joi, 5 decembrie 2013

EABDRPS la Victoria Art Center


foto si text: Sorin Anghel

  Deşi poartă un nume rebarbativ, neatrăgător,  nepotrivit  pentru o manifestare despre  benzi desenate,  am fost totuşi să vizitez  «  cea mai aşteptată  expoziţie »  de la SEcontraBD. Nu ştiu de cine a fost atât de aşteptată, pentru că, vreme de o lună, salonul a fost vizitat doar de câteva sute de gură-cască., conform afirmaţiilor celor care păzeau sălile, să nu mâzgălească vreun street-artist pereţii (spre comparaţie, la East Comicon, manifestare organizată tot la Bucureşti, dar fără banii a 7 institute culturale, au venit într-un week-end  7,000 de vizitatori !!). 
 După cum mă aşteptam însă de la o făcătură  marca Muzeul Ciubit,  această adunătură de-a valma de planşe aparţinând unor  graficieni români de de mare talent, publicate în albume şi reviste cu tiraje de zeci de mii de exemplare,  la edituri prestigioase, cu cele  ale impostorilor Akira Darstor, Prandea şi Sorina Vasilina, care au apărut în fanzine obscure de doi bani,  multiplicate  în zece exemplare,  nu reprezintă o expoziţie ci doar un tapet de desene pe pereţii de la Victoria Art  Center.



Expoziţia nu spune nicio poveste, aşa cum ar trebui  să facă  o expoziţie despre benzi desenate. Scriam şi cu altă ocazie, banda desenată, prin însăşi definiţia ei cea mai simplă, are conexiuni  mult mai strânse cu cartea, cu literatura, decât cu pictura, de exemplu.
Nu degeaba  celebrul semiotician Umberto Eco a denumit banda desenată, “literatură grafică”.
De aceea era de aşteptat ca, dacă nu povestea fiecărei publicaţii româneşti în străinatate, măcar o vitrină în cadrul expoziţiei să prezinte cărţile, albumele şi revistele în care au apărut autorii români.
Dar nu o să găsiţi  aşa ceva la o expoziţie realizată de impostorul şi plagiatorul Ciubotaru, pentru că el nu ştie să facă expoziţii şi nu are aceste publicaţii.  Plagiator, subliniez acest cuvânt, pentru că mai mult de jumătate  (şi) din această expoziţie reprezintă un plagiat. Pisicul Pătat  a furat informaţiile din Istoria Benzii Desenate Româneşti, a luat e-mailurile  autorilor din carnetul meu de adrese  şi gata expoziţia. Şi gata punga cu arginţi, transferaţi   în buzunarul parazitului de la instituţia  culturală de stat.
Un singur exemplu de profesionalism al lui E. Ciubotaru şi voi lăsa imaginile să vorbească de la sine : deşi şi-a pus numele – nelegitim – pe coperta Istoriei Benzii Desenate Româneşti, deşi şi-a însuşit - imoral - sute de desene şi planşe ale domnului Burschi Gruder, el nu a aflat nici până la această oră cum îl cheamă pe artist, şi-i deformează prenumele în Burshi. Asta dacă nu cumva o face în mod intenţionat.  
 Aşa promovează şi perpetuează memoria autorilor de BD "proiectul Muzeul Benzii Desenate",  pe banii statului român! 


Atenţie tineri autori, care vă bucuraţi că v-a băgat Muzeul Ciubit în seamă:  voi urmaţi la rând!
Ca să fie original şi să justifice banii statului, ar fi putut să muncească  şi el puţin,  să găsească pe internet şi alţi autori care au publicat BD în străinătate : Cristian Păcurariu la editura Soleil din Franţa, Costel Curelaru la editura Uchronia din Elveţia, Ovidiu Hondru la editura Marvel  sau Şerban Cristescu la editura Bongo, ultimele din Statele Unite.
Trebuie amintit că mai sunt şi alţi artişti publicaţi în străinătate care din diferite motive nu au putut fi prezenţi în selecţia de faţă. » se scuză dinainte impostorul Cibotaru pe blogul său.
Diversele motive sunt unul singur : chiar dacă a citit despre unii dintre aceşti  autori în cărţile şi articolele mele, nu a mai avut acces la contactele lor după ce mi-am dat seama că am de-a face cu un  escroc.
În altă ordine de idei, dar rămânând tot la EABDRPÎS, m-au  amuzat  foarte mult Statler şi  Waldorf, care au dat din coadă de bucurie că Ciubotaru i-a băgat în seamă şi le-a pus  câte o planşă pe pereţi, în timp ce mai înainte  mârâiau pe internet că nu sunt invitaţi autorii români la Salonul Românesc. La Salonul BD de la Constanţa,  doar în ultimii 4 ani, au fost invitaţi cel puţin 20-25 de autori, printre  cei mai cunoscuţi şi cei mai reprezentativi din România, care au  participat fizic, cu toate privilegiile cuvenite unor oaspeţi de onoare (expoziţii personale, lansări de albume şi reviste, întâlniri cu publicul, premii naţionale),   în timp ce la Salonul European  singurii  invitaţi de onoare  sunt  -  în permanenţă - celebra pornografă Sorina Vasilina şi, bineînţeles, Ciubotariu însuşi.
M-a amuzat  şi mai mult faptul că cei doi nu au mai sărit să ia apărarea unui alt membru al cercului lor de has-been frustraţi  - Sorin Anghel, pentru că l-a scos şi Ciubotaru din istoria benzii desenate româneşti.
For the record, pe Sorin Anghel nu l-a scos nimeni din istoria BD, el nu a intrat niciodată acolo. Desigur, este  un bedefil  talentat la desen, nu neagă nimeni acest lucru,  dar aceasta nu înseamnă că este un  autor cunoscut.  El nu a rămas cu nimic în conştiinţa publicului amator de BD : nu  a creat benzi desenate memorabile ca Valentin Tănase, nu a animat personaje celebre ca Mircea Arapu, nu a publicat la edituri cunoscute din străinătate ca Sandu Florea, nu a fost niciodată invitat la un salon BD nici din România nici din străinătate (a fost în 1993  la Charleroi, în Belgia,  dar acolo a ajuns doar datorită recomandărilor mele şi pe munca mea, dovada cea mai bună fiind că nu va mai fi invitat niciodată, nicăieri, de nimeni). Lipsit total de bun simţ dar şi de un simţ al măsurii, are pretenţii artistice  mai mari decât cei trei autori numiţi mai sus la un loc (care, de altfel, sunt adevărate modele de modestie artistică)   şi se dă  şmecher (ceea ce e cam ruşinos pentru un om de vârsta sa)  miştocărind adevăraţii autori de benzi desenate din ţară şi din  lume  pe blogul lui, cam cum face furnica care se răţoie la elefant : « Dă-te la o parte din drumul meu, că eu sunt mai frumoasă ».
Cei care mă cunosc ştiu că eu nu fac afirmaţii fără să le probez. In continuare, dacă tot a venit vorba,  vă prezint nişte monstre de frustări marca S. Anghel, culese de pe propriul său blog :
» O alta categorie, din care face parte si Puiu Manu sau Albin Stanescu, desenatori de calibru greu dar uneori in lipsa de inspiratie, preluau imagini din “ Pif “ pe care le integrau perfect in plansele lor. »
Spune asta, fără dovezi, şi mustind de  răutate,  « profesorul » de benzi desenate care îşi încuraja elevii de la Palatul Copiilor să plagieze după Tabary şi alţi autori din Pif Gadget, şi apoi le-a publicat aceste desene în suplimentul (creat de mine,  în 1993)   Mini Azi, incasând destui bani pentru aceste plagiaturi.  Planşele incriminate le găsiţi chiar pe blogul « profesorului », care se mândreşte cu ele !
Din aceste motive, dragi bedefili, nu-l găsiţi pe Sorin Anghel în Dicţonarul Benzii Desenate din România. La rugămintea prietenului nostru comun Mircea Arapu, un adevărat gentleman al benzii desenate, am trecut peste acest episod dureros din istoria BD-ului românesc şi am consemnat  în Istoria Benzii Desenate modestele sale publicaţii, dar – bineînţeles - nu şi plagiaturile elevilor săi.
Iată mulţumirea preopinentului:
 «  In epoca revistei "Mini Azi" singurul care vorbea de banda desenata de pe la noi era Dodo Nita. In timp ce pe sub privirile sale treceau nesfarsite imagini ( unele minunate, cum sunt cele pe care ti le'am prezentat mai sus, altele mult mai sarace cu duhul, dar toate meritand sa fie discutate in timp real, pentru a interactiona direct cu banda desenata pe care pretinzi ca o reprezinti ), Dodo Nita nu gasea nimic mai bun de facut decat sa faca niste inventare prafuite. De pilda, in timp ce Vitec Bogdan inventa banda desenata absurda de pe la noi, el ne povestea intr'o pagina cum CIOMU (???...) se reintorcea in forta publicand si republicand aceleasi 6-10 pagini lipsite de sare si cojones!... In timp ce Nicu Moldoveanu se chinuia sa scoata cititorul din inertia in care societatea il tinea indobitocit, Nita inventaria cele cateva planse pe care le'a clocit domnul capitan Gabriel Rusu de la Cluj (altfel, un baiat de treaba!), despre universuri paralele si extraterestrii bubosi!...
                Necazul este altul: intre timp au trecut niste ani si te asteptai ca intelepciunea sa vina cu varsta. Zadarnic... Nita Dodo nu a inteles nimic. Se pare ca a scris o istorie stramba a Benzii Desenate Romanesti, in care nici macar nu'i pomeneste pe flacaii prezentati mai sus!... Si asta se'ntampla intr'o tara im care intr'un an apar cel mult 100 de pagini BD!...
                Mi s'a facut putin greata, ma duc pana la toaleta, dar promit ca am sa revin!...
 »
Chiar daca promite că revine,  domnul Sorin Anghel s-a dus singur la locul care i se cuvine,  în  afara istoriei benzii desenate româneşti.
Ceea ce îi caracterizează atât pe S  Anghel cât şi pe E Ciubotariu, deşi sunt doi indivizi total diferiţi,  este dorinţa lor de a parveni, de a ieşi în faţă, dar nu pe munca lor  ci folosindu-se de munca altora, pe care o deturnează în folos personal.
Iată cum, dragi cititori, acum, când  banda desenată românească  se află pe un trend ascendent,   datorită unor autori profesionişti precum Puiu Manu, Tamba, Şerban Andreescu,  surorile Surducan, Andrei Moldovan, Vali Ivan, Jup, Adrian Barbu şi atâţia alţii, şi a unui editor entuziast cum este Mihai Harap Alb, s-au trezit din starea larvară toţi aceşti has-been  frustraţi şi, mai rău decât atât, au apărut şi paraziţii celei de-a noua arte, care îşi însuşesc saci din banii publici, pretextând că promovează banda desenată,  când ei de fapt « trag în jug » precum  musca la arat a lui Alecu Donici:
 » De la arat un plug
Venea încet spre casa
Si, la un bou pe jug,
O musca se-asezase.
Iar ei, spre-ntâmpinare,
O alta musca-n zbor
Îi face întrebare:
— De unde, draga sor’?
— Si mai întrebi de unde!
Ei musca îi raspunde
C-un aer suparat.
Au nu pricepi ce facem?
Nu vezi ca noi ne-ntoarcem
Din câmp, de la arat!
Spre lauda desarta
Multi zic: noi am lucrat,
Când ei lucreaza-n fapta,
Ca musca la arat. »
Pentru că, revenind la Muzeul Ciubotaru, bedefilul pleacă nedumerit de la EABDRPÎS, întrebându-se care a fost rolul acestei expoziţii, la ce a servit ea vizitatorului dar şi autorilor ale căror lucrări au fost folosite ca tapet de Pisicul Pătat.
 Tocmai asta e, EABDRPÎS nu se adresează nici bedefililor şi  nici autorilor de BD români ci bagă din nou nişte bani (mulţi) în buzunarul parazitului cultural Ciubitaru şi ale acoliţilor săi Akira Darstor, Bramea,  şi  (trist) celebra Sorina Vasilina care,  de acum, au justificarea să mai tragă o tură de plimbări prin străinătate, pe banii instituţiilor culturale de stat, sub pretextul că, băgaţi în expoziţii de muzeul Ciubotaru, ei sunt cei mai de seamă reprezentanţi ai BD-ului românesc.
« Expoziţia este realizată pentru ICR în colaborare cu proiectul Muzeul Benzii Desenate, coordonat de Alexandru Ciubotariu. »
 Urmărind semantica acestei fraze, să înţelegem că nu E. Ciubotariu a realizat această expoziţie ?  Sau e încă o probă de semidoctism al celebrului scriitor, artist, curator, muzeu,  istoric BD,  street-artist, grafician, ilustrator, coordonator şi parazit cultural  cunoscut urbi et orbi drept Pisicul patat?

Niciun comentariu: