Dragă jurnalule,
Ştii că am plecat dezamăgită şi tristă de la « cel
mai mare festival BD din România şi din lume » - aşa cum îl numesc organizatorii săi - cel de la Sibiu. Printre numeroasele motive ale supărării mele a fost
şi faptul că nu am putut să particip la întâlnirea cu marele artist belgian
Sokal.
Dar
Delegația Valonia-Bruxelles ne-a făcut bucuria, nouă, bucureştenilor, să
organizeze o întâlnire cu Sokal şi în Bucureşti, la ARCUB.
Dând la o partea numărul restrâns de oameni adunați la prezentare,
evenimentul a decurs foarte plăcut. Cei mai mulți erau tineri studenți. Unii de
la master, alți de la doctorat. Am fost surprinsă plăcut să descopăr, la
sfârșitul susținerii, cum curgeau valuri-valuri întrebările pentru fascinantul
artist belgian. Nu mă așteptam să aibă atâta deschidere la public. Se terminase
deja timpul alocat pentru întrebări, dar el a dorit să prelungească cu aproape
o oră sesiunea de întrebări. La un moment dat, cineva din sala a spus:” Și cu această ultimă întrebare, aș dori să
închei.” Parcă cumva dezamăgită la auzul acestei “ultimă întrebare”, am replicat
:” Nu, nu! “. În
următorul moment, toți din sală, înclusiv Sokal, au început să râdă.
L-am
întrebat cum s-a simțit la “festivalul” de bandă desenată de la
Sibiu. Dar și cum i s-a părut Sibiul și oamenii de aici. Iar răspunsul lui a
fost de o maximă decență : “Sibiul este un oraș frumos! Mi-a
plăcut. Oamenii mi s-au părut asemeni orașului.”
Am
fost puțin dezamăgită de faptul că a
abordat mai mult subiectul “grafica de jocuri” și mai puțin banda
desenată. Și știm cu toți că este un renumit desenator de benzi desenate. Iar
eu sunt o artistă la început de drum. De aici dorința imensă de a-l întreba ce
sfaturi poate să ofere unui artist care încearcă marea cu degetul. Plin de
modestie a replicat: “Nu sunt în măsură să ofer sfaturi. Dar singurul lucru de care ai nevoie este
TALENTUL!”
Desigur,
am mai pus câteva întrebări. Dar răspunsurile prefer să le păstrez pentru mine. După ce
totul a luat sfârșit, l-am rugat să îmi ofere câte un autograf (pentru cineva apropiat mie) pe
cele două albume pe care le aveam la mine. A acceptat bucuros.
Şi atunci a venit rândul lui de a pune întrebări, de data aceasta eu fiind cea interogată. Mi-a oferit câteva informaţii despre Angouleme și despre ce urmează să îmi ofere
viața de acolo.
De
asemenea, m-am bucurat la fel de mult de faptul că nu am fost singura care i-a
cerut un autograf. Au mai fost și alți doritori. Ce pot spune... mă bucur că
sunt o sursă de inspirație pentru restul. Data următoare o să încep să îmi vând
ideile pe bani.
Desigur, restul au primit pe o foaie de hârtie,
un portret al lui “Dodo” (Așa l-am rugat să scrie. Doar că mi-a scăpat să îi spun că
nu sunt eu Dodo). În mod cert domnul Sokal a crezut că mă cheamă
Dodo. Sunt sigură că o să ne mai întâlnim și o să îi pot povesti și dumnealui
despre această mică neînţelegere. O să ne amuzăm copios, împreună.
P.S.
Sokal nu a uitat să îmi spună despre cum
s-a simțit la “Festivalul” de la Sibiu. Și nici ce părere a avut despre el. Și cu atât
mai mult eu am evitat să menționez aici.
Dacă ești un adevărat domn poți să îi simți subtilitatea.
Ori să fi citit înainte codul bunelor
maniere.
Cele
două evenimente succesive, dar legate, au ajutat cumva la sănătatea mea sufletească. Poate cel mai mult
m-a ajutat Benoit Sokal. Dacă măcar 50% din oamenii din străinătate vor fi
asemănatori cu dumnealui, mă voi simți ca și acasă în patria benzilor desenate.
Sorina G.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu