vineri, 13 decembrie 2013

Întâlnire de gradul III cu maestrul Puiu Manu !



 Sâmbătă, 14 decembrie, orele 17,00,  la librăria Anthony Frost (Calea Victoriei nr. 45, lângă biserica Kretzulescu), se lansează albumul Ioniţă Tunsu, un haiduc de Bucureşti, în prezenţa autorilor, Puiu Manu şi Marius Leştaru şi a editorului Mihai Ionaşcu.
Orice întâlnire cu maestrul Puiu Manu este unică şi irepetabilă aşa încât, dacă vreţi să-l cunoaşteţi pe cel mai important artist  BD al zilelor noastre, aveţi acum o ocazie foarte bună : puteţi să staţi de vorbă cu dânsul, să faceţi fotografii împreună şi să cereţi autografe pe albumul Ioniţă Tunsu, un haiduc de Bucureşti.
De asemenea, puteţi să  discutaţi cu scenaristul Marius Leştaru despre geneza albumului,  dar şi cu editorul Mihai Ionaşcu despre revista Harap Alb continuă şi celelalate proiecte editoriale ale sale.
În fine, puteţi să admiraţi, în exclusivitate, expoziţia de planşe originale desenate de domnul Puiu Manu.
Nu în ultimul rând, veţi avea ocazia să vă întâlniţi la lansare şi cu alţi autori bucureşteni de benzi desenate şi să achiziţionaţi cele mai noi titluri din banda desenată românească.
Organizatorii vă promit o seară memorabilă !




5 comentarii:

Anonim spunea...

Din pacate, albumul e tiparit economic, pe hirtie ieftina, de ziar. Intre imaginea lui de pe facebook si ce a iesit pe piata e o mare diferenta: culoarea paginii, grosimea hirtiei, calitatea hirtiei. Albumele au fost scoase in graba de la tipar, hirtia nu a fost nici presata, nici uscata cit trebuie. Un astfel de album trebuia scos pe hirtie velina! Pacat de munca excelenta a domnilor Manu si Lestaru!

Anonim spunea...

Are dreptate comentatorul de mai devreme.

Draga domnule Dodo Nita, va rog sa scrieti aici si despre felul in care albumele autorilor romani de benzi desenate sint maltratate de editori nepriceputi sau zgirciti la punga.

Am achizitionat ambele albume recente ale domnului Puiu Manu, realizate impreuna cu domnul Lestaru. Cel cu Dim Dunareanu e editat in regie proprie si arata impecabil. Cel cu Ionita Tunsu, in schimb, arata neprofesionist: hirtia se rupe, cerneala se vede pe pagina cealalta. Doar coperta e la nivelul unui album de banda desenata.

Cum este posibil asa ceva? Editura a scos munca maestrului Puiu Manu pe foi de servetele? Sau tipografia a lucrat de capul ei, cu ce hirtie si cernela s-a nimerit? Ar trebui discutate lucrurile acestea.

Mihai Ionascu spunea...

Sunt editorul care s-a ocupat de albumul D-lui Puiu Manu.

As vrea sa raspund celor doua persoane care s-au plans de calitatea lucrarii.

Hartia aleasa este mai scumpa decat hartia velina. Am decis sa folosim aceasta hartie pentru ca am considerat ca se potriveste mai bine cu stilul desenului si cu tipul de arta prezentata in album.

As vrea sa comunic si pe aceasta cale, politica de retur pe care o practica editura noastra:

Daca un exemplar prezinta defecte de fabricatie, va rugam frumos sa le returnati si le vom schimba cu un exemplar fara defecte sau vom returna banii platiti, dupa cum preferati. Acest lucru este valabil pentru o perioada de 90 de zile de la achitarea albumului.

Sunt constient de faptul ca nu toata lumea apreciaza o hartie deosebita. Astfel, in cazul in care nu sunteti multumiti de achizitia facuta, chiar daca albumul nu prezinta defecte de fabricatie, il puteti returna.

anuta spunea...

Dupa comentariile acestea deja stau cu inima indoita in asteptarea albumului... O sa-mi spun si eu parerea dupa ce il primesc. Daca nu apreciem tiparul, de care nu s-au ocupat autorii asa cum s-a intamplat la Dim (si s-a vazut),vom aprecia cu siguranta munca domnului Puiu Manu. Apropos, ce tiraj are?

Anonim spunea...

Buna ziua. Pina la urma, cititorii trebuie sa decida daca lucrarea a iesit bine sau nu. Sa ne spuna si domnul Dodo Nita cum considera ca arata hirtia albumului. Dumnealui se pricepe cel mai bine si a calatorit mult. Cum sint albumele in Franta sau Belgia? Luate la intimplare, de pe orice raft, in prima librarie.