Argos este o nouă corabie literară, ce s-a lansat la apă chiar în aceste zile. La bordul ei vom putea naviga, pe mări şi oceane, spre Tărâmurile infinite ale Imaginaţiei!
În fapt este vorba despre o nouă publicaţie SF & F românească, on-line, propunând însă o abordare inedită a domeniului.
În cele ce urmează reproduc editorialul semnat de Michael Haulică, cu invitaţia de a înlocui în text cuvântul "scriitor" cu "desenator BD". Veţi vedea că toate aceste consideraţii se aplică foarte bine şi autorilor de benzi desenate - în devenire - de la noi.
"Nu știu cîți dintre tinerii scriitori își doresc o carieră de scriitor. Nu știu cîți și-o doresc CU ADEVĂRAT.
Dar înainte să vorbim despre a dori, poate ar trebui răspuns la o altă întrebare: cîți dintre ei chiar ȘTIU ce înseamnă o carieră de scriitor? Cîți dintre ei intuiesc că a fi scriitor nu înseamnă neapărat (și imediat) veniturile lui Stephen King, la care, poate, nu vor ajunge niciodată? Cîți știu că sînt mai multe etape de parcurs, că lumea literară e construită pe mai multe niveluri și că nu tuturor le va fi dat să parcurgă toate aceste etapte/niveluri pînă în vîrful ierarhiei? Oricît ar fi de greu, oricît ar suna de sumbru, trebuie spus totuși că unii scriitori nu vor ajunge niciodată ceea ce își doresc săfie. Și, în destule cazuri, asta nu va avea de-a face nici măcar cu lipsa talentului. În meseria asta (da, arta e și ea o meserie) mai e nevoie și de noroc…
Dar să revenim.
Cîți conștientizează că o carieră de scriitor, pe lîngă un număr de pagini scrise și rescrise și răsscrise pînă cînd cineva (un agent, un editor) zice gata, acum e bine, mai înseamnă și – dincolo de trufia naturală – și puțină umilință (nu umilire!) sau să-i spunem modestie sau, poate, mai bine, bun-simț? Cîți înțeleg că sfaturile oricui sînt benefice, că de la fiecare poți învăța ceva – chiar și să nu faci niciodată așa cum îți spune cel care ți-a dat sfatul, că e bine să te păstrezi în anturajul celor care au trecut și ei, la rîndul lor, prin niște încercări în tentativa (bine-ar fi să fie reușită, dar, la un moment dat, nici asta nu mai contează, importante sînt experiențele împărtășite, pentru că și din greșelile altora se poate învăța și poate mai mult decît din izbînzile proprii?
Cariera de scriitor nu poate fi atinsă decît dacă ți-o dorești foarte tare. Decît dacă ești convins, în primul rînd tu, că EȘTI un scriitor. După ce ești convins că ești cel mai tare scriitor, tare ca un bloc de marmură, de-abia atunci poți începe să mai elimini ce e în plus în credința ta și, la fel ca sculptorul care zice că o statuie e un bloc de marmură din care ai eliminat ce era în plus, așa și personalitatea unui scriitor este ceea ce rămîne după ce s-au eliminat toate exagerările.
Iar lupta scriitorului cu el însuși începe din momentul în care în ecuație intervin ceilalți: public, editori, alți scriitori. Fiecare este o redută de cucerit, fiecare revistă sau editură este un punct din traseu, un nivel care, odată cucerit, trebuie lăsat în urmă.
Unii debutează în fanzine, alții au mai mult noroc și pătrund de timpuriu în reviste cu oarece ștaif dat fie de editura din spatele revistei, fie de redactorul-șef al revistei. Cu cît revistele și cei care le fac sînt nume mai importante în peisajul F&SF românesc, cu atît nivelul cucerit este mai sus, mai aproape de vîrf, cu atît notorietatea acestora – sau măcar o paerte din ea – se transferă și asupra tînărului scriitor.
Dar cuceririle nu sînt decît pentru cei îndrăzneți, pentru cei care vor neapărat să respire aerul înălțimilor.
Am întîlnit tineri scriitori care au publicat într-o revistă, două, o proză, două, nouă, dar cînd li s-a propus pregătirea unui volum au declarat că nu-i interesează. Că ei nu vor să fie scriitori.
Am întîlnit alții care preferă de ani de zile să apară în publicații plafonate, alături de alții care, ca și ei, sînt prezenți an de an în aceleași publicații, fără să facă un pas mai departe, fără să trăiască sentimentul pe care ți-l dă publicarea alături de nume cunoscute, poate chiar de nume celebre în literatura mondială, fără să se apropie de zona din care, următorul salt se face spre o editură. Și, oricît am proslăvi digitalul și self-publishingul, pînă la urmă simpla apariție la o editură conferă cumva și un certificat de garanție, parcă…
Și acum voi face pasul următor și voi vorbi despre bani. Una e cînd publici din avînt tineresc, mînat doar de dorința de a-ți vedea numele într-o revistă , și ce e mai simplu decît să publici într-o revistă în care singurii bani investiți sînt domeniul și hostingul?, una este cînd îți publici singur cartea folosindu-te de amazon, smashword sau de alte platforme, aruncînd produsul tău pe piață și așteptînd să vezi cine te descoperă și alta e cînd ești selectat să publici într-o revistă pe hîrtie, de pildă. Pe care o poți arăta, o poți pune în bibliotecă eventual, sau, pur și simplu, într-o revistă care se vinde, o revistă în care știi că cineva a investit bani și, dacă te-a ales să faci parte din cuprinsul ei, înseamnă că are încredere în tine, că mizează pe tine, că te consideră unul dintre scriitorii ale căror texte au priză la public și de pe urmă cărora ar putea să-și scoată banii investiți. Așa cum alta e și să te publice o editură, să treci de o selecție, să știi că se ocupă cineva de textul tău, că s-au investit bani în cartea ta și asta este deja o recomandare…
Tinerii scriitori trebuie să vrea în primul rînd să fie scriitori și de-abia de aici pot începe cucerirea republicii literelor. Și datoria lor față de ei înșiși este să meargă mereu mai departe, de la o revistă mai bună la una și mai bună, să se ia la trîntă cu provocările, pentru ca, într-o zi, să ajungă să publice alături de autorii pe care îi admirau cîndva, și asta nu se poate întîmpla în fanzinele debutanților, ci în revistele profesioniste, făcute de profesioniști.
Sper ca ARGOS să fie încă una dintre revistele în care să viseze să-și vadă numele orice tînăr aspirant la statutul de scriitor."
Dar înainte să vorbim despre a dori, poate ar trebui răspuns la o altă întrebare: cîți dintre ei chiar ȘTIU ce înseamnă o carieră de scriitor? Cîți dintre ei intuiesc că a fi scriitor nu înseamnă neapărat (și imediat) veniturile lui Stephen King, la care, poate, nu vor ajunge niciodată? Cîți știu că sînt mai multe etape de parcurs, că lumea literară e construită pe mai multe niveluri și că nu tuturor le va fi dat să parcurgă toate aceste etapte/niveluri pînă în vîrful ierarhiei? Oricît ar fi de greu, oricît ar suna de sumbru, trebuie spus totuși că unii scriitori nu vor ajunge niciodată ceea ce își doresc săfie. Și, în destule cazuri, asta nu va avea de-a face nici măcar cu lipsa talentului. În meseria asta (da, arta e și ea o meserie) mai e nevoie și de noroc…
Dar să revenim.
Cîți conștientizează că o carieră de scriitor, pe lîngă un număr de pagini scrise și rescrise și răsscrise pînă cînd cineva (un agent, un editor) zice gata, acum e bine, mai înseamnă și – dincolo de trufia naturală – și puțină umilință (nu umilire!) sau să-i spunem modestie sau, poate, mai bine, bun-simț? Cîți înțeleg că sfaturile oricui sînt benefice, că de la fiecare poți învăța ceva – chiar și să nu faci niciodată așa cum îți spune cel care ți-a dat sfatul, că e bine să te păstrezi în anturajul celor care au trecut și ei, la rîndul lor, prin niște încercări în tentativa (bine-ar fi să fie reușită, dar, la un moment dat, nici asta nu mai contează, importante sînt experiențele împărtășite, pentru că și din greșelile altora se poate învăța și poate mai mult decît din izbînzile proprii?
Cariera de scriitor nu poate fi atinsă decît dacă ți-o dorești foarte tare. Decît dacă ești convins, în primul rînd tu, că EȘTI un scriitor. După ce ești convins că ești cel mai tare scriitor, tare ca un bloc de marmură, de-abia atunci poți începe să mai elimini ce e în plus în credința ta și, la fel ca sculptorul care zice că o statuie e un bloc de marmură din care ai eliminat ce era în plus, așa și personalitatea unui scriitor este ceea ce rămîne după ce s-au eliminat toate exagerările.
Iar lupta scriitorului cu el însuși începe din momentul în care în ecuație intervin ceilalți: public, editori, alți scriitori. Fiecare este o redută de cucerit, fiecare revistă sau editură este un punct din traseu, un nivel care, odată cucerit, trebuie lăsat în urmă.
Unii debutează în fanzine, alții au mai mult noroc și pătrund de timpuriu în reviste cu oarece ștaif dat fie de editura din spatele revistei, fie de redactorul-șef al revistei. Cu cît revistele și cei care le fac sînt nume mai importante în peisajul F&SF românesc, cu atît nivelul cucerit este mai sus, mai aproape de vîrf, cu atît notorietatea acestora – sau măcar o paerte din ea – se transferă și asupra tînărului scriitor.
Dar cuceririle nu sînt decît pentru cei îndrăzneți, pentru cei care vor neapărat să respire aerul înălțimilor.
Am întîlnit tineri scriitori care au publicat într-o revistă, două, o proză, două, nouă, dar cînd li s-a propus pregătirea unui volum au declarat că nu-i interesează. Că ei nu vor să fie scriitori.
Am întîlnit alții care preferă de ani de zile să apară în publicații plafonate, alături de alții care, ca și ei, sînt prezenți an de an în aceleași publicații, fără să facă un pas mai departe, fără să trăiască sentimentul pe care ți-l dă publicarea alături de nume cunoscute, poate chiar de nume celebre în literatura mondială, fără să se apropie de zona din care, următorul salt se face spre o editură. Și, oricît am proslăvi digitalul și self-publishingul, pînă la urmă simpla apariție la o editură conferă cumva și un certificat de garanție, parcă…
Și acum voi face pasul următor și voi vorbi despre bani. Una e cînd publici din avînt tineresc, mînat doar de dorința de a-ți vedea numele într-o revistă , și ce e mai simplu decît să publici într-o revistă în care singurii bani investiți sînt domeniul și hostingul?, una este cînd îți publici singur cartea folosindu-te de amazon, smashword sau de alte platforme, aruncînd produsul tău pe piață și așteptînd să vezi cine te descoperă și alta e cînd ești selectat să publici într-o revistă pe hîrtie, de pildă. Pe care o poți arăta, o poți pune în bibliotecă eventual, sau, pur și simplu, într-o revistă care se vinde, o revistă în care știi că cineva a investit bani și, dacă te-a ales să faci parte din cuprinsul ei, înseamnă că are încredere în tine, că mizează pe tine, că te consideră unul dintre scriitorii ale căror texte au priză la public și de pe urmă cărora ar putea să-și scoată banii investiți. Așa cum alta e și să te publice o editură, să treci de o selecție, să știi că se ocupă cineva de textul tău, că s-au investit bani în cartea ta și asta este deja o recomandare…
Tinerii scriitori trebuie să vrea în primul rînd să fie scriitori și de-abia de aici pot începe cucerirea republicii literelor. Și datoria lor față de ei înșiși este să meargă mereu mai departe, de la o revistă mai bună la una și mai bună, să se ia la trîntă cu provocările, pentru ca, într-o zi, să ajungă să publice alături de autorii pe care îi admirau cîndva, și asta nu se poate întîmpla în fanzinele debutanților, ci în revistele profesioniste, făcute de profesioniști.
Sper ca ARGOS să fie încă una dintre revistele în care să viseze să-și vadă numele orice tînăr aspirant la statutul de scriitor."
Michael Haulică
Adăugăm revista Argos la lista de site-uri preferate - pe care le recomandăm spre lectură cititorilor noştri - şi nu ne rămâne decât să sperăm că, într-o bună zi, vom avea şi în fandomul BD tot atâtea publicaţii on-line sau pe hârtie, câte sunt în fandomul SF & F.
În definitiv, mulţi dintre cititorii noştri sunt şi ai lor, şi viceversa!
În definitiv, mulţi dintre cititorii noştri sunt şi ai lor, şi viceversa!
2 comentarii:
Mulțumesc pentru semnalare. Și eu care vă invidiam pe voi pentru cîte publicații aveți...
Nu-mi rămîne decît să îți/ne urez să apară o revistă de BD desenată de români pe scenariile scriitorilor români de SF.
Inainte de 1989, colaborarea intre desenatorii BD si scriitorii SF era foarte stransa. A se vedea excelente scenarii scrise de Horia Arama, Ion Hobana, Sorin Stefanescu, sau adaptarile realizate dupa nuvelele si romanele unor Adrian Rogoz, Victor Kernbach, Ovidiu Surianu, Alexandru Ungureanu etc.
Astazi se prefigureaza colaborarea dintre tanarul scriitor SF Marian Coman si mai tanarul desenator Andrei Moldovan la aventurile "super-eroului" Harap Alb.A se vedea revista cu acelasi nume.
Trimiteți un comentariu