În articolul Aventura nobiliară a benzii desenate Gabriela Gheorghişor scrie despre volumul Istoria lui Corto
Maltese: pirat, anarhist şi visător, al lui Mircea
Mihăieş :
« „Istoria” matelotului-pirat, pe care
încearcă să o reconstituie şi autorul român în acest studiu monografic,
reprezintă, de fapt, o ingenioasă „maşinărie” borgesiană, în care ficţiunea
invadează realul, năucindu-l. Comentariile, glosele şi paratextele însoţitoare
(albume, exegeze, memorii, dialoguri) transformă un erou fictiv într-un
personaj cu existenţă „reală”, acţiune de mistificare începută la sfârşitul
anilor ’80 de către admiratori înfocaţi (Dominique Petitfaux şi Michel Pierre),
prin complicitatea lui Hugo Pratt (o farsă meta-ficţională, care ar putea
figura în vastul catalog al mistificţiunilor, discutate, la noi, de criticul şi
istoricul literar Mircea Anghelescu). În condiţiile în care Corto Maltese se
bucură de o „biografie romanţat-documentată” şi dă „interviuri imaginare”,
Mircea Mihăieş intră el însuşi în acest joc al lui als ob, propunându-ne un
pact critic deopotrivă (pseudo)referenţ ial („respectând convenţiile
monografiei dedicate unui personaj cu identitate reală”) şi metatextual, mai ales
că, „privite de la înălţimea teancurilor de cărţi născute pe marginea
experienţelor lui Corto Maltese, benzile desenate ca atare par insule din ce în
ce mai mici ale unui arhipelag ce pluteşte într-un ocean bibliografic”. Lectura
„ideală”, pe care nu doar o recomandă, ci chiar o pune în practică eseistul,
presupune parcurgerea conjugată a benzilor desenate şi a textelor explicative,
de toate felurile. »
Alex Ştefănescu semnează cel de-al doilea
articol, Despre inofensivele şi totuşi subversivele benzi desenate, recenzând volumul Camera obscură al lui Ioan Stanomir :
« În copilărie, autorul a fost atât de
pasionat de benzile desenate, încât şi-a mobilizat părinţii să-i procure
fiecare nou număr din Vaillant şi, în continuare, din Pif Gadget, ca şi din
alte reviste cu profil asemănător, şi s-a lăsat absorbit, într-o stare de
maximă receptivitate, de poveştile din paginile lor. Poveşti scrise simultan în
două limbaje complementare – lingvistic şi grafic – care îl fermecau şi îl
transportau (ca pe mii de alţi copii din întreaga lume) într-o lume imaginară,
a aventurii şi cavalerismului. Aşa se explică de ce acum, la maturitate, poate
descrie acea lume cu exactitate, ca şi cum ar fi locuit în ea. Îi cunoaşte şi
personajele, pe unele chiar le-a îndrăgit şi, din când în când, i se face dor
de ele. Nu întâmplător cartea se încheie cu un capitol plin de melancolie
despre cel mai iubit dintre pământenii nepământeni din benzile desenate, Corto
Maltese: As I lay dying. O elegie pentru Corto Maltese. »
Articolele pot fi citite în integralitatea lor pe site-ul România Literară care, de-acum, devine şi unul dintre preferatele noastre (personal, citesc în mod curent R.L., atât pe hârtie, când vin la Bucureşti, cât mai ales on-line).
Iată deci că, în anul de
graţie 2014, putem spune că exegeza
benzii desenate a atins un vârf al său, nu doar pentru că Ioan Stanomir şi
Mircea Mihăieş consacră volume întregi literaturii
desenate dar şi pentru că reputaţi
critici literari precum Gabriela Gheorghişor sau Alex Ştefănescu scriu articole despre aceste
volume, nu cu entuzismul bedefililor, ci cu instrumentele sofisticate ale criticii literare.
Dodo Niţă
Notă. În perioada
următoare vom trece în revistă toate
cărţile de exegeză a benzii desenate dar şi participările la volume
colective despre acelaşi subiect, pentru a a oferi cititorilor noştri o imagine
de ansamblu a anului 2014.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu