Alin Răuţoiu: “Am aruncat cu noroi in multi oameni si am facut multe critici neconstructive de-a lungul timpului”

« Trecând peste faptul că a concepe o ISTORIE a unei arte mi se pare în cel mai bun caz un ideal naiv, iar în cel mai rău caz o ambiție grandomană, pentru a se putea scrie despre o asemenea temă trebuie în primul rând să existe o Bandă Desenată Românească. 

Ceea ce presupune mai mult decât existența unui stat care se numește România și practicarea pe teritoriul său a unui meșteșug care se numește bandă desenată. Presupune o continuitate artistică. Presupune dezvoltarea unor stiluri, stereotipii, tehnici și formate distincte de cele ale altor popoare care practică această formă de artă, deci mai mult sau mai puțin specifice acelor benzi realizate pe teritoriul României tocmai pentru că ele au izvorât din tumultul artistic al persoanelor care creau bandă desenată pentru români. Presupune edituri și publicații care au susținut istoric anumite direcții, anumite ideologii cu privire la modul de muncă și calitatea produsul final, direcții și ideologii care deseori se găsesc în competiție cu cele ale altor edituri, din aceeași țară sau din străinătate. Ori în momentul în care foarte bună parte din istoria lor, în jur de cincizeci de ani, benzile noastre au fost de fapt în cea mai mare parte plagieri ale benzilor străine, după care fie benzi de propagandă, fie benzi publicate pentru că țineau de partidul comunist din Franța, iar după Revoluție cel puțin jumătate din tipăriturile de acest fel, în mod sigur partea mai răsărită, vin din afară, atunci nu cred că putem avea pretenția să zicem că avem o Bandă Desenată de aceeași vechime cu cea franco-belgiană sau nord americană. De asemenea, doar pentru că un autor este român, asta nu înseamnă că benzile produse de acesta fac parte din această, inexistentă, tradiție, în momentul în care ele sunt realizate în teritoriul altei țări, pentru cititorii din acea țară, în stilul specific benzii din acea țară, lucrând cu personaje înfiripate în conștiința publică a locuitorilor acelei țări.

Ceea ce nu înseamnă că sunt de părerea că n-ar exista o bandă desenată românească, dar nu cred că a luat naștere la 1891. Poate în 1945 când după o viață uscată s-a stins. Poate se chinuie acum să ia naștere după o lungă perioadă de gestație. Sunt totuși recunoscător pentru cartea aceasta, recunosc munca depusă de autorii ei, însă aș fi preferat ca domnii Dodo Niță și Alexandru Ciubotariu, care îmi place mult ca artist, să își fi consumat timpul pentru a crea istoria benzii desenate românești, nu a o fabrica. »

                  Alin Răţoiu, webcomics.ro, 20 august 2011

Opiniile exprimate aici nu sunt neapărat împărtășite de proprietarii siteului. 

(Nota proprietarilor siteului webcomics)

 

Pe pagina de facebook  « banda benzii desenate » mai puteţi citi alte emisii ale sfertodoctului agramat:

 « Mai fac din când în când concursuri în care dau benzi gratis după ce vă umiliți în public scriind haikuri despre pârțuri sau punând cuvinte în gura unor drăcușori » - 30 iulie 2014

“Am aruncat cu noroi in multi oameni si am facut multe critici neconstructive de-a lungul timpului” - 4 august 2014

 « Așa mult îmi plac derapajele astea în dialoguri care n-au alt scop decât a arătă că cineva are pxxx mai mare... » , despre M. Mirescu - 2 decembrie  2014
(x-urile îmi aparţin, Alin R. nu are nicio problemă să folosească un astfel de limbaj licenţios, deşi în grupul său de...nu,  nu de discuţii, ci de bătut câmpii, sunt şi  mai multe femei – D.N. ).

Completarea  ulterioară a sfertodoctului :

« Nu am adresat treaba cu batutul pxxxlii către Marian Mirescu, ci către Elena Barbu»

Notă pentru Adrian Barbu, M. Mirescu, V. Pirligras,  Elena Barbu şi ceilalţi care frecventează pagina urât mirositoare BBD: 
"Spune-mi  cu cine te împrieteneşti, ca să-ţi spun cine eşti"!