Povestea unui "mic" mustăcios, spusă de un bărbos!

 

 

Desen de Silviu Turculeț

"Pe la mijlocul anilor '80, unul din miile de mustăcioși ai României trăa într-o dilemă shakesperiană, rotindu-și gânditor degetele mâinii drepte pe geometria bărbiei: a fi sau a nu fi (bedefil). Intrebarea era unicat pentru că-n epoca respectivă nimeni nu știa de existența acestui substantiv, nici măcar masivele dicționare lexicale ale Academiei. Personajul cu întrebarea locuia într-un vesel oraș de provincie care la acea data era dominat de fervoarea unui echipe de fotbal care devenise atât de populară și idolatrică încât intelectualii i-au dat un supranume latin, MAXIMA, pentru a o trimite direct în atlasul legendelor nemuritoare. Așadar, Craiova, între două driblinguri ale lui Balaci, un slalom al lui Sorinache Cârțu sau un șut-ghiulea marca Mircea Irimescu, primea și debutul unui pătimaș de ceea ce se numea deja în Occident a 9-a artă. Mustăciosul își urma impasibil destinul, după facultate fiind exilat în câmpul muncii direct în arida câmpie dobrogeană, și cu siguranță că soarele dogoritor i-a prins bine, atunci s-au copt primele idei ale unei posibile Istorii a Benzii Desenate Românești, iar primele documentări au început la malul mării, nu la plajă, printre nurii damelor, ci în sălile Bibliotecii județene din Constanța.

Un prim concept de Istorie BD va fi respins de o editură craioveană, dar la începutul anilor '90, totuși, se întâmpla minunea că, ceea ce consideram acum prima varianta a Istoriei BD din România, să vadă la propriu luminoasa viață a lecturii într-un volum tipărit. In 1991 începea și sarabanda Saloanelor Internaționale de BD din România, desigur, cu personajul nostru mustăcios în prim plan, ca organizator, parțial finanțator, cărăuș, curator, un factotum, sunt anii în care Salonul se plimba dintr-un oraș în altul, de la București la Craiova, apoi Brașov, la munte, la ozon, pentru  a-și mai limpezi gândurile pentru viitor, să nu uitam că erau anii '90, când editurile mureau una după alta răpuse de inflație, librăriile erau izgonite din locașurile lor, când practic nimeni nu mai construia niciun proiect cultural, totul mergea pe principiul "ia orice bani și fugi!", ei bine, în acei an se întâmplau, anevoios înfăptuite, dar existau o sumă de evenimente care îndemnau BD-ul românesc să meargă înainte. Și subliniez, erau evenimente cu participare internationala, cu toate ingredientele necesare - expozitii, invitati, afise, cataloage - organizate in spatii publice de elită, muzee de artă sau foaiere de teatre naționale, nimic underground, abscons, inaccesibil, tocmai, pentru a-și îndeplini rolul de promovare, de popularizare a acestui tărâm absolt fascinant numit banda desenată.

Tot datorită vervei acestui personaj mustăcios pe care-l povestim, sunt redescoperiți, recuperați și readuși în activitate, deplin sau parțial, Puiu Manu, Livia Rusz, Burschi sau Virgil Tomuleț (în tandem cu acesta va fi realizat cel mai frumos album de istorie BD românesc, fiind în totalitate ilustrat sub forma unui, desigur, ați ghicit!, BD!), și tot în anii '90, undeva la inceputul lor,  cand sperantele nu erau inca iluzii, Personajul nostru, fluturandu-si mustata, umbland alert cu o mapa de idei scrise pe foi, batea hotarat pe la usile redactiilor bucurestene pentru  a infiinta o revista pentru  copii, si finalul poate unii il stiti, destui dintre voi copilarind cu revista MiniAzi, pana la urma acaparata si stinsa de un veleitar care nici nu avea har pt a fi editor.

Revenind la cronologia deja initiata, ajungem in anii 2000 cand incepe si inlantuirea volumelor care, dupa 10 ani de active scormoneli prin arhive, biblioteci sau direct la creatori, prindeau contur istorii de viata, total nestiute, si erau recuperate ilustratii ce starneau amintiri sau uimiri, in functie de cititori. Asa apare o prima editie a Dictionarului Benzii Desenate din România, apar suita de monografii de autor - Livia Rusz, Puiu Manu, Burschi, Sandu Florea, dar precedate de prima revista de informare BD aparuta in Ro, numita Argonaut, toate acestea culminand cu aparitia Istoriei BD, care este in fapt apogeul unei munci de aproape 25 de ani (la acea data), aparitie editoriala care a propulsat si organizarea a doua mari evenimente la Bucuresti, pana atunci un oras mort si ermetic la BD, un Salon organizat in 2010 (si inca unul palid in 2011, dealtfel si neurmat de altele) si Marea Expozitie de la MNAC din 2011 care a batut recordul de vizitatori, in toata existenta lui acest muzeu neavand un asemenea flux. Si cum deja se crease un interes si un "obiect" utilizabil, au aparut oportunitati de finantare, dar, in norma sacalismului romanesc, au aparut si impostorii, miticii de la ICR, care nu au facut decat sa-l indeparteze pe omul ce adunase si construise totul.

A mai trecut de atunci un deceniu, Personajul si-a parasit mustata, dar nu si pasiunea, au mai fost organizate Saloane, cu lume multa si entuziasta, au mai fost scoase carti si albume, tiraje toate epuizate, curand vor mai apare si altele, viata merge inainte, asa cum este, cu umbra si ranjetul sacalilor care stau doar la panda ce sa mai fure, ce sa mai faca cu ce deja au furat, dar si cu trepidatia bucuriei unei noi descoperiri prin arhive, pe la anticari sau in paginile ingalbenite ale unor carti uitate, si cu siguranta ca stii deja, dragă Dodo Niță, ca ai scris nu o Istorie, pe care unii tot incearca, ridicol si vulgar, sa ti-o expropieze, ci ai oferit catorva mii de oameni sansa de a cunoaste o alta lume, alte surse de bucurie, alte intrebari sau ridicari de sprancene. Ramai in continuare asa cum esti, scormonitor si combativ, asteptam cartile tale, rafturile iti apartin! La Mulți Ani!"

 

Paul Stoica,  14 iunie 2021