„L′esprit
de maître Hiamuri était en lui!”
Asumpţia de la care plec
în continuare este că cea mai la îndemână, poate chiar cea mai plauzibilă,
sursă imago-textuală a hoploculturii prezente la Iosif Vianu este colecţia de
benzi desenate venită pe filieră franceză, prin publicaţiile Vaillant, în special
revista Pif. Autorul român a acceptat, ca mulţi dintre noi, o „intoxicare” cu
tropii culturii marţiale asiatice populare, importaţi la rândul din imaginarul
occidental reconstruit capricios.
Pe de o parte, acestea au
constituit un fond subconştient al memoriei nostalgice pentru copilăria
comunistă, ne edifică în mare parte în această privinţă volumul colectiv de
amintiri O lume dispărută (Polirom,
2000).
Pe de altă parte, unele
elemente au imprimat şi determinat o negociere a patimii pentru arte marţiale
cu insinuare, mai mult sau mai puţin şinobizată, în câteva creaţii literare
precum Potirul Sfântului Pancraţiu, a
lui Nicolae-Paul Mihail, Artele marţiale
moderne ale lui Alexandru Ungureanu, ori în cele cinematice, de pildă în Nea Mărin Miliardar, ori prin universul
bedeistic şi am în vedere versiunea comics a povestirilor aceluiaşi Alexandru
Ungureanu.
Tropii hoploculturii
colective nu au stabilit neapărat un efect direct în zona practicilor
propriu-zise, ci s-au sedimentat, azi mai puţin rememoraţi, în zona
imaginarului, în special cel literar sau de cinema. Cred că cel mai relevant
pentru perioadă rămâne personajul bedeisticii franceze Docteur Justice.
Acest eco-warrior francez comunist, paideizat
marţial unde altundeva decât pe tărâmuri niponeze, îşi va face simţită prezenţa
şi-n textele lui Iosif Vianu, în ambele sensuri, textual şi vizual, chiar dacă
nu foarte subtil, până la pastişă.
Hoplografia ficţională, povestea vieţii
marţiale a doctorului kaftangiu, este relatată cu intenţia unei clarificări de
către Daniel Liniéres, în eseul său intitulat Les Combats de Docteur Justice, apărut în Période Rouge, Nr. 13, Mai 2009.
Liniéres explorează
hoplografia bedeistică a eco-warrior-ului francez, interogând câteva chestiuni
esenţiale: evoluţia cunoaşterii marţiale a personajului (de la judo la karate),
momentele cruciale ale acumulării de noi imagini, tehnici şi concepte din
lexicul marţial niponez, dar şi intervenţiile unui senex, ca supraeu axiologic
hoplosofic, în momentele de cumpănă moral-marţială ale lui Doc Justice!
Daniel Liniéres, firesc se întreabă chiar de
la începutul articolului său, de ce alegerea cunoştinţelor marţiale ale
doctorului comunist şi judo-karate-ka nu se limitează la muşchi, box sau
savate, boxul francez, ultima fiind desigur o preferinţă de la sine înţeleasă
pentru un francez?
Răspunsul pe care ni-l
propune Daniel Liniéres constă într-o afirmare a puterii de fascinaţie a
imaginarului hoplosofic asiatic, a înţelepciunii mistice propuse de aceasta,
mai mult sau mai puţin mitologizată, sau mai degrabă culeasă şi cosmetizată
pentru occidentali.
Faptul că discursului filosofic şi etic din
judo, secularizat în mare parte a lui – cartea de texte kanoniene a lui Yves
Cadot din 2006, Kanō Jigorō et
l’élaboration du jūdō. Le choix de la faiblesse
et ses consequences, nu ne lasă să credem altfel, îi lipseşte vâna mistică
propriu-zisă, nu şi cea moralizatoare, de domesticire a elanului războinic, îl
îndemna pe autorul textelor (Jean Ollivier) din bedeistica lui Doc Justice să
facă tranziţia către etajul următor al pagodei marţiale: karate!
Asumpţiile mistice ale
discursului artei marţiale karate erau mai tari decât cele din judo sau
jiujutsu, dar nu tot atât de hardcore precum cele din aikido, ignorând aici
şamanismele sau mistica sufită din arte marţiale mai exotice ca pencak silat,
ori arnis.
Născut în 1970, Doc
Justice se hrănea la începuturile hoplografiei sale cu unele ingrediente din
judo, dar Daniel Liniéres constată însă că întâmpinarea pozitivă în creştere a
imaginilor şi textelor s-a datorat invitării mai spectacularelor mişcări
(atemi, termen specific în judo şi jujutsu) din karate, situaţie ce a creat o
emulaţie un pic diferită în cărţile lui Iosif Vianu.
Daniel Liniéres consideră
necesar să precizeze că intertextualitatea hoploculturală din Doc Justice se
datorează şi seriei Kung Fu (cu David Carradine), dar şi filmelor cu Bruce Lee,
deşi nu prea se simte nici vizual, nici textual prezenţa celor din urmă.
Concluzia lui Daniel Liniéres ni se pare
totuşi una bizară, la care nu subscriem, decât extrem: Docteur Justice reste
avant tout un judoka, în măsura în care foarte multe elemente vizuale şi
„ideologice” hoplocultural nu mai aparţin la un moment dat imaginarului
judoului.
Până şi acel supraeu
marţial, senexul Maître Hiamuri, cel care se tot insinuează obsesiv în mintea
lui Doc Justice, asemenea unui daimon socratic, instanţă superioară moral, o
face într-o manieră care ţine mai degrabă de ocultură şi paranormal, decât de
hoplocultura propriu-zisă.
Textele care însoţesc desenele cu kafteală
sunt presărate cu tot felul de poveţe care se doresc a fi hoplosofice: « Mourir
quand il est bien de mourir. » « Frapper
quand il est bien de frapper… » « Le vrai courage est de faire ce qui
est juste », aşa cum Hinamura îl sfătuieşte pe Justice că e înţelept: „să
ştii să mori (metaforic) la timpul cuvenit, dar şi să-ţi pocneşti adversarii,
tot la timpul cuvenit… iată adevăratul curaj al înfăptuirii celor drepte”.
Cu siguranţă vom putea
recunoaşte panseuri, ca ecouri diluate, din Ecclesiat, ori din filosofii
stoici, ele având totuşi o oarecare universalitate morală. Patriarhul marţial
al lui Doc Justice este până la urmă o absenţă-prezentă, o alegorie a unei
instanţe morale de senex, una care intervine prin neuitare şi subjugare voită,
precum o servitute bună în faţa unui Supraeu-Moş ce ne domesticeşte pornirile
violente cultivate în exces prin practicile marţiale. Moşul marţial cel plin de
înţelepciune era, ca să fim corecţi, un ideal civilizator propovăduit de Kanō
încă de la vârsta de 23 de ani, ceea ce creează un paradox, iar aici hoplosofia
karatelor devine consonantă cu aceea a judoului.
Adrian Marin, hoplonaut
Adrian Marin s-a născut la Piatra-Neamt in 1976. A studiat Filosofia la Iași, are un masterat in Management cultural, a lucrat în televiziune și predă arte marțiale de peste două decenii. A publicat eseuri, recenzii și poezie în reviste culturale precum Timpul, Feedback, Zona Literară. Scriptor, Cronica. Deține centura neagră 4 Dan în Welham Ju Jitsu și este antrenor în mai multe arte marțiale și sporturi de combat precum jeet kune do, karate, jiu jitsu brazilian și arte marțiale combinate.
A publicat volumul Literatură & Kafteală (eseuri din lumea artelor marțiale vintage), editura Cartea Românească Educațional, 2019.
![]() |
| Adrian Marin (cu barbă) pe tatami. |




Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu