organizat la Craiova cea de-a treia ediţie a Salonului Românesc (la acea vreme itinerant prin marile oraşe). Prezentam, în premieră internaţională, două expoziţii gândite de mine de mai mult de un an de zile (afişele însă fiind tipărite în Franţa de Pierre Pascal), expoziţii care scoteau în evidenţă prezenţa românească în banda desenată franco-belgiană : “Tintin en Roumanie” despre similitudinile dintre ţara noastră şi Syldavie, ţara imaginată de desenatorul belgian  Hergé în seria desenată “Aventurile lui Tintin” precum şi “La Fille aux Ibis”, povestind geneza primului album BD din lume a cărui acţiune se desfăşoară în întregime în România.

La salon i-am invitat pe Frank Giroud şi Christian Lax, scenaristul,  respectiv desenatorul albumului cu pricina şi, bineînteles, pe Pierre Pascal. Din Belgia au venit Eric Sustendal şi Christian Jasmes, responsabilii Salonului BD de la Charleroi.

Am avut susţinerea necondiţionată a Alianţei Franceze, care a plătit biletele de avion ale autorilor francezi (invitaţii belgieni şi le-au plătit singuri) iar eu m-am zbătut să găsesc  sponsori şi colaboratori cu care am asigurat nu numai masa şi cazarea autorilor străini ci şi a cel puţin 10 autori români veniţi din mai multe oraşe.

Pe bază de reciprocitate, directorul salonului de la Charleroi  mi-a propus să prezint expoziţiile respective şi în  Belgia şi,  mai mult decât atât,  mi-a oferit 4 bilete de avion, pentru mine şi trei autori români, la alegerea mea, pentru a participa efectiv la salonul respectiv.

La începutul anilor 90 mi se părea că cei mai reprezentativi autori BD din România erau Valentin Tănase şi Sorin Anghel din Bucureşti, Viorel Pîrligras şi Marian Mirescu din Craiova. Sigur,  mai existau şi alţi autori, mai în vârstă sau mai tineri, dar mie, comparând cu ceea ce citisem în  publicaţiile BD franţuzeşti, aceştia mi se păreau cei mai originali şi  novatori. A existat bineînţeles şi un factor subiectiv, ca întotdeauna, pe cei patru îi consideram cei mai buni prieteni ai mei.

Aşa  încât, convins că nici unul dintre cei patru autori nu trebuia să lipsească de la o astfel de manifestare, am făcut un pas înapoi şi am decis că la Charleroi vor merge doar ei şi  expoziţiile mele.

In acel moment a intervenit Pierre Pascal, susţinând că eu, ca organizator, trebuie să merg şi să învăţ la faţa locului cum se organizează o astfel de manifestare şi, prin cunoştinţele sale de la Consiliul Europei, a mai obţinut nu unul,  ci două bilete de avion, unul pentru mine iar celălalt pentru Valentin Cristescu, cel mai tânăr autor BD publicat în acei ani (nu cred că avea 20 de ani). L-am promovat pe Valentin Cristescu pentru entuziasmul său, dar şi pentru că imaginase pentru revista Universul Copiilor două personaje originale în peisajul BD românesc, Bubu şi Clementina, o bufniţă şi o ţestoasă antropomorfe.

Trec peste toată munca organizatorică (inclusiv statul la coadă ore în şir, în ploaie, în faţa ambasadei Belgiei, pentru obţinerea vizei, pentru mine şi amicii craioveni) şi iată-ne ajunşi la Charleroi (unii dintre noi zburau  prima oară în viaţa lor cu avionul).

Statuia lui Marsupilami, în centrul oraşului Charleroi

Am povestit o parte din expediţia belgiană în volumul Europa Benzilor Desenate iar Valentin Cristescu a desenat varianta sa în paginile suplimentului Mini Azi (dacă ne dă acordul, poate o s-o postăm pe acest blog).

Standul românesc: Viorel Pîrligras, Pierre Pascal, Fantasio, D. N., Marian Mirescu

La Salonul de la Charleroi am avut propriul nostru stand, unde ar fi trebuit să stăm cu rândul, în timp ce ceilalţi  vizitau salonul (mare cam cât un stadion acoperit). La stand am stat  mai mult eu, autorii BD s-au pierdut în mirifica lume a benzii desenate şi nu-i mai vedeam decât la masă. Însă faptul  că am fost prezent mereu la stand a avut o imensă importanţă pentru viitor.  Am dat interviuri şi am făcut cunoştinţă cu mai mulţi animatori din domeniul BD care, în anii următori, mă vor ajuta enorm, atât la promovarea BD-ului românesc în Franţa şi Belgia cât şi la promovarea BD-ului franco-belgian  în România: Roland Francart, directorul asociaţiei CRIABD, Leopold şi Agnes Sindic, responsabili ai asociaţiei Villages Roumains şi Jacques Gallien, redactor şef al revistei clubului de autoturisme Morgan din Belgia.

La CBBD, admirând planşe originale. În dreapta imaginii se văd Valentin Tănase, Sorin Anghel şi umbra lui Valentin Cristescu

Roland Francart notând biografia lui M. Mirescu. Ulterior va publica în revista Coccinelle un articol pe două pagini despre BD-ul românesc

Cu familia Sindic comentând expoziţia "Tintin în România"

Alături de mari creatori BD franco-belgieni. Ulterior îi voi invita pe toţi să participe la Salonul BD românesc: Frank Giroud & Christian Lax în 1993 şi 1997, Barly Baruti în 2006, Marc Wasterlain în 2008

Ca fapt divers, doar Valentin Tănase şi cu mine vom mai fi invitaţi să participăm la saloane şi expoziţii BD din Belgia. Iar eu, bineînţeles, voi veni la aceste manifestări împreună cu alţi autori BD români: Călin Stoicănescu, Radu Marian, Alexandru Ciubotariu, Vali Ivan, Puiu Manu şi… Mircea Arapu de la Paris (care, de altfel, a avut  o apariţie scurtă dar semnificativă şi la salonul de la Charleroi).

Iar acum revin  la subiectul acestei postări (am făcut o introducere mai lungă pentru a explica mai bine cele ce urmează).

Când stăteam eu la stand, întreţinându-mă cu vizitatorii, foarte numeroşi de altfel, România încă mai era în vogă în acei ani în Belgia, a apărut un domn care s-a “îndrăgostit” pe loc de desenele lui Valentin Tănase. M-a întrebat dacă e şi el prezent, i-am răspuns că da, dar e pierdut în mulţime şi atunci  vizitatorul belgian  a decis să-l aştepte. După vreo trei sferturi de oră era tot acolo, şi  apreciind determinarea sa de a-l cunoaşte pe Valentin, l-am rugat să ţină el standul şi am plecat prin mulţimea de mii de pasionaţi  să-l găsesc pe artist. 

Aici l-am căutat - şi l-am găsit! - pe Valentin

L-am găsit, a venit, a discutat cu vizitatorul, au simpatizat imediat şi i-a făcut pe loc un desen cu un autoturism Morgan. Pe vizitator îl chema Jacques Gallien, era jurist de meserie, dar şi  colecţionar de maşini Morgan şi de benzi desenate. In calitatea sa de redactor şef al revistei clubului Morgan i-a solicitat lui Valentin desene iar mie articole de profil pentru revistă. Aşa  s-a legat o prietenie care rezistă şi astăzi, datorită pasiunii noastre comune dar şi a calităţilor noastre morale  şi, aşa cum recunoaşte Jacques Gallien, dacă revista Morgan a putut apare vreme de 25 de ani şi  să  ajungă astăzi la numărul 100, acest lucru s-a datorat în bună măsura lui Valentin Tănase, care a realizat sute de desene şi benzi desenate de profil  pentru revistă. Revistă care, din acest motiv, este una dintre cele mai originale  dintre toate publicaţiile  cluburilor morganiştilor din Europa.

Acum îi dau cuvântul lui Jacques Gallien, pentru a spune povestea prieteniei şi colaborării sale cu Valentin Tănase, sperând că înţelegeti, dacă nu limba franceză, măcar pe cea flamandă (în clubul MOG Belgium jumătate dintre membri sunt flamanzi şi jumătate francofoni).

Cu această ocazie dezvăluim cititorilor blogului nostru, în premieră,  şi această faţă,  mai puţin cunoscută,  a artistului polivalent Valentin Tănase .

Dodo Niţă

Fotografii de Dodo Niţă şi Pierre Pascal

 

L’ami Valentin

Een vriend : Valentin

27 novembre 1993 à Charleroi, Salon de la Bande Dessinée. Les journaux de Charleroi avaient annoncé la présence, exceptionnelle pour l’époque, d’une délégation de dessinateurs roumains au salon de la BD à Charleroi.  Etant déjà très engagés en Roumanie à l’époque, ma femme et moi nous nous y rendons avec l’intention de rencontrer ces roumains, moi par intérêt également pour la BD et avec la secrète attente de revenir à la maison avec l’un ou l’autre dessin pour la revue du club.

 27 november 1993 in Charleroi, Salon van het Stripverhaal. De kranten van Charleroi hadden de aanwezigheid aangekondigd van een delegatie Roemeense tekenaars, iets wat in die tijd vrij ongewoon was. Roemenië lag ons toen al nauw aan het hart, dus gingen mijn echtgenote en ik daarheen met de bedoeling enkele Roemenen te ontmoeten. Ikzelf had bovendien een interesse voor striptekeningen en de heimelijke hoop één of andere tekening te kunnen bemachtigen voor ons clubblad.

Le stand de la Roumanie était assez modeste, la poignée de jeunes dessinateurs était emmenée par Dodo Nita, déjà président de l’embryonnaire association des amateurs de BD de Roumanie. A l’époque , la BD n’était nulle part en Roumanie, pas de publication d’albums comme on les connaît chez nous, uniquement quelques parutions dans des journaux ou sous forme de petites brochures médiocrement imprimées. Le stand était garni de nombreux dessins révélant des talents inégaux il faut bien le dire, mais parmi ceux-ci  une série était d’une facture remarquable, illustrant des aventures  de la préhistoire avec des créatures  comme même le père Adam n’a jamais eu à sa disposition . J’interroge Dodo sur l’auteur de ces dessins que je souhaiterais rencontrer absolument et il me signale que Valentin Tanase est présent mais qu’il déambule dans les vastes allées de ce salon BD. On le fait chercher et c’est ainsi que je rencontre un grand personnage élégant, disponible  multilingue, qui s’avère doté d’une formation académique , artistique  et historique très solide . Il était déjà à l’époque membre du studio artistique de l’armée roumaine(comprenant des peintres et des sculpteurs notamment)dont il est actuellement le chef, et menait également une  activité artistique privée lui procurant une belle notoriété à Bucarest.

De Roemeense stand was vrij eenvoudig. Een handvol jonge tekenaars was er bijeen gebracht door Dodo Nita, toen reeds voorzitter van de embryonale vereniging van Roemeense stripfanaten. Het stripverhaal stond toen nog in zijn kinderschoenen in Roemenië, het publiceren van albums zoals wij dat kennen was onbestaand. Wel verschenen tekenverhalen in de krant of in kleine tijdschriften, steeds in bedenkelijke druk. De stand was opgesmukt met talrijke tekeningen die, het mag gezegd worden, nogal verschillend van kwaliteit waren.

Maar er was één reeks die duidelijk uitblonk: een voorstelling van avonturen uit de prehistorie met schepsels zoals vader Adam ze nooit heeft mogen bewonderen. Als ik Dodo vraag naar de tekenaar, want die wou ik toch al te graag ontmoeten, krijg ik te horen dat Valentin Tanase wel degelijk aanwezig is maar op dat moment ergens rondwandelt in de eindeloze gangen van het beursgebouw. Men gaat hem zoeken en wat later sta ik voor een rijzige elegante figuur die bovendien vlot meertalig is. Ook blijkt snel dat hij beschikt over een stevige academische, kunstzinnige en historische vorming. Valentin was toen al lid van de artistieke afdeling van het Roemeense leger, een onderdeel waarin heel wat schilders en beeldhouwers werden te werk gesteld. Tegenwoordig is hij verantwoordelijk voor die sectie, en daarnaast produceert hij ook nog artistiek werk voor eigen rekening, iets wat hem in Bucarest  enige bekendheid verleent.

Il ne se fait pas prier pour me dessiner vite fait sur ses genoux un petit croquis pour la revue . J’avais amené une photo d’une Morgan pour la circonstance ; Il n’a pas eu besoin de modèle pour le reste, sa mémoire visuelle de cheval et son assiduité aux cours de dessin anatomique à l’académie des Beaux Arts de Bucarest dont il est sorti diplômé en 1978 lui permettent depuis de s’en passer…

Hij laat het zich geen twee keer vragen en tekent snel op zijn knieën een kleine schets voor ons clubblad. Voor de gelegenheid had ik een foto van een Morgan auto meegebracht; als model was dat voor hem duidelijk voldoende. Zijn visueel paardengeheugen en de nauwgezetheid die hij ontwikkelde tijdens de lessen anatomie aan de Academie van Schone Kunsten in Bucarest (afgestudeerd in 1978) hebben er toe bijgedragen dat hij later geen voorbeeld meer nodig heeft gehad…

Quelques mois plus tard, lors d’un séjour à Bucarest, nous nous rencontrons dans son bel appartement de la rue Viorele. La majorité de la population de Bucarest vivait dans des blocs à l’aspect négligé mais une fois passée la porte d’entrée de son appartement, c’était le luxe à l’intérieur. Mobilier cossu, tableaux de l’artiste aux murs, Claudia son épouse et Simona, la fille de sa première épouse dont il est veuf, absolument superbes , sans parler de sa sœur Alina et sur la table, une bouteille de Chivas, un produit rare et hors de prix dans la Roumanie de l’après révolution. A noter que partout où nous sommes allés, il y avait d’imposantes bibliothèques, témoins de la vaste culture du peuple roumain.

 Toen wij enkele maanden later op vakantie waren in Bucarest hebben we hem mogen ontmoeten in zijn mooi appartement in de Viorelestraat. De meerderheid van de lokale bevolking leefde toen in huizenblokken die er sterk verwaarloosd uitzagen, maar toen we bij hem binnenkwamen was het  allemaal pracht en praal. Schitterend meubilair en overal kaders met werk van de kunstenaar aan de muren. We ontmoetten zijn echtgenote Claudia en ook Simona, dochter van zijn overleden eerste vrouw, heerlijke mensen, en dan laten we zijn zus Alina nog buiten beschouwing. Op de tafel stond een fles Chivas , een hebbeding dat na de Roemeense revolutie zeldzaam en onbetaalbaar was geworden. En even aanstippen dat overal waar we ook kwamen indrukwekkende bibliotheken te vinden waren, getuigenis van de rijke cultuur van het Roemeense volk.

Et c’est ainsi qu’a débuté cette amitié qui se poursuit depuis bientôt 20 ans. Valentin s’est pris au jeu de dessiner cette Morgan sous toutes ses formes, formes qui se confondent selon lui au mieux avec les créatures qu’il excelle à dessiner..les yeux fermés. Il m’a donc gratifié de quantités de dessins, crayonnés, huiles , pastels, planches de bandes dessinées, qui tournent pour l’essentiel autour de la Morgan souvent « féminisée ».Je pense avoir le privilège d’être le plus important collectionneur d’Europe de l’Ouest de ses œuvres, le Mog Belgium quant à lui étant ,sans risque de me tromper, le seul club au monde qui bénéficie depuis des lustres de la générosité désintéressée d’un artiste de sa trempe. Pour l’avoir vu à l’œuvre à de multiples reprises et pour avoir constaté le temps qu’il prend à la réalisation du moindre dessin, ce sont des centaines d’heures qu’il a consacrées à l’illustration de notre revue depuis 1993. En 2001, j’avais rassemblé nombre de ces illustrations dans un recueil intitulé »La Morgan dans tous ses états ». Un exemplaire avait été envoyé à Peter Morgan qui avait apprécié en le faisant savoir dans une aimable lettre du 25 avril 2001 reproduite dans ces pages. Ses dessins ont été publiés dans diverses revues Morgan, notamment au Canada ou dans Miscellany. Le célèbre « Robomog »publié en 1995 dans Miscellany avait suscité un débat parmi ses lecteurs, l’un ou l'autre, plus intégriste, ne comprenant pas ce détournement de l’image de la Morgan.

Zo is een vriendschap ontstaan die nu al bijna 20 jaar floreert. Valentin heeft er plezier in gevonden om die Morgan in al zijn gedaanten te tekenen, vormen die volgens hem best te vereenzelvigen zijn met de schepsels die hij op schitterende wijze op papier zet … met gesloten ogen. Hij heeft me stapels tekeningen cadeau gedaan, maar ook potloodschetsen, olieverfschilderijen, pasteltekeningen, stroken met  striptekeningen… , die voornamelijk te maken hebben met een vaak ‘vervrouwelijkte’ Morgan. Ik meen dat ik het voorrecht heb in West Europa de belangrijkste verzamelaar van zijn werk te mogen zijn. En MOG Belgium is ongetwijfeld de enige club ter wereld die al zo lang mag genieten van een belangeloze weldadigheid van een kunstenaar van zijn allooi. Ik heb hem vaak aan het werk gezien en mogen vaststellen hoeveel tijd hij investeert in het uitwerken van het kleinste detail in zijn tekeningen. De uren die heeft hij besteed aan illustraties voor ons blad sinds 1993 lopen in de honderdtallen.  Een deel van die illustraties heb ik in 2001 samengebracht in een boekje onder de titel “La Morgan dans tous ses états”. Eén exemplaar is verstuurd naar Peter Morgan die zijn waardering met zeer vriendelijke woorden uitte in zijn brief van 25 april 2001, een afdruk is verder in dit nummer te vinden. Tekeningen van Valentin zijn gepubliceerd in heel wat Morgan clubbladen, zoals in Canada en in het Engelse tijdschrift Miscellany. De bekende « Robomog » die in 1995 in Miscellany werd afgedrukt veroorzaakte zelfs een debat tussen de lezers van het blad omdat één of andere fundamentalist de beeldvervorming van de Morgan auto niet kon vatten.

Outre les nombreuses expositions collectives organisées avec des peintres et sculpteurs  dans le cadre de son activité officielle du studio artistique de l’armée roumaine, Valentin a exposé à titre personnel un peu partout en Europe(Grèce, Hongrie, Italie, Allemagne, Belgique, France).

Les expos en France ont été particulières. Grâce à mes contacts avec la mairie de La Croix Valmer, lieu de notre résidence de vacances à quelques kilomètres de Saint-Tropez, nous avons monté en 1997 et 1999 deux expositions de prestige qui ont eu un succès de fréquentation et de ventes particulièrement important. Pour la circonstance, j’avais fait le trajet en Morgan, en voici les échos dans la presse locale(et tel que publié dans la revue du club).

Naast talrijke collectieve tentoonstellingen die in het kader van zijn officiële functie bij de kunstafdeling van het Roemeense leger werden georganiseerd, heeft Valentin ook ten persoonlijke titel zowat overal in Europa eigen werk geëxposeerd (in Griekenland, Hongarije, Italië, Duitsland, België, Frankrijk, …). Frankrijk was apart: dank zij mijn contacten met het gemeentebestuur van La Croix Valmer (onze vakantiestek vlakbij  St.Tropez) konden wij in 1997 en in 1999 twee prestigieuze tentoonstellingen opzetten die druk bezocht werden en waar uitzonderlijke verkoopcijfers werden genoteerd. Voor de gelegenheid had ik de reis met de Morgan ondernomen. In de lokale pers (en in ons clubblad) kreeg het gebeuren heel wat aandacht zoals verder in dit blad te lezen staat.

En 2001, Valentin expose à l’ambassade de Roumanie à Paris, nous en profitons pour visiter le musée d’Orsay qui rassemble les tableaux des peintres impressionnistes. Parmi eux le tableau d’Edouard Manet « Le déjeuner sur l’herbe ». Prétexte tout trouvé pour faire des variations »morganiques » sur le même thème comme illustré dans ces pages. Cette contribution à notre revue a été honorée en 2010 lors du dîner annuel du club. A l’initiative de notre président Roland Polijn et du comité, Valentin et son épouse ont été les invités d’honneur de cette soirée  et ont passé une semaine en Belgique, l’occasion de visiter Bruges, Anvers, Namur. Actuellement Valentin poursuit son activité artistique qui outre les tableaux historiques de grandes dimensions, tourne pour l’instant autour de la statuaire en pierre, en bronze ou en matériaux composites. Ses commanditaires  sont notamment le Ministère de la Défense ou la famille royale de Roumanie rentrée au pays et qui reconstitue un patrimoine artistique faisant mémoire des anciens rois d’avant la période communiste. Il a aussi travaillé pour l’Eglise orthodoxe de Roumanie. A voir à Bucarest  en 2012 lors du rallye « Visiting Tanase ». JG

Toen Valentin in 2001 exposeerde in de Roemeense ambassade van Parijs maakten we van de gelegenheid gebruik om het Musée d’Orsay te bezoeken. Het museum staat bekend voor zijn collectie impressionistische werken waaronder het doek van Edouard Manet « Le déjeuner sur l’herbe ». Een gedroomde aanleiding om enkele ‘morganeske’ variaties op datzelfde thema uit te werken zoals op de foto’s is te zien. In 2010 werd Valentin tijdens de Dinner & Dance van onze club in de bloemetjes gezet. Op uitnodiging van onze voorzitter Roland Polyn en zijn comité waren Valentin en zijn echtgenote de eregenodigden van die avond en verbleven zij een week lang in België. Een gedroomde gelegenheid om een bezoek te brengen aan Brugge, Antwerpen en Namen. Momenteel zet Valentin zijn artistieke activiteit verder met de productie van monumentale historische schilderijen en daarnaast ook beeldhouwwerk in steen, brons of composietmaterialen. Zijn opdrachtgevers zijn het Ministerie van Landsverdediging of de Roemeense koninklijke familie die teruggekeerd is naar het vaderland en een artistiek patrimonium opbouwt ter herinnering aan de vroegere koningen die vóór de communistische periode regeerden. Ook heeft hij voor de orthodoxe kerk van Roemenië werk geproduceerd. In 2012 is dat alles te bewonderen tijdens onze rally “Visiting Tanase”.JG

        

Bucureşti Comicsfest: Raluca Dragomir

Pisici din Infern la ComicsFest 2012

La doar câteva zile după inaugurarea expoziţiei Pif în România, un alt eveniment de gen şi-a deschis porţile la Bucureşti, ComicsFest 2012,  la Galeria Saint Ink, acolo unde se lansa în luna aprilie cel mai nou album desenat de maestrul Puiu Manu, "Dim - Sarabandă în Golful Aden". Dacă la Sala Dalles era vorba exclusiv despre BD european, la galeria din Str. Doamnei Nr.3 şi-au dat întâlnire personaje binecunoscute din comics şi manga, fară să lipsească, chiar dacă mai timid, reprezentanţii benzilor desenate autohtone.

Odată intrat în spaţiul de desfăşurare al ComicsFest, m-am trezit înconjurat de nenumărate volume cu benzi desenate, figurine ale supereroilor la dimensiuni şi calitate impresionante, dar şi de Spiderman şi Batman în mărime naturală ?!? Nimic extraordinar. Doi dintre organizatori s-au costumat astfel şi au pornit prin centrul vechi al capitalei, spre a face publicitate evenimentului.

Toate bune şi frumoase, dar eu eram interesat totuşi de benzi desenate. Planşele originale agăţate pe pereţi mă fascinau. Brusc, privirea mi-a fost atrasă de două dintre acestea. Ciudat! Desenele erau în stil comic, iar subsemnatul preferă stilul realist. Ce priveam în acel moment era nou, original şi realizat cu mult măiestrie. Creatoarea lor, prezenţă proaspăta în lumea extraordinară a "filmelor pe hârtie" , se numete Raluca Dragomir. A doua zi am vizitat site-ul ei www.raludra.com şi am înţeles tot; este debutantă în arta BD, dar are deja lucrări de pictură, grafică, desen în tuş,chiar şi metal art. Dar toate acestea le puteţi descoperi vizitnd site-ul mai sus amintit. Trebuie să vă mai spun că desenează cu o viteză uimitoare, fapt ce a determinat reacţia spontană a unui participant aflat lângă mine : "EXTRAORDINAR !!!".

Dar m-am luat cu vorba, vrăjit de talentul tinerei artiste,  şi nu v-am spus mare lucru despre banda desenată de ea.Se numeşte "ZBENG & ZBÂNTUI" şi este un roman grafic online în serial. Primele episoade le puteţi citi pe www.zbengui.com. Aveţi ce vedea. Trebuie să vă mai spun că Raluca primeşte ajutor de la Diana Sabău,  care este " scepticul de serviciu şi contorsionistul lexical ce umple balonaşele acelea simpatice cu texte. Se ocupă de traduceri şi contribuie la scrierea scenariului." Am citat caracterizarea postată pe site-ul serialului.

Am plecat de la Galeria Saint Ink cu senzaţia că Raluca Dragomir a reprezentat unul din câştigurile ComicsFest ediţia 2012. Dacă doreşte să continue, nu vă pot spune. Dar cred că ar trebui să o facă ! 

Ştefan Somogyi

Arhitecta Raluca Zaharia

Italianul Costel Curelaru

Raluca Dragomir

Olteanul Alin Ivan

Mircea Arapu, "înconjurat" de admiratori...

Ce mi-a plăcut foarte mult la această primă ediţie Bucureşti Comicsfest a fost entuziasmul, atât al organizatorilor cât şi al participanţilor. Octav Ungureanu, în mod evident succesorul meu în ceea ce priveşte organizarea unor manifestări BD de calitate (că tot se predau - sau se preiau cu forţa - ştafete şi la nivel naţional) a reuşit, cu entuziasmul, energia şi banii săi, să organizeze o întâlnire a fanilor cu creatorii BD din Bucureşti, mult mai reuşită decât, de exemplu, aşa zisul salon european BD de anul trecut  în care, având la dispoziţie un buget de zeci de mii de euro, pus la dispoziţie de contribuabilii europeni, organizatorii români şi-au promovat propriile interese şi gusturi (dubioase şi de multe ori dezgustătoare, fără legătură cu banda desenată), îndesând însă în buzunare o grămadă de bani pentru "talentele" lor organizatorice.

Din câte am înţeles de la vizitatorii celor două manifestări,  care le-au putut compara, şi-i cred pe cuvânt,  au fost mai mulţi vizitatori pe metrul pătrat şi mai multe lucruri de văzut la Saint Ink,  decât la Salonul anti-BD organizat la Anexa Foto a MNAC. 

M`enfin, pentru mine dar şi pentru mulţi participanţi - aşa cum mi-au mărturisit - surpriza Comicsfest-ului a fost vizita neprevăzută a doi dintre marii noştri autori BD "stranieri": francezul Mircea Arapu şi italianul Costel Curelaru. Doar pentru atât, şi tot a meritat să bat drumul de la Craiova (iar pasionatul Tudor Şerban pe cel  de la Galaţi).

Dodo Niţă

Expo "Pif en Roumanie" - 2

Românaşul Pif, by Mircea Arapu (c) 2012

Fotografii realizate în seara vernisajului expoziţiei de către domnul Valentin Tănase, pentru care îi mulţumim şi pe această cale.

La microfon, Jean-Pierre Dirick

Tim, desenat de J.-P. Dirick

Dicentim, by Kamb

Aceiaşi, plus mâna lui Dirick

Un trio legendar: Dirick, Arapu, Kamb

Mircea Arapu "mitraliat" de camerele presei

Valentin Tănase, Kamb, Mircea Arapu

O dată în viaţă, alături de J. Kamb şi M. Arapu

O strângere de mână istorică... cel puţin pentru mine!

Fotografii de Valentin Tănase.

Expo "Pif en Roumanie"!

Et in Arcadia ego!

Arcadia este, până pe 22 iulie curent, Sala Dalles, care găzduieşte expoziţia “Pif în România”

Închipuiţi-vă că aţi putea fi micşoraţi, la dimensiuni minuscule (ca în romanul “Fantastic Voyage”, al lui Isaac Asimov) şi aţi putea călători prin benzile desenate ale inegalabilei reviste Pif Gadget (ca în romanul lui Robert Sabatier, “Les Enfants de l`été”). 

Sau, mai bine, ştiţi ce?, nu vă mai închipuiţi nimic şi mergeţi la Sala Dalles, unde veţi putea intra, la propriu, în paginile  unui exemplar ideal al revistei Pif Gadget. La propriu spun, pentru că paginile  sunt mărite la 2.20 metri înălţime, iar dvs. puteţi să vă plimbaţi printre ele, ca într-un labirint de desene. Nu numai Pif, Hercule, Pifou, Dicentim, Arthur le Fantome, Tim, Leo,  Corto Maltese, Rahan, Docteur Justice, Taranis, Nasdine Hodja  şi alte personaje  familiare  vă întâmpină la fiecare colţ al labirintului, ci şi autorii lor, Arnal, Cezard, Hugo Pratt, Marcello, Rmas,  etc (în scurte medalioane biografice).

Mai mult, în seara vernisajului, trei dintre aceşti autori, Jacques Kamb, Jean-Pierre Dirick şi Mircea Arapu (această liniuţă de unire incontestabilă  dintre redacţia Pif şi România) au “ieşit” din labirintul expoziţional  şi au dat mâna cu vizitatorii, au făcut poze cu ei şi le-au oferit dedicaţii desenate.

A lipsit un stand cu albumele lor dar, cei prevăzători, şi le-au adus de acasă, iar  Mircea Arapu şi-a lansat cu această ocazie albumul monografic “Quand je serai grand, je ferai Pif”.  Un adevărat volum  bibliofil, bogat ilustrat şi în întregime în culori, găsim în el toată viaţa artistului Mircea Arapu, indisolubil legată de cea a revistei Pif Gadget. Povestea începe  când, la vârsta de 4 ani, micuţul Mircea a plecat cu RATB-ul la Paris şi continuă şi astăzi, când  artistul recunoscut  M. Arapu este invitat la saloanele BD din Franţa, Belgia şi România, ca autor al albumelor din seria “Arthur le fantome”. În fine, mai mult de o treime din carte, este ocupată de planşele benzilor desenate cu Pif şi Hercule, Placid şi Muzo etc desenate de el. Un adevărat regal, această carte nu ar trebui sa lipsească din biblioteca niciunui pifofil (ea poate fi comandată aici).

(c) Pifenroumanie.blogspot.com

Revenind la vernisajul expoziţiei, acesta s-a făcut în prezenţa noului ambasador al Franţei la Bucureşti, excelenţa sa domnul Philippe Gustin, al directorului Institutului Francez, dl. Stanislas Pierret şi al ataşatului cultural, dl. Didier Dutour.

Discursul ambasadorului, relevant pentru înţelegerea legăturii spirituale dintre România şi revista Pif Gadget, îl voi reproduce în continuare.

“Il y quelques semaines nous célébrions le lien entre le monde de l’édition de France et celui de Roumanie. Il existe une relation évidente autour de la langue, de l’imaginaire commun, une communauté de pensée entre nos deux pays. Il est toujours intéressant d’explorer cette relation, d’en chercher les sources, les origines car cela permet de mieux nous connaître nous-même.

Ce lien est ancien et a pris de nombreuses formes. Durant le régime communiste, il a dû se réinventer et trouver des interstices pour perdurer et continuer à se manifester.

Comment dans un moment de raréfaction des échanges, une époque de contrôle et de censure, la France a pu continuer à entretenir une relation privilégiée et directe avec les Roumains et notamment avec les jeunes Roumains ? Un des instruments, fut la bande-dessinée et tout particulièrement le magazine Pif.
Objet d’une intense nostalgie, le magazine Pif et ses héros, Pif et Hercule, Placide et Muzo, Rahan, Corto Maltèse et bien d’autres, sont devenus « culte » en Roumanie.  Eclair de couleur et de fantaisie dans une société qui se repliait sur elle-même, durant les années noires, Pif est devenu un symbole de ce qu’apportait la France, des couleurs, de l’humour, de la créativité.

L’hebdomadaire constitue un lieu de mémoire unique de la relation entre la France et la Roumanie.  Sorte de « samizdat » paradoxal puisque très peu de lecteurs savaient qu’il était en fait publié sous l’égide des éditions du Parti Communiste Français, Pif et son gadget ont fini par incarner tout ce que la France pouvait offrir: l’originalité graphique, l’humour, la liberté. Pif a été ainsi un vecteur important de la langue et de la culture française et le support d’un rêve français en Roumanie.  Chaque Roumain, pour peu qu’il ait plus de 30 ans, à l’évocation du nom Pif, vient avec une anecdote. De qui il obtenait le magazine souvent de quatrième ou de cinquième main, qui avait un jour eu le gadget merveilleux, qui avait tapissé sa chambre avec des piles de Pif etc.

Pif Gadget est ainsi devenu malgré lui, tant pour les nouvelles générations que les anciennes, un héros de « l’âge d’or communiste ».

A travers l’exposition « Pif en Roumanie : un héros de l’âge d’or » l’Ambassade de France en Roumanie et l’Institut Français de Bucarest, avec le soutien du journal l’Humanité, ont souhaité retracer les liens tissés pendant toutes ces années entre la jeunesse roumaine et son journal préféré.

Au-delà d’une visite nostalgique, il s’agit d’un dialogue entre deux commissaires, Jean-Pierre Dirick, auteur de bandes-dessinées, qui a participé à l’aventure Pif Gadget, et Stefan Constantinescu, artiste visuel roumain et réalisateur de films.

L’exposition est également une exploration des traces laissées par l’hebdomadaire auprès des artistes roumains. Les artistes contemporains les plus connus, et je me dois de les citer tous : Daniela Bălăneanu, Răzvan Botis, Larisa Crunțeanu, Ion Grigorescu, Victor Man, Ciprian Mureșan, Mihai Stănescu, Gabriela Vanga  et, Dan Perjovschi, qui retrouvent, à travers des œuvres spécialement réalisées pour l’exposition, ce que Pif a livré à leur imaginaire.

Bien loin d’être simplement l’expression d’une nostalgie, cette exposition témoignera aussi des prolongements culturels et artistiques générés par l’engouement créé autour du journal et de l’influence majeure qu’il exerce encore aujourd’hui sur toute une génération jeunes roumains qui maintenant sont des personnalités du milieu culturel et politique mais pas nécessairement  roumains contemporains.

“Pif en Roumanie : un héros de l’âge d’or” se propose de retracer l’histoire et l’évolution de la publication et plus spécifiquement son rôle symbolique dans l’univers des individus pendant les années du communisme en Roumanie.
Je tiens à remercier Mihai Oroveanu, le directeur du MNAC et de la Sala Dales, dont je connais le travail acharné dans un contexte difficile, d’avoir immédiatement accepté la proposition de l’Institut Français. Si pendant un mois, le public pourra découvrir et redécouvrir les héros d’un temps révolu, c’est grâce à lui.

L’aventure Pif s’est arrêtée il y a quelques années. Pourtant en France, le souvenir demeure vif. Je ne peux m’empêcher de noter que c’est grâce à la Roumanie que l’on peut enfin retrouver Pif dans une exposition originale qui fait déjà beaucoup d’envieux en France. C’est une preuve que nos deux pays disposent vraiment d’une mémoire commune qui nourrit la créativité d’aujourd’hui.”

Philippe Gustin, site-ul Ambasadei Franţei la Bucureşti

(c) raduoncescu.ro

Pentru că, din păcate, nu am putut face fotografii la vernisaj (cele prezentate - cu excepţia celor marcate cu (c) - sunt făcute a doua zi, când am revenit la Bucureşti) voi încerca să-i descriu, pe scurt, pe cei trei desenatori francezi  prezenţi.

Jacques Kamb, mititel de statură, modest dar conştient de valoarea sa , bref, un fel de Puiu Manu al nostru,  mi-a povestit că a mai fost în România în 1988, când avionul care îl ducea în China a făcut o escală de 48 de ore la Bucureşti. Mi-a oferit frumoase dedicaţii, pentru mine şi prietenii mei absenţi de la vernisaj, pe un album Dicentim, câteva  Hercule Poche cumpărate în România, prin 1990 (da, l-a desenat, şi încă bine, şi  pe Hercule) şi  mai multe cărţi poştale cu Bougredane. Bineînţeles, i-am mulţumit cu formula “Bougredane et Bougredandouille ne font qu`un!”

Pe Jean-Pierre Dirick noi, pasionaţii de BD, l-am cunoscut deja la Constanţa, în 2009, unde fusese invitat de onoare al Salonului Internaţional al Benzii Desenate. Şi în seara vernisajului a fost egal cu el însuşi, plin de vervă şi umor, declamator şi elocvent, gata oricând să-ţi povestească ceva. El a dat dedicaţii pe albumul său în limba română, “Hoţul de Oameni”.

În fine,  Mircea, un adevărat lord englez, rezervat şi flegmatic, dar cu luminiţa pifofiliei sclipindu-i în ochi.

La vernisaj am avut plăcerea să mă revăd cu prietenii bedefili,  Valentin, Şerban, Marius, Maria, Cosmin, Octav, Alin  şi mulţi cunoscuti, al cărui  nume nu-l ştiu, dar îi întâlnesc  adesea la manifestările BD şi SF din Bucureşti şi Constanţa.

Aşa cum era normal pentru un astfel de  eveniment, expoziţia “Pif en Romania” a fost foarte bine mediatizată în presa română dar şi franceză, inclusiv în Liberation!

Cel mai interesant articol mi se pare cel scris de Mihaela Rodina, corespondentă a agenţiei France Presse în România. Îl reproduc în continuare, pentru cititorii noştri francofoni.

 Pif le chien, héros des Roumains sous Ceausescu, revient à Bucarest

BUCAREST, 24 juin 2012 (AFP) - 24.06.2012 07:00 - Par Mihaela RODINA

Une exposition mettant à l'honneur Pif le chien vient d'ouvrir ses portes à Bucarest pour célébrer l'"histoire d'amour" entre les Roumains et ce personnage sous le communisme, lorsque les magazines français de bandes dessinées étaient vus comme une "fenêtre vers la liberté".
Baptisée "Pif en Roumanie, un héros de l'âge d'or", allusion au nom donné par la propagande communiste au régime oppressif de Nicolae Ceausescu, l'exposition sera ouverte jusqu'au 22 juillet.
"Pendant les très longues et difficiles années où leur pays était coupé du monde extérieur, Pif Gadget était pour la jeunesse roumaine le seul moyen d'évasion, le seul vecteur de rêve", a indiqué le dessinateur Jean-Pierre Dirick, commissaire de l'exposition.
"Quand on dit Pif en Roumanie c'est un sésame, quelque chose qui touche le coeur des Roumains", souligne-t-il.
En ouvrant la porte de l'exposition, les visiteurs semblent entrer dans les pages de leur magazine favori, pour partager les aventures de Pif et Hercule, Placid et Muzo, Arthur le fantôme justicier, Rahan et autres héros de BD.
"Nous avons souhaité construire un exemplaire de Pif Gadget improbable et introuvable", explique M. Dirick.
Affichés à l'entrée, des textes écrits par des inconditionnels de Pif évoquent avec nostalgie et humour des souvenirs de la première rencontre avec leur héros préféré.
"Légende", "mythe", "magie": le politologue et député européen Cristian Preda, le dessinateur Mircea Arapu ou le président de l'Institut culturel roumain, Horia Patapievici, parlent du rôle symbolique joué par Vaillant et Pif Gadget dans leur enfance et plus tard.
"C'est émouvant pour un créateur de constater la portée de son travail", indique le dessinateur Jacques Kamb, qui explique l'engouement pour Pif, plus fort en Roumanie qu'ailleurs en l'Europe de l'est, par les liens culturels très forts entre les deux pays.
Alors qu'en Hongrie ou en Pologne le magazine était traduit, en Roumanie c'est la version originale qui était distribuée, faisant de Pif "un vecteur de la francophonie", ce qui a permis à nombre d'enfants roumains d'apprendre le français, selon le directeur de l'Institut français, Stanislas Pierret.
"Je me rappelle toujours ce jour de janvier 1977 où le facteur m'a apporté un magazine encore recouvert de plastique. Dès que j'ai fermé la porte j'ai commencé à sauter de joie: c'était Pif Gadget", raconte à l'AFP Dodo Nita, président de l'association des BDphiles roumains.
"Pendant cinq ans, Pif Gadget a rythmé ma vie, l'a enrichie", ajoute-t-il, soulignant avoir appris beaucoup plus tard qu'il était "un privilégié du régime communiste" car beaucoup d'enfants roumains auraient souhaité s'abonner à Pif mais ne pouvaient pas en raison de nombre limité de copies qui étaient importées.
Les Roumains ignoraient à l'époque que le magazine était publié par le Parti communiste français, ce qui lui avait ouvert les portes de la Roumanie.
"Pif est la partie sympathique du communisme", a lancé l'écrivain français Michel Houellebecq lors d'une récente visite à Bucarest.
Pour l'historien Adrian Cioroianu, ancien ministre des Affaires étrangères, "Pif n'a pas été un chien, ni un magazine, mais une fenêtre ouverte vers la culture française".
"Seuls ceux qui n'ont jamais senti l'odeur occidentale des magazines Pif ne peuvent comprendre la valeur affective et éducationnelle que ces revues ont eue dans la Roumanie socialiste des années 1960-80", dit Ion Manolescu, auteur d'un article sur "l'histoire d'une revue inégalable".

© 2012 AFP

Fără  nici o îndoială, expoziţia “Pif în România” şi prezenţa la Bucureşti,  cu această ocazie, a desenatorilor BD Jacques Kamb, Mircea Arapu, Jean-Pierre Dirick , este evenimentul BD al anului 2012. Trebuie să mulţumim pentru aceasta Ambasadei Franţei şi Institutului Francez, exprimându-ne speranţa  că vor continua să organizeze astfel de manifestări de înaltă ţinută artistică şi cu impact asupra publicului românesc. După 22 de ani de promovare a francofoniei în România, prin intermediul Alianţei Franceze şi a Salonului Internaţional al Benzii Desenate din România  sunt convins mai mult ca niciodată că banda desenată franco-belgiană (cea de calitate, tout public, nu mâzgălelile alternative şi pornografiile  underground) rămâne unul dintre ultimii vectori de promovare a limbii franceze în ţara noastră.  Dacă nu, în maximum 20 de ani, copiii noştri vor vorbi toţi  doar “romgleza”.

Aşa încât, dacă nu aţi vizitat deja expoziţia, încălecaţi pe Horace şi faceţi-o degrabă, altfel  veţi regreta toată viaţa că nu aţi intrat – la propriu -  în universul magic al revistei Pif Gadget, atunci când Institutul Francez ne-a oferit această şansă.

Dodo Niţă

Pif în România : un erou al epocii de aur

Între 20 iunie -22 iulie 2012, Institutul Francez organizează la Sala Dalles din Bucureşti o expoziţie cu acest titlu.

 Cu această ocazie au fost invitaţi să participe trei autori ai revistei Pif Gadget: Jacques Kamb, Mircea Arapu şi Jean-Pierre Dirick.

Jacques Kamb (Kambouchner) s-a născut pe 2 martie 1933 la Paris şi este în prezent,  alături de Nicolaou,  unul dintre ultimii mari  autori în viaţă, care au fermecat copilăria a milioane şi milioane de copii cititori ai revistei Vaillant/Pif Gadget, începând cu anii 60.
Artist  cu convingeri de  stânga, el a colaborat încă din anii 50,  la publicaţii precum L'Humanité (1958-1965), La Vie Ouvrière (1952-1991), France Nouvelle (1957-1974) sau La Vie Du Rail (1967).
Prima sa serie BD este “Le Mousquetaire Pardaran”, care a apărut în  revista L'Humanité Dimanche din  1960 până în 1963. Apoi se mută la Vaillant unde imaginează aventurile lui  “Zor et Mlouf'”(1965-1969, scenarii de Jean Sanitas), “Couik” (1969-1973), “Zup” (1973-1988) şi  “Dicentim” (1973-1988). Zeci de ani a desenat numeroase jocuri pentru rubrica respectivă a revistei.  În 1988 a desenat şi aventurile lui Hercule, în paginile publicaţiei Hercule Poche. A scris scenarii pentru aventurile  fantomei Arthur, desenate de Mircea Arapu şi a creat personajul cowboy-ului Teddy Ted, împreună cu desenatorul Francisco Hidalgo (care semna Yves Roy), pe care însă l-a predat după doar trei episoade tandemului Gerald Forton/Roger Lecureux.
În 2004, Dicentim şi Couik revin cu noi aventuri în paginile revistei Pif Gadget (formula lunară), până la sfârşitul acesteia, în 2008. În prezent benzile desenate de Kamb fac obiectul unor reeditări de către mici editori ce mizează  pe nostalgia cititorilor săi.
Ca o curiozitate, semnalăm că Jacques Kamb  este unchiul  cunoscutului filozof francez Denis Kambouchner, invitat în 2001 de Institutul Francez să ţină o preelegere la Şcoala de vară de la Teşcani,  organizată de New Europe College.

Mircea Arapu s-a născut la Bucureşti pe 8 noiembrie 1955. Pasionat de benzi desenate şi talentat la desen, participă în 1970 la concursul BD “Aventurile colegului Minitehnicus” organizat de revistele Cutezătorii şi Pif Gadget  şi obţine o diplomă de merit. Încurajat  de acest succes,  decide: se va face autor de benzi desenate! Din păcate proiectele sale sunt refuzate de revista Cutezătorii şi de editura Stadion. Dezamăgit, dar nu descurajat, în decembrie 1978 pleacă la Paris, hotărât să-şi împlinească visul.

În 1980 editează prima revistă de BD româneşti în limba franceză, Peur, în  numărul său unic publicând, alături de BD-urile sale, Zuzz, Chuck, Merveilleuse Soirée,  pe cele ale prietenilor  Traian Marinescu, Valentin Tănase şi Sorin Anghel şi doar câteva luni mai târziu îi apare şi un album erotic, Le Parfum qui rend fou, sc. Robert Merodack, la editura Dominique Leroy..

În “mica” lume a benzii desenate franţuzeşti  Peur atrage atenţia asupra sa şi,  drept  consecinţă,  anul următor Mircea Arapu  este invitat de onoare la Festivalul BD de la Angouleme, unde participă cu o expoziţie de planşe originale, iar în Histoire Mondiale de la Bande Dessinée,   coordonată de Claude Moliterni şi publicată de ed. Piere Horay,  semnează primul articol în limba franceză despre banda desenată românească.

In 1982 Mircea Arapu îşi vede, în sfârşit, visul împlinit: în nr. 695 din Pif Gadget apare  primul episod din Arthur le fantome desenat de el pe scenariul lui Raymond Maric (preluând personajele lui Jean Cezard). Vor urma alte 35 de episoade, vreme de 5 ani. Între 1986-1987 mai desenează trei episoade din seria Pif et Hercule şi alte trei din Placid et Muzo (pe diverse scenarii), numeroase coperţi si pagini de prezentare a gadget-ului.

Dar bucuria nu este de lungă durată. Pif Gadget traversează o perioadă financiară foarte dificilă şi renunţă la mulţi dintre colaboratorii săi. După ce alte proiecte ale sale, propuse  revistei Mickey sau  editurii Dargaud capotează,  Mircea Arapu  se refugiază  în domeniul publicităţii,  unde va lucra între 1988-2004 şi va folosi limbajul BD ori de câte  ori  va avea ocazia.

În 1993  colaborează, ca asistent  al desenatorului Christian Godard, la realizarea albumului Le cocon du desert, din seria “Martin Milan” iar în 2005 colorează pe calculator un alt album al lui Godard, Il était une fois le Tuyeti, din seria “La Jungle en folie”. Tot în acest an reia colaborarea cu Pif Gadget, revenind la  dragostea sa dintotdeauna. În afară de tehnoredactare, Mircea Arapu publică aici desene, benzi desenate şi semnează patru coperţi, până la sfârşitul lui 2008, când revista PIF dă faliment din nou.

Impreună cu alţi desenatori din România, Mircea Arapu participă la Saloanele BD de la Charleroi (Belgia, 1993), Angouleme  (Franţa, 2004 –  unde desenează afişul expoziţiei româneşti) şi Bruxelles (Belgia, 2007).

În 2008 este invitat de onoare la Salonul Internaţional al Benzii Desenate din România, “BD Constanţa”, o ediţie specială „Pif en Roumanie”, organizată cu ocazia aniversării a 60 de ani de la naşterea  celebrului personaj Pif le chien, alături de François Corteggiani, redactor şef, Herlé şi Marc Wasterlain, desenatori ai revistei dar şi de cunoscuţii pifofili români Ion Manolescu, scriitor, Radu Marian şi Cristian Ciomu, arhitecţi.

Cele 35 de povestiri desenate cu aventurile fantomei Arthur, au fost editate de Taupinambour,  în 2010.

Celelalte povestiri, cu “Pif et Hercule”, “Placid et Muzo”, etc,  se regăsesc în paginile albumului monografic  “Quand je serais grand, je ferai Pif”,  album ce se va lansa în cadrul expoziţiei de la sala Dalles.

Jean-Pierre Dirick

După ce a colaborat la mai multe alte reviste de benzi desenate  şi mai ales la Tintin,  Dirick, desenator şi scenarist, l-a creat în 1980,  pentru  Pif Gadget, pe detectivul  Tim, care va dezlega,  în fiecare săptămână,  câte o enigmă desenată,  vreme de zece ani (o re-editare parţială  a acestor enigme a apărut în 2006, sub forma unui album,  Mes années PIF, la editura Coffre à BD). Un episode din enigmele lui Tim va fi tradus în româneşte şi va  apare în revista Universul Copiilor în 1991.

În 1986 îl inventează pe  Doctorul  Psy, un psihanalist al starurilor de televiziune şi showbiz. Au apărut 5 volume de caricaturi, printre care : La Psychanalyse de l’Histoire de France, La Psychanalyse de la télévision, La Psychanalyse du Show-Biz.

În 1991, la cererea Societăţii de Protecţie a Animalelor creează seria L’inspecteur Klebs, în care inversează rolul şi locul oamenilor şi câinilor în societate,  pentru a explica mai bine copiilor problemele protecţiei animalelor. În fiecare album este explicată astfel   câte o problemă de protecţie a animalelor şi a naturii. Până acum au apărut şase albume : Le voleur d’humains (1991), Peau d’hommes (1992), Traficafrique (1998), Pittboull (2002), Le mystère Egyptchien (2005), Malbouffe (2007). Editate de Arcimboldo Global Communication în colaborare cu Federaţia Internaţională a Comunităţilor Educative, albumele seriei  L’inspecteur Klebs au fost traduse în mai multe limbi, italiană, cehă, slovacă, croată, germană şi difuzate în 10 ţări.

La Salonul  Internaţional al Benzii Desenate din România, « BD Constanţa 2009 »,  a fost  lansată  traducerea în limba română a primului album din serie,  Hoţul de oameni, în prezenta autorului, editorului şi a traducătoarei, Iuliana Ierugan. De menţionat că Dirick a desenat afişul manifestării, afiş apreciat de bedefilii români. 

Jean-Pierre Dirick este iniţiatorul expoziţiei “Pif în România: un erou al epocii de aur”.

Dodo Niţă