sâmbătă, 2 noiembrie 2013

Portrete de bedefili


Adrian Cioroianu în compania  lui Radu Stoican, Arina Stoenescu, Radu Oltean

In cazul că unii dintre cititorii acestui blog nu ştiu de el, îi invit să descopere  blogul meu de pe situl ziarului Adevărul. 

Actualmente public săptămânal o serie de portrete de bedefili ale unor personalităţi cunoscute ale literaturii şi, în general, ale vieţii culturale româneşti:   Dinu C. Giurescu, Alexandru Paleologu, Cristian Ionescu, H. R. Patapievici, Adrian Cioroianu, Teodor Baconsky... Vor urma şi alţii.
Dintre acestea cel mai citit a fost cel al domnului Adrian Cioroianu care, în primele 24 de ore de la postare, s-a aflat pe locul 4 dintre cele mai citite 15 bloguri.
El a primit şi cele mai multe like-uri.



Vă invit şi pe dumneavoastră să le citiţi şi, dacă vă plac, să le daţi like-uri, eventual chiar şi să comentaţi.
Din păcate, o bună parte dintre cei au scris comentarii acolo, sub protecţia anonimatului, au postat  "răutăcisme", fără legătură cu subiectul.
Constat cu tristeţe poluarea morală (cred)  iremediabilă a spaţiului public, sub influenţa anumitor posturi de televiziune şi a unor grobieni  "formatori" de opinie...
Vă asigur că indivizii care au furat această ţară (mulţi dintre ei clamau în 90 că "nu ne vindem ţara" doar ca s-o jefuiască ei înşişi) nu se ocupă cu cititul benzilor desenate, şi nici al cărţilor în general, aşa cum de altfel au recunoscut public fără pic de ruşine. Ei sunt prea ocupaţi să dezbine şi să conducă, să mintă şi să fure...

Iar dumneavoastră, dacă doriţi să evadaţi din cotidianul gri şi trist, puteţi s-o faceţi (şi) prin intermediul benzilor desenate. De-acum aveţi l`embarras de choix (expresie intraductibilă, trebuie s-o trăiţi pe viu într-o librărie de benzi desenate din Franţa sau Belgia) între revistele Harap Alb Continuă, Terapie de Basm, Şcoala de Basm, fanzinele BDC şi Comics,  comicsul Compost, albumele Mişkati intervine,  Inimă de broscuţă, Amintiri din copilărie, Toate pânzele sus, Dim Dunăreanu, Urban Comics Made din Cluj etc etc. Sunt în curs de apariţie albumele Ioniţă Tunsu, Prâslea cel Voinic, Povestiri de Ion Creangă  etc.

Evadare uşoară!

Niciun comentariu: