miercuri, 27 noiembrie 2013

GAUDEAMUS 2013: volum ilustrat de Şerban Andreescu în topul celor mai bine vândute cărţi




Aflăm dintr-un articol de  Dorina Călin, pe site-ul agentiei Mediafax,     volumul Poezii pentru cei mici, scris  de Aurora Georgescu  şi bogat ilustrat  de Şerban Andreescu  s-a vândut în peste 300 de exemplare, în timpul Târgului de carte Gaudeamus, fiind nominalizat în topul celor mai bine vândute cărţi.

Acest lucru confirmă încă o dată, dacă mai era nevoie, nu doar talentul dar şi notorietatea celebrului grafician. Reamintesc, pentru cei care intră prima oară pe acest blog, că Şerban Andreescu este singurul autor român căruia i-au apărut în acest an două albume de benzi desenate (la editura Adenium) dar şi faptul că tot acum el a primit şi trofeul Sandu Florea pentru întreaga sa carieră de desenator BD.

 

 

 

Nu pot însă să nu remarc şi faptul că, în ciuda acestor realizări  incontestabile, şi în acest an Şerban Andreescu s-a dus la Salonul European de Bandă Desenată ca vizitator  şi nu ca invitat de onoare, aşa cum ar fi fost normal la orice salon de acest fel din lume.

La Salonul European de Bandă Desenată, plătit de 7 institute culturale de prestigiu din Bucureşti, singurii invitaţi de onoare  sunt în permanenţă  E. Ciubotariu şi Sorina Vasilina.

Felicitări încă o dată organizatorilor pentru banii pe care îi bagă în buzunarele paraziţilor culturali Muzeul Ciubotaru,  Sorina Vasilina şi Jumătatea plină,  ca să distrugă pentru totdeauna banda desenată românească.

Niciun comentariu: