Vinerea trecută, la Centrul Cultural Jean-Louis Calderon
a avut loc lansarea volumului Paradigmele
Paraliteraturii, în cadrul cenacului ProspectArt. În deschidere au vorbit doamna Elena Scurtu, directoarea
centrului şi Cristian Tamaş, preşedintele cenaclului.
În continuare am discutat despre carte, şi despre banda desenată românească în general, alături de maestrul
Puiu Manu şi profesorul Adrian Cioroianu.
Publicul,
aproximativ 30-35 de persoane, a fost receptiv şi deschis la discuţii, iar apoi
fanii au avut ocazia să primească nu unul, ci
trei autografe pe pagina de gardă a volumului, pentru că domnii Puiu Manu si
Adrian Cioroianu sunt personaje principale ale Paradigmelor Paraliteraturii, numele lor reprezentând un fir roşu
de la un capitol la altul al cărţii.
Am avut plăcerea
să mă reîntâlnesc cu această ocazie cu
desenatorii BD Bogdan Prejoianu, Veniamin Chiţu, Raluca Dragomir, şi mai ales cu prietenii din
fandomul SF, pe unii cunoscându-i încă înainte de 1989.
A fost
o după-amiază cu totul deosebită (păcat doar
că a trebuit să mă întorc în aceeaşi seară acasă).
Mulţumesc şi pe
această cale organizatorilor, prietenilor Puiu Manu şi Adrian Cioroianu, şi
tuturor celor care au fost prezenţi la lansare.
Fotografii de SORIN BOBOUŢANU
Centrul Cultural Jean-Louis Calderon
Later edit. Am aflat că pe you tube Nantan Lupan a postat filmul (în trei părţi) al discuţiilor de la cenaclu. Cei interesaţi îl pot viziona aici.
Notă. Cei care nu au putut veni la lansare, pot achiziționa cartea din librării sau o pot comanda la adresa bdargonaut@yahoo.com pentru a o primi cu autograf şi cu un semn de carte…BD.
Un comentariu:
Felicitari pentru carte! Pastreaza-mi, te rog, un exemplar. Poate vin si il iau personal, daca ajung la festivalul BD.
Trimiteți un comentariu