La cea de-a 43-a ediţie a
Festivalului Internaţional al Benzii Desenate de la Angoulême albumul Pandora
Beach, desenat de Alex Talambă după scenariul lui Eric Borg a primit « Premiul
Liceenilor ».
Acest premiu confirmă extraordinarul talent al
lui Alex Talambă, precum şi faptul că nu m-am înşelat în anul 2012, atunci când
l-am numit pe tânărul artist « vârful de lance al noii generaţii de autori
BD români ».
Pandora
Beach
povesteşte vacanţa « low cost » a două
cupluri de tineri francezi, Mehdi şi Albane, Antoine şi Stephanie, în
Grecia. Orientându-se după un ghid
turistic vechi de zeci de ani, cei patru aleg să petreacă o scurtă
vacanţă la o pensiune dintr-un mic sat de pescari. Ajunşi la Zarkos, destinaţia
lor finală, constată că sătucul era complet abandonat, iar tânăra proprietară a
pensiunii din ghid este acum o babă urâtă şi ciudată, care se pare că ţine
închisă într-o magazie o haită de câine înfometaţi. În plus, populaţia sărăcită de criză şi invazia refugiaţilor arabi constituie
fundalul frumoasei vacanţe a tinerilor francezi.
Cu toate astea cei patru
tineri, după o ciorovăială zdravănă, decid să-şi petreacă vacanţa acolo, pentru
că marea e limpede şi cerul fără nori.
Tamba desenează
excepţional atât personajele cât şi decorurile şi chiar atunci când în desenele
sale apar case părăsite şi mormane de gunoaie, parcă nu sunt atât de insuportabile, ca în realitate.
În schimb Eric Borg a
scris un scenariu de groază, la propriu, inspirat parcă de Psycho şi de filmele de genul Ştiu
ce ai făcut astă vară. Spaima şi
frica se insinuează treptat, treptat, în naraţiunea grafică şi cititorul trăieşte
stările de spirit şi coşmarurile lui
Mehdi, personajul principal, cu spaima în suflet.
Ca orice film şi carte de
groază, şi Pandora Beach include moartea violentă a unuia dintre
personaje, dar criminalul nu este cel la
care te-ai fi aşteptat.
Bref, Pandora Beach este o bandă desenată care
se citeşte cu sufletul la gură şi atunci când o termini, aştepţi cu înfrigurare
volumul doi, deja anunţat de autori pentru sfârşitul anului.
Albumul are 60 de planşe
desenate, la care se adaugă un caiet de desene şi schiţe ale lui Tamba precum şi notele lui Borg care ne informează
despre proiectul său iniţial, şi mai horror decât versiunea actuală – thriller
psihologic.
Pandora Beach poate fi achiziţionat
pentru doar 50 lei la librăria on-line supererou.ro
Albumul a fost finanţat prin crowfounding şi Tamba face o surpriză uriaşă unora dintre finanţatori, imortalizându-le chipul pe ultima pagină a albumului! |
Felicitări pentru premiu, Alex Talambă!
Un comentariu:
http://www.bdangouleme.com/348,prix-bd-des-lyceens
Trimiteți un comentariu