miercuri, 4 decembrie 2013

catecevadesprecartilecopilariei.blogspot.ro



(c) Livia Rusz




Doctorul Paul Stoica ne-a semnalat un blog foarte interesant, catecevadesprecartile copilariei.
Cum banda desenată şi ilustraţia de carte sunt surori, măcar pentru faptul că, de cele mai multe ori, au aceiaşi genitori, vă recomandam şi noi urmărirea acestui blog.

Iată, de pildă, un fragment din cronica nostalgică pe care o scrie animatorul blogului, Daniel, despre minunata carte ilustrată de Livia Rusz, Peter Pan şi Wendy :

« O fereastră nu poate fi deschisă de dinafară decât cu forţa, caz în care, avem o pătrundere prin efracţie. Dacă fereastra o găsim deschisă, avem fie neglijenţă, fie invitaţie, cert este că ne putem face intrarea adoima lui Peter Pan, un băieţel cu o imaginaţie debordantă, pus pe hârjoană şi dornic de a face noi recruţi care să-l ajute în jocurile puse la cale de el. Petre Pan creşte aripile imaginaţiei şi ne învaţă să zburăm în Ţara de Nicăieri, adică oriunde se află un copil. Cu toate că vedem voioşie, antren, jovialitate, efervescenţă, spirit de aventură, camaraderie, francheţe, Peter Pan ascunde o melancolie, o tristeţe pe măsură. Refuzul lui de a se maturiza, trebuie privit ca un act pe deplin volitiv, conştient, el simte că nu este complet, el are nevoie să i se spună poveşti căci spusa lor îl încălzeşte asemenea unei păturici dragi, îl face să se simtă ocrotit. În jocul acesta serios el are nevoie de un partener pe măsură şi el va fi Wendy, fetiţa cea mare a familiei Darling. Wendy va şti să se joace de-a mama, fiind la înălţimea aşteptărilor lui Peter pentru că doamna Darling este o mamă model. Lui Peter nu-i rămâne altceva de făcut decât s-o convingă pe Wendy şi fraţii ei să intre în jocul lui. Nimic mai simplu, le va arăta cum pot zbura şi îi va câştiga cu uşurinţă de partea sa. Gata, aventura poate începe! »

Continuarea pe blogul catecevadesprecartilecopilariei.blogspot care, de-acum inainte,  devine unul dintre preferate noastre.

(c) Livia Rusz

3 comentarii:

Daniel spunea...

Sunt onorat de aprecierile făcute şi vă mulţumesc! Îmi voi folosi creioanele în continuare pentru a desena săgeţi spre lucrurile frumoase, sper să-mi iasă la fel de bine. :)

Dodo Niţă spunea...

Ma bucur intotdeauna sa aflu, in tara noastra plina de hoti, escroci si impostori, ca mai exista persoane cu sufletul pur, care fac lucruri frumoase si le impart gratuit cu semenii lor.
Mi-a placut foarte mult blogul dvs. si, daca nu va suparati, din cand in cand am sa mai fac trimiteri acolo de pe acest blog, in special cand e vorba de graficieni care au desenat atat BD cat si ilustratie de carte.

Daniel spunea...

Plăcerea este de partea mea... dar sunt dispus să o împart şi cu ceilalţi. :)