Bibliografia BD: Tintin en Roumanie

5. Tintin en Roumanie

    Editura MJM Craiova,  2007

desenul copertei:Valentin Tănase

Placheta Tintin en Roumanie este cea care mi-a adus cele mai multe satisfacţii morale şi materiale în universul benzii desenate, recunoaşterea internaţională, mulţi prieteni în Europa, numeroase invitaţii de a participa la festivaluri şi saloane de BD din Franţa, Belgia, Luxembourg şi Portugalia (atenţie, fără niciun sprijin, nici măcar moral, din partea ICR sau AFCN, care a preferat să alimenteze cu bani impostorii benzii desenate româneşti) iar eu am luat cu mine, de câte ori am avut posibilitatea, şi desenatori BD români (începând din 1993, la festivalul de la Charleroi, Belgia şi terminând în 2009, la festivalul de la Viseu, Portugalia).

Ideea că Sildavia, ţara imaginată de Herge în albumul Sceptrul lui Ottokar (apropo, dragi bedefili, e tradus în româneşte şi se difuzează exclusiv prin cele mai bune librării din  ţară) ar putea fi inspirată de ţara noastră, mi-a venit încă de la prima lectură a albumului, prin 1984-1985. M-am documentat temeinic (am fost inclusiv la Biblioteca Regală din Bruxelles pentru a documenta actualitatea interbelică aşa cum se reflecta în presa bruxelleză citită de Herge, iar acasă am cele 24 de albume cu aventurile lui Tintin dar şi cel puţin 50 de volume de exegeză asupra operei şi biografiei sale) şi o primă variantă a studiului meu a apărut deja în 1992 în revista Les Amis de Herge. În 1993 Pierre Pascal m-a ajutat să fac şi o expoziţie Tintin en Roumanie şi,  aşa cum spuneam,  am început să fiu  invitat să particip al numeroase saloane şi festivaluri Bd din spaţiul francofon, să dau interviuri şi să public alte articole pe acelaşi subiect.

Expoziţia "Tintin en Roumanie" la Festivalul BD de la Charleroi, în 1993. Fotografia mi-a fost trimisă de cei doi vizitatori din imagine, cu care am rămas prieteni până în ziua de astăzi.

 Cel mai încântat sunt şi astăzi de invitaţia pe care mi-a făcut-o asociaţia de tintinofili de la Saint Nazaire, les 7 Soleils. Acolo am avut ocazia să vorbesc în faţa unei audienţe elevate, printre care s-au aflat Jean Rouaud, laureat al premiului Goncourt, Henri Torgue, cunoscut compozitor francez, Yves Horeau, Charles-Henri de Choiseul Praslin, Jean-Claude Chemin, eminenţi tintinologi, conform formulei consacrate. După conferinţă m-au invitat la un dineu de onoare, mi-au oferit fiecare cărţile lor şi am stat de vorbă până noaptea târziu.

În fine, să mai consemnăm că au scris despre studiul meu, Tintin en Roumanie, ziarele şi revistele  franceze Le Dauphine Libere (1994), Le Monde (1998), Le Journal du Dimanche (1998), Les Nouvelles de Roumanie (2003), Liberation (2006) , Ouest-France (2007), Var-Matin (2008), belgiene La Libre Belgique (1998), Die Standaard (1998), Reliances (1999), Partenaire (2006), ziarul canadian La Presse (1998), revista suedeză Bild & Bubbla (1993), revista daneză Serie Journalen (1993) etc

Intr-o vreme în care singurele ştiri despre România în presa francofonă erau cele despre mineri, corupţie, câini vagabonzi şi copii abandonaţi (naţiunea ţigănească încă nu ajunsese în la masa critică în Hexagon)  iată că apărea şi ceva simpatic, ludic, amuzant,  despre ţara noastră, iar autorii articolelor nu uitau niciodată să precizeze naţionalitatea mea românească...

Ziarul Var Matin,  august 2008

Puteţi verifica pe internet popularitatea teoriei mele, căutând pe google „Tintin en Roumanie”...

Bineînţeles, nu toată lumea a fost de acord cu teoria mea şi au fost mai mulţi tintinofili care  au încercat să mă combată cu argumente plauzibile, încercând să convingă publicul că ţara lor (Bulgaria, Polonia, Serbia, Bosnia, Muntenegru etc) a fost cea care a  inspirat  Sildavia. Îi felicit pentru strădaniilor lor. Nu-i felicit însă pe cei doi bătrânei acriţi  - să-i numim generic Stadler şi Waldorf – ale căror rezervoare uriaşe de inspiraţie şi talent, ce  ne fascinau  în anii 80, au secat, şi acum nu mai ştiu decât să stea în balconul din fundul sălii şi să râdă de alţii, nevăzând că,  de fapt, toată sala râde de ei...

„Măsura talentului unui autor este dată şi de faptul dacă, la un moment dat al carierei sale, începe să fie imitat, copiat, plagiat” - îmi spunea Jean Giraud - Moebius  în 1994, când stăteam la masă lângă el,  la o cină privată (participau 5 sau 6 persoane), la Eurocon-ul de la Timişoara.

desen de Viorel Pîrligras

Mi-am adus aminte de acest lucru  când, la un târg de carte al tintinofililor din Franţa,  am găsit placheta Tintin en Roumanie de vânzare pe standul unui anticar. Doar că nu era ediţia tipărită în România, pe o  hârtie galben-portocalie, cu striaţiuni, care îi dădeau un aer de publicaţie veche, ci o copie scanată după original şi retipărită, având pe ultima copertă, în loc de portretul meu, desenat de Viorel Pîrligras, cele 4 coperte ale celor 4 ediţii diferite din Sceptrul lui Ottokar. Anticarul o vindea cu 25 de euro!

M-am prezentat, dar vânzătorul nu m-a crezut până nu i-am arătat paşaportul şi i-am spus câteva detalii din carte. Atunci omul m-a felicitat pentru carte, o citise, şi mi-a făcut cadou un exemplar!

Altă dată, un  colecţionar belgian mi-a dat să-i semnez un alt exemplar piratat din carte, doar că de această dată era vorba de o banală copie xerox color.

Şi astăzi mai primesc prin poştă sau pe e-mail cereri  ale tintinofililor care doresc să achiziţioneze cartea, care însă e epuizată.

Dar cum, în urma documentării la Biblioteca Regală de la Bruxelles, am descoperit noi informaţii şi argumente, imediat cum termin monografia Valentin Tănase, voi concocta o nouă ediţie  a plachetei Tintin en Roumanie.