Ştima apelor este, conform wikipedia, „o divinitate primitivă a apelor dulci, de bunăvoința căreia depinde stabilitatea acvatică, ea putând provoca deopotrivă inundațiile mari ca și seceta, fiind o replică românească a naiadelor de la greci.”
Maria Surducan, după regresul grafic intitulat „Karel Liman arhitect”, revine într-o formă de zile mari cu o nouă bandă desenată, Ştima apelor, de astă dată în calitate de scenaristă.
Aşa cum scriam şi
cu alte ocazii, folclorul românesc a devenit o sursă intarisabilă de
inspiraţie pentru autorii români
contemporani de benzi desenate. Fapt demonstrat, de altfel, şi de editura
HAC!BD care, după revista „Harap Alb continuă…” lansează pe piaţă noua revistă „Tinereţe
fără bătrâneţe”.
După ce a
publicat minunatul album Prâslea cel
Voinic şi Merele de Aur, practic singurul adevărat roman grafic publicat vreodată de un
autor român de benzi desenate, Maria Surducan rămâne în mediul basmelor şi
poveştilor populare, scriind scenariul unui prequel la
albumul citat mai sus.
Ştima apelor, aşa cum aflăm din primele planşe, narează
tinereţea fraţilor Negru şi Dumitru, înainte ca aceştia să se facă cunoscuţi
drept Negru Împărat şi Împăratul Păsărilor (Jumătate de Om).
Desenul albumului
este semnat de colega de club a Mariei, Anna Benczedi care, după debutul său cu
povestiri scurte în fanzinele şi antologiile clujene, îşi arată aici adevărata mână de artistă.
Grafica sa este
ranforsată de o excelentă paletă cromatică, aşa cum se vede din planşele deja
publicate şi nu am nicio îndoială că, atunci
când va fi tipărit, albumul Ştima apelor
va fi unul dintre evenimentele BD ale
anului.
Fapt inedit,
planşele care compun acest album pot fi citite on-line – câte una pe săptămână,
imediat după ce au fost desenate - pe
site-ul mereledeaur.ro care, de acum, devine şi preferatul nostru.
10 comentarii:
Imi place la nebunie culoarea! Cu movul acela m-au cucerit. Si desenul este pe masura, asa ca de-abia astept sa fie gata si scos din tipar.
Complet de acord, mai putin cu chestiunea "regresului grafic" al Mariei. Am inteles ca dezaprobi total parteneriatul cu Jumatatea Plina - si tot ce are legatura cu ei in general. Ai tot dreptul la opinie personala, ca toata lumea de altfel, dar ar fi pacat sa lasi criterii personale, morale sau de orice alta natura extra-artistica sa-ti altereze perceptia vizuala. Karel Liman, arhitect este (inca) un roman grafic care, pe langa Praslea si Foire de nuit, se inscrie in stilul grafic al Mariei, fara urma de "regres". In rest, toate cele bune, si urmaresc cu interes toate postarile de aici.
Nu faci decat sa-mi dai dreptate, draga Dodo, si sa-mi justifici temerile si tristetea, facand de-a lungul raspunsului tau tocmai ceea ce anuntai in introducere ca nu faci. Evident nu la ura, razbunare si amenintari ma refer - astea-s dramatisme inutile si complet pe langa subiect -ci la aprobare/dezaprobare. Pe care nu le-am cerut.
In rest, ce sa zic? Pentru mine, adevaratele dezbateri de idei, conflicte de idei chiar, sunt cele care, indiferent cat de mult te-ai inversuna asupra unei idei, violenta desfasurata impotriva ideii respective are loc intr-un respect absolut fata de persoana care-o sustine. Pe romaneste, esti liber sa demolezi ideea cat timp respecti persoana.
Obligatia asta de respect al persoanei ma impiedica sa raspund la insinuari si acuzatii voalate - daca doresti sa te cobori pana acolo, esti liber s-o faci, dar singur. Pentru mine efortul ar fi prea mare si nejustificat. Asa ca nu raspund decat la singura idee demna de numele asta din replica ta, cea despre "regresul grafic" al Mariei, si o fac in eventualitatea in care ai gandit blogul asta ca pe un forum de gazduit noutati, evenimente si schimburi de idei si pareri legate de benzile desenate romanesti.
Revin: probabil comparatia lui Liman cu Foire de nuit si Praslea ti-a iesit defavorabila din cauza ca celelalte doua sunt mai vioaie coloristic. Aspectul grafic din Karel Liman e mai sobru, ascetic chiar, si asta ar putea parea un handicap, ca si subiectul mai degraba arid, dar desenul, atentia pentru detalii, punerea in scena, conceptia naratiunii in sine, alternanta aproape muzicala intre prezent si trecut, armonizata pe registre diferite (vizual, lexical si narativ) poarta amprenta clara a Mariei Surducan in forma maxima. A sintetiza informatie istorica seaca, disparata si de multe ori neclara si a o transforma intr-o poveste coerenta, cu suflet si viata este un proces aproape alchimic. Inseamna a incepe de la putin si a face mult, treaba care si de data asta i-a reusit pe deplin Mariei.
Zic, deci, ca povestea lui Liman poate sta linistita langa celelalte realizari si succese ale Mariei si ca nu le e cu nimic inferioara.
Draga Adrian,
eu nu aprob sau dezaprob niciun partenariat cu nimeni, nu instig la ura si violenta contra vreunei persoane, si nu amenint cu moartea pe cei care au alte pareri decat mine, cum fac prietenii tai de la jumatatea Plina.
Faptul ca, pentru cativa lei, ati acceptat sa colaborati cu niste escroci care, mai devreme sau mai tarziu vor sfarsi in puscarie, nu e problema mea, ci este o problema de constiinta artistica si demnitate umana strict a voastra.
Eu insa, ca simplu cititor care cumpara lucrarile voastre, nu pot sa nu observ cum v-au umilit escrocii - si voi ati acceptat senini, pentru cativa lei - obligandu-va sa folositi un format meschin si neobisnuit pentru BD-ul european, obligandu-va sa acceptati niste coperti urate, non figurative, care fac mini albumele voastre sa semene cu niste borcane cu muraturi, obligandu-va pe voi, niste artisti publicati in strainatate sa fiti colegi de colectie cu impostori lipsiti de talent, etc.
De asemenea, nu este problema mea cand v-au umilit din nou, atunci cand si-au autopremiat - cu sprjinul unei alte asociatii abonata la banii publici de la AFCN – mazgaleala Mickey pe Dunare, in defavoarea antologiei voastre Tara Desenata, de o mie de ori mai frumoasa.
Toate aceste umilinte pe care le acceptati din partea escrocilor, in timp ca va luptati cu himera Rosiei Montane, repet, nu reprezinta problema mea, ci strict a voastra, de demnitate umana si constiinta artistica.
In ceea ce priveste evolutia sau involutia graficienei Maria Surducan, orice cititor de buna credinta poate vedea diferenta intre grafica si povestea lui Praslea cel voinic sau Foire de nuit si Karel Liman. Iar in clipa in care iti obisnuiesti cititorii cu un standard inalt de calitate, nu poti sa cobori stacheta pentru ca risti sa pierzi acesti cititori.
Repet inca o data, colectia de BD publicata pe banii abonatilor CEZ vanzare este o mega escrocherie, care nu serveste promovarii benzii desenate si nici voua ca autori BD, ci doar escrocilor care si-au umplut buzunarele. Intr-o zi o sa afli si cati bani au incasat ei ca "editori" pe spinarea voastra si o sa poti compara cu cat ati incasat voi si sa decizi atunci daca a meritat ca tu, autor publicat in strainatate, sa te umilesti pentru cativa arginti.
Eu iti multumesc daca citesti modestele mele articole, cred insa ca ar fi mai firesc – pe linia colaborarii voastre - sa studiezi ineptiile slugoiului sfertodoct al Jumatatii Pline. Vad ca jignirile sale in bloc la adresa BD-ului romanesc nu te-au deranjat, nu am vazut vreun comentariu de-al tau la adresa lui…
Draga Adrian,
daca te referi la textul meu atunci cand vorbesti despre "insinuari" sau "acuzatii voalate" te inseli, eu am curajul propriilor opinii si afirm raspicat: Adrian Barbu, Maria si Ileana Surducan au devenit complicii (ocazionali sau permanenti, e treaba lor) unor pseudo-editori escroci si pornografi. Aceste cuvinte nu sunt jigniri la adresa respectivilor escroci, ci adevaruri, pe care le-am probat in permanenta cu documente, fapte si cifre. Au incasat, prin trafic de influenta, peste un miliard de lei de la AFCN, pentru lucrari care nu exista, pentru traducerea din romaneste in romaneste a cartii The Book of George si pentru organizarea unui atelier de serigrafie pentru copii sustinut de unul dintre cei mai mari pornografi francezi - Pakito Balino.
Banuiesc ca tu, care ai luptat contra proiectului Rosia Montana, esti la curent cu legea care pedepseste difuzarea pornografiei in randul copiilor.
In vreme ce Muzeul literaturii romane si alte 100 de muzee din aceasta tara au ramas fara sedii, escrocii, prin trafic de influenta au stat vreme de 5 ani, fara sa plateasca un leu chirie, in cea mai scumpa locatie din Romania si din Europa - Casa Parlamentului/Muzeul National de Arta Contemporana. Noul director al MNAC, cand a aflat de ilegalitate, i-a dat afara pe loc, iar pentru asta, amicii tai de la jumatatea Plina, au varsat - in mod public - un lighean de laturi peste el.
Nu-mi ramane decat sa va felicit pentru prietenii pe care vi i-ati ales.
Dar lipsa de demnitate nu are nicio legatura cu talentul, iar eu raman in continuare cititorul benzilor desenate de calitate. Despre opera grafica a surorilor Surducan am fost primul care am scris. Le-am cumparat cartile si le-am apreciat la justa lor valoare.
Nu mi-a placut cartea Mariei si iata, am si scris de ce, la interventia ta, si nu cred ca am jignit-o cu nimic, daca mi-am exprimat o simpla parere de cititor.
(Iti aduc aminte, draga Adrian, ca altii l-au aplaudat cu patru maini pe numitul Viorel P. cand s-a apucat sa scuipe cu vitriol si minciuni pe statuia Marelui Maestru al benzii desenate romanesti.)
Acum, eu mi-am exprimat opinia in calitatea mea de cititor a cartii Mariei Surducan, tu ti-ai exprimat-o pe a ta in calitate de colaborator si coleg al sau, sa lasam cititorii sa decida daca merita sau nu sa cumpere cartea respectiva.
Dar cand vor face acest lucru trebuie sa stie ca mini-albumele pe care apare numele vostru reprezinta produsul unei escrocherii si ca, daca tarifele CEZ Vanzare sunt ridicate, atunci acest lucru se datoreaza si faptului ca multi dintre acesti bani au intrat in buzunarele pseudo-editorilor.
Dragă Dodo, respect curajul propriilor opinii ale fiecăruia, chiar și mi se pare că justețea lor lasă de dorit. La asta și încerc să răspund. Despre insulte nu zic nimic și nici nu le răspund; îmi place să cred că suntem într-un spațiu de discuții publice și, cel puțin pentru mine, insultele nu-și au locul într-o dezbatere.
Argumentația ta amestecă mai multe aspecte: cele de ordin estetic cu cele de ordin financiar, moral și personal. Asta e acceptabil într-n pamflet; nu într-o conversație care-și propune să aducă lămuriri și să așeze lucrurile în rostul lor. De dragul clarității - și pentru economie de spațiu - o să le iau pe rând, în texte separate. Un răspuns complet cu toate aspectele analizate și argumentate ar fi deja o dizertație, mult prea lungă de scris și obositoare de citit. Si am speranța că de discuțiile polemic-creative dintre noi vor beneficia și alți cititori.
Încă ceva (deși ar trebui să intre la capitolul despre chestii personale, mai bine-o scriu aici, că până-i vine vremea uit): m-ai menționat deja de două ori în relație cu „himera” Roșia Montană. Am auzit câte ceva despre conflictul ăsta, dar n-am avut nici timp să aprofundez subiectul, nici dorința de a mă înrola într-o tabără; ca mulți alții, sunt rupt de lume atunci când lucrez. Te pot asigura însă că între mine și respectiva „luptă” nu există nici o legătură directă sau indirectă. Asta mă face să am îndoieli despre acuratețea celorlalte informații pe care le aduci în discuție.
Deci astăzi, despre aspectele estetice.
1. Scena BD românească trece printr-un proces inevitabil de transformare. Generația noastră crescută cu Pif și alte produse Vaillant și-a format un gust pentru rigurozitate, claritate și precizie. Școală veche, cum s-ar spune. Eu prefer și acum, mai presus de orice, rigoarea și principiiile clasice în desen, muzică, poezie și literatură, atât la nivel formal, cât și în informația sau mesajul vehiculat. Recunosc că am momente când, privind la ce apare acum cam peste tot în manifestarea publică, mă simt ca unul din ultimii dinozauri care stă și se uită cum lumea pe care o știa el se duce de râpă.
Dar și reciproca e valabilă. Așa cum mie multe din produsele noii generații BD mi se par urâte, diforme, scabroase, dizgrațioase, dezgustătoare și lista rămâne deschisă, desenele mele pot părea clasice, conformiste, rigide, tipicare, șablonarde, plate, convenționale învechite, lipsite de îndrăzneală artistică și uite încă o listă deschisă.
Noua generație BD a crescut cu alte modele. De la Cartoon Network la internet și tablete. Alt acces la alt gen de informații, modele și valori. Și toate mostrele grafice care acum ne șochează (da, și pe mine) au fost deja experimentate în Occident de mai bine de cincizeci de ani. Au avut porția lor de refuz, blam, excomunicare și, în unele cazuri, acceptare entuziastă. Nimic nou în asta; fiecare generație încearcă să-și caute drumul negând sau cel puțin distorsionând principiile celei anterioare. Nu există schimbare (ca sa nu zic evoluție sau revoluție), în nici o formă de manifestare artistică, vizuală sau nu, care să nu-și fi început istoria ca erezie, aberație, abominație, înainte să-și facă loc, să se stabilizeze și să devină normă. Dar pentru asta a trebuit să lupte pentru a supraviețui și a se impune în condiții de refuz extrem, să spargă șabloane și să oripileze critica oficială. Tinerii experimentaliști de astăzi, de la noi și din alte părți, nu fac excepție.
Ceea ce vreau eu sa subliniez este LIBERTATEA lor de a o face. E posibil să nu-mi placă mie, dar asta nu înseamnă că eu am dreptate și ei trebuie să dispară – altminteri, cum ziceam, și reciproca ar trebui să fie valabilă. Mai simplu și mai cinstit mi-e să recunosc că ne aflăm în registre estetice diferite, atât ca gust cât și ca manifestare. În contextul deplasării permanente a reperelor estetice, nevoia lor de a experimenta e naturală. Are și o doză de teribilism, o dorință de a contraria, de a șoca și dezgusta; e un mod de a-și afirma nu identitatea, ci efortul de a o căuta.
Tot a fost prea lung textul și nu încape in Comentarii, așa că a trebuit să-l rup. Acum, partea a doua:
Nu zic doar că tinerii desenatori nu trebuie opriți din căutare: zic că nu POT fi opriți. Ne place sau nu, vor face ce simt ei că trebuie să facă; și în cazul ăsta condamnările, cu cât sunt mai vehemente, cu atât riscă mai mult să cadă în ridicol. Mă gândesc doar la Nicolae Manolescu, un pilon al criticii literare românești – până când a decis să-i excludă din Istoria critică a literaturii române pe cei pe care-i antipatizează. Asta l-a descalificat definitiv ca influență critică obiectivă. Datoria unui cronicar al vremurilor este de a nota ceea ce observă, nu de a părtini. Din fericire pentru noi, n-avem la fel de mulți cititori ca Manolescu :))
2. Acum o vreme vreo zece ani să zicem, povesteam amândoi în Budapesta despre puținătatea producțiilor BD românești de atunci și despre cum nu poți stabili criterii calitative în lipsa unei mase critice cantitative din care să ai ce alege, și ne întrebam oare când se va întâmpla asta și la noi. Ei, acum se întâmplă, și e abia la început; este efervescență și este, inevitabil, și instabilitate, și întins coarda prea mult în diverse direcții – na, chiar și faptul c-am scris „prea mult” e deja o abatere de la pretenția de obiectivitate. O las așa, n-o șterg, să se vadă că sunt supus greșelii și că recunosc asta. E mult prea devreme pentru a trasa granițe și a stabili cine intră și cine iese din ele. Încă suntem prea puțini pentru asta, și e loc pentru fiecare, și pentru vocea fiecăruia, atât în producție cât și în evaluare critică. De asta nu m-ai văzut luând atitudine pro sau contra unuia-altuia până acum. Nu sunt critic, nu mă pricep la asta și, ca să citesc tot ce se scrie până-mi formez un sistem critic ar trebui să nu mai desenez. Încerc doar să-mi formez o viziune de ansamblu fără parti-pris-uri și, chiar și așa, îmi scapă o mulțime de noutăți. Să mă apuc de pontificat, anatemizat, sanctificat pe unul și excomunicat pe altul? Sunt prea nepriceput pentru asta. Și prea leneș, ce-i drept. Și nici nu pot pretinde că gusturile mele sunt universal valabile. Ce pot spune e că suntem la începutul unui proces de acumulare cantitativă care va mai dura o vreme înainte ca din el să se cristalizeze un sistem de valori. În restul lumii treaba asta a început acum 70-80 de ani și încă nu s-a terminat, nu în situația în care calea cea mai scurtă spre notorietate trece prin provocarea unui scandal public. Te condamnă papii estetismului contemporan? Ți se vând lucrările ca pâinea caldă, sau chiar mai bine, pentru că cu cât e mai notoriu cel care te acuză, cu atât e mai eficientă reclama involuntară pe care ți-o face. Să discutăm acum și aici despre acceptabil și inacceptabil ar duce spre fascism și intoleranță (neputincioasă, de altfel, cum am zis, deci pur teoretică). Viitorul, gusturile publicului de peste 10 ani sau succesul comercial (care e determinat de fapt de gradul de suprapunere între aspectul unui produs și gustul publicului care-lo cumpără sau nu) vor decide cine trece testul și cine nu. Și e foarte posibil ca la ora aia desenele mele, să zicem, să fie scoase din circuit din motive de nepotrivire cu moda vremii.
3. Tot în aceeași zonă intră și ceea ce spuneai despre cum suntem noi, cei de la Cluj, „colegi de colecție cu impostori lipsiti de talent”. Partea cu cei cîțiva lei o las pentru textul în care discut finanțe. Acum, nu mai repet ce-am scris despre criterii, revin doar la chestiunea diferențelor de registru estetic. Cea mai recentă carte a colecției, Piatra sângelui, e la distanță maximă, sau pe-aproape, de registrul meu estetic. Pe românește, nu-mi place cum e desenată. Dar altora (mulți) le place și e dreptul lor. Nu suntem nici tu, nici eu, formatori de opinie sau gusturi. Tu scrii și eu desenez pentru că ne place, nu pentru c-am avea vocație de martiri. Calificativul de impostor îl dă (sau îl justifică) publicul, cum ziceam, nu noi.
Partea a treia și finală, despre estetică:
Ce vreau eu să subliniez aici e diversitatea. Dreptul la diversitate. Și în producțiile CCCluj: Urban Comics, Țara desenată sau în Fanzinele noastre găsești inegalitate în stiluri, experiență, îndemânare și, hai să zicem, talent. Asta pentru că nu ne repezim să tăiem beregata unui începător. Îl încurajăm să devină ce simte el că trebuie să devină. Posibil ca în câțiva ani, opțiunea lui stilistică să fie opusă așteptărilor noastre de acum; să aleagă urâțenii, diformități sau pornografie. Nici o problemă: dacă nu-mi place, nu citesc. Dacă are succes, înseamnă că ce face el are public. Cât timp e loc în lume și pentru el și pentru mine, nu avem o problemă de spațiu vital. Fiecare comuică cu cei de pe aceeași lungime de undă sau palier estetic. Dacă mă dă la o parte și-mi ia cititorii, posibil ca neadaptarea mea la cerințele publicului să fie cauza. Sau mi-au murit lăudătorii. Sau sunt mai prost (desenator și povestitor) decât credeam.
4. În fine, pornografia și Pakito Bolino – nu Balino. Uite încă unul care nu-mi place, indiferent ce-ar desena. E pornograf, se declară pornograf și vine la București să țină workshopuri cu copiii. Legea anti-pornografie există și se aplică. M-aștept să cadă capete și să curgă sânge mult. Nu cad și nu curge. Mă-ntreb atunci, cu copiii, de față cu părinții lor, la atelier, n-o fi făcut omul decât desen, nu și pornografie, că-l duceau legat de-acolo. Pe mine m-ar deranja numa grija că-nvață copiii mei să deseneze ca el și-o să visez urât tot restul vieții mele. Dar nu știu, n-am fost de față să văd ce face. Nici tu, cred. Așa că poate ne zice cineva ce-a fost acolo.
Gata, și scuze c-am lungit-o. Despre finanțe, data viitoare. Mai vreau doar să insist asupra faptului că tot ce scriu aici sunt opinii personale și nu reprezintă decât punctul meu de vedere, care n-are pretenții absolute. Și nu, nu sunt plătit de nimeni pentru textele astea. Le scriu doar de dragul argumentației.
Toate cele bune.
Draga Adrian,
sunt 100% de acord cu tot ce ai scris.
Daca imi dai voie, sunt gata sa public textul tau ca un articol de sine statator, semnat cu nume si prenume, pentru ca da, acest blog nu este al lui D.N, ci al benzii desenate romanesti si, daca zici ca il urmaresti, ai observat ca nu sunt singurul care publica aici ba chiar am postat articole pe care eu nu le-as fi scris, dar din respect pentru autorii lor le-am publicat tale quale.
Repet, sunt de acord cu tot ce-ai spus.
In schimb nu retrag o virgula din tot ce-am scris anterior.
Am certitudinea ca pentru faptele lor cei de la jumatatea Plina dar si unii dintre complicii lor (functionari la stat - in niciun caz artistii care au colaborat cu ei, ca sa fie clar la cine ma refer) vor suporta rigorile legii, mai devreme sau mai tarziu, pentru ca au incalcat legea de mai multe ori.
Si da, in 2010,la salonul de la Teatrul National, am vazut cum muzeografii de la MNAC au pus in graba un afis care interzicea vizitarea expozitiei de desene pornografice a lui Bolino celor sub 16 ani.
Adrian, sunt inversunat pe acesti escroci pentru ca au bagat miliarde de lei in buzunar,din bugetul statului, sub pretextul editarii de benzi desenate. Si de multe ori au publicat pornografii, tot din banii statului, si tot cu acelasi pretext.
In acest timp tu, eu si alti fraieri ca noi, am scos miliarde de lei din buzunar si am muncit gratis ca sa promovam a noua arta.
De altfel eu sunt prima victima a escrocilor, in 2006 i-am introdus in comitetul de organizarea al salonului BD, inselat de aparenta lor modestie si vointa de a face ceva in domeniu, dar toata munca lor a fost sa distruga proiectul initial, insusit de toti organizatorii. Iar daca nu au reusit, au organizat, pe banii Institutului Francez, un salon off in cadrul salonului oficial.
In realitate, Adrian, cei doi escroci, ca si plagiatorul Ciubotariu, care m-a santajat sa-i trec numele pe coperta Istoriei BD desi nu a scris un singur rand la ea, nu au avut niciodata intentia promovarii BD-ului, ci doar sa-si umple buzunarele cu bani de la stat, profitand de habarnismul sau complicitatea functionarilor de la ICR, AFCN si diverse ambasade.
In fine, incet incet oamenii de buna credinta le-au inchis portile, atunci cand si-au dat seama cu ce escroci perfizi au de-a face: AFCN, MNAC, editura Corint sau editura Art... Vor urma si altii...
In fine, doua vorbe despre colaborarea voastra, a super-talentatilor autori BD clujeni cu escrocii. Am anuntat-o, dar nu o judec in niciun fel, un artist trebuie sa traiasca din arta sa. Sper pentru voi ca macar v-au platit bine pentru umilinta pe care v-au facut-o.
Stii mai bine ca mine ca niciun adevarat artist BD din Europa nu ar accepta ca virgula coperta unui album al sau, mai ales cand e vorba de albumul de debut, sa fie desenata de altcineva si, cu atat mai mult, de un grafician mult mai slab decat el.
Despre formatul meschin mai trebuie sa pomenesc ceva?
Sau despre modul in care si-au auto-premiat mizgaleala Mickey pe Dunare in defavoarea antologiei voastre Tara Desenata?
Din respect pentru talentul vostru, nu am scris nimic despre colaborarea cu escrocii, pana la data comentariului tau despre simpla mea parere asupra regresului grafic al Mariei Surducan.
Intr-o democratie ca a noastra sper ca macar atata lucru avem voie, sa ne exprimam liber parerea. Nu i-am adresat niciun fel de epitet Mariei ca persoana, nu am jignit-o cu nimic ca artista, ba chiar dimpotriva am scris elogios despre adevaratul sau album si am primit zeci de mesaje, scrise sau telefonice, de la cititori care mi-au multumit pentru ca le-am recomandat spre lectura albumul sau.
Despre sora sa ce sa mai zic, mi-a placut chiar si albumul editat de escroci, cu atat mai mult cu cat coperta mini-albumului sau, desi nu se potriveste cu interiorul, cel putin nu-i face cartea sa semene cu un borcan cu muraturi.
Pe cele doua surori, Adrian, nu le cunosc, dar pe tine te stiu de peste 20 de ani si parca am si colaborat de cateva ori, chiar daca de la mine nu ai primit niciun ban.
Sunt dezamagit ca te-ai inversunat impotriva unui cuvant al meu, "regres", dar nu te deranjeaza deloc amenintarea cu moartea si instigarile la violenta si ura impotriva mea sau a Directorului MNAC care i-a dat afara, de catre amicii tai de la jumatatea Plina, pe care nu poti sa spui ca nu le-ai citit, pentru ca esti foarte activ pe pagina lor de facebook si chiar o complimentezi galant pe Cruela Devil...
Cand vor fi judecati pentru faptele lor, sa-ti aduci aminte, Adrian, de proverbul "Spune-mi cu cine te imprietenesti, ca sa-ti spun cine esti".
In rest, raman in continuare un cititor/cumparator/admirator al talentatilor artisti clujeni, chiar daca trebuie sa invat sa fac diferenta dintre talentul si caracterul lor (la fel ca si la alti fosti prieteni ai mei, precum plagiatorul Ciubotariu, care dupa ce a incasat un miliard de lei de la ICR pentru munca mea, mai are si tupeul sa se laude prin interviuri cu Istoria BD "scrisa" de el).
Si asta imi aduce aminte de un alt proverb intelept: "Fereste-ma, Doamne, de prieteni...".
Daca vrei, oprim aici acest dialog, si deschidem altele, cand ai timp, pe teme mai interesante pentru cititori.
Daca insa doresti sa continui, te asigur ca voi posta orice comentariu al tau ca si al altor cititori care au ceva de spus pe acest subiect. Sau pe altele.
Trimiteți un comentariu