De când
l-am întâlnit prima oară (la începutul anilor 90, la redacţia Jurnalului SF
editat de Adrian şi Ionuţ Bănuţă) mi s-a părut că seamănă cu Isaac Asimov,
datorită conformaţiei feţei, ochelarilor şi a favoriţilor bogaţi dar mai ales datorită unei atitudini
demne, modeste şi rezervate, ca a unui adevărat scriitor, conştient de
valoarea sa.
Mai târziu am
aflat că era el însuşi pasionat de opera lui Asimov şi chiar va traduce romanul
său Călătorie
fantastică (editura Teora, 1997).
Îl
întâlneam rar, la lansările de carte de la Târgul de carte Gaudeamus, îl
salutam cu respect şi-i solicitam un autograf pe cea mai nouă carte a sa.
Mult mai
des îl citeam, în reviste şi antologii, dar mai ales îi cumpăram şi citeam cu
sfinţenie romanele şi volumele de povestiri. Am început cu Trip-Tic,
editat de Horia Nicola Ursu la editura Dacia, am continuat cu Lumea lui Waldemar şi am terminat cu trilogia Taravik.
Poate cel mai mult mi-a plăcut volumul său Constanţa
1919, datorită faptului că sunt fascinat de istoriile alternative.
Dar şi Liviu Radu mi-a
citit unele dintre cărţile mele şi chiar a scris despre ele: O istorie plină de desene, despre Istoria
Benzii Desenate Româneşti, editura Vellant, 2010) şi O monografie exemplară, despre Sandu Florea – o monografie, editura LVS Crepuscul, 2012) sunt două articole publicate în
revistanautilus.ro.
 |
| Singura fotografie pe care am găsit-o pe net, în care apar împreună cu Liviu Radu (c) srsff |
Mare fan Asimov (am
majoritatea romanelor sale, în română, engleză şi franceză plus două biografii)
în memoria mea afectivă Liviu Radu va rămâne drept un Isaac Asimov al nostru,
al românilor. Asta pentru că a fost cel mai prolific scriitor SF de după
1990 (mă întreb dacă nu cumva şi mai înainte) dar mai ales pentru că a fost
singurul de la noi care a creat două excelente cicluri de romane, Waldemar
şi Taravik.
Sigur, Liviu Radu nu mai
trăieşte dar, în realitate, un scriitor adevărat este nemuritor, şi Liviu Radu
va continua să existe în memoria şi în în biblioteca noastră şi, atâta vreme
cât vom mai trăi, va dialoga cu noi ori
de câte ori îi vom deschide cărţile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu