A fost student al Institutului de Arhitectură Ion Mincu, din
Bucureşti, fiind coleg cu Sandu Florea.
Acesta îşi aminteşte despre el (în paginile monografiei Sandu Florea, editura Crepuscul, 2012):
« În
aceastã atmosferã am pãşit pe porţile
Institutului în 1965. Îmi amintesc cã,
în holul de la intrare, o mulţime
de studenţi se înghesuiau în fata unui panou uriaş şi se amuzau copios. Panoul era
plin ochi cu caricaturi ce ilustrau evenimentele zilei din viaţa studenţilor şi
a profesorilor. Desenele erau semnate de studentul din anul cinci Adrian
Andronic, care devenise deja cunoscut prin caricaturile sale din Urzica, ce se
bucurau de un succes monstru printre studenţi şi profesori »
După 1989 se afirmă
ca un redutabil „critic grafic” al actualităţii politice. În cariera sa a
publicat cinci albume de caricaturi (incluzând Reportaj din iad în 1990 la editura Humanitas şi Haz de necaz, în 2006, la editura
Historia) dar şi peste 80 de cărţi de colorat.
Detaliu emoţionant, în unele din aceste cărţi apar ca personaje chiar copiii
săi: Jucăriile Roxanei, Poveţe pentru Cătălin etc.
Cătălin este
reputatul comentator politic Dan Andronic, din 2011 acţionar majoritar şi
director general al cotidianului Evenimentul Zilei.
În paralel cu
caricatura şi grafica de carte, a creat şi câteva simpatice personaje de benzi
desenate:
1964 - Tică, Rică şi piraţii, epopee eroi-comică ce va
constitui nucleul operei BD a autorului (stripuri în revista Urzica)
1969 - Mus-a-Fir de pe planeta
albastră, sc. Rodica Tott, în revista Luminiţa
1974 - Corabia de gheaţă,
album, ed. Ion Creangă (Tică, Rică şi…extraterestrul Mus-a-Fir)
1990 - Mia şi Fasolică,
stripuri în revista pentru copii Mihaela
1991 - Ursul păcălit de vulpe,
supliment al revistei Scaiul (adaptare după Ion Creangă)
1992 - Tică, Rică şi piraţii,
în suplimentul Cotidianul Copiilor, editat de ziarul Cotidianul
- Aventurile lui Goe, stripuri pe teme economico-sociale în ziarul
Universul Bucureştilor
1994 - D-ale lui Bilă,
stripuri în săptămânalul economic şi financiar Capital.
2000-2002 - Bobârnacele
lui Bilă, stripuri în ziarul România Liberă
(în 2000 zilnice, între 2001-2002 săptămânale).
In iunie 2011 redacţia
Evenimentul Zilei editează, ca supliment la ziar, o colecţie de 4
broşuri cu benzi desenate pentru copii semnate de Adrian Andronic: "Corabia de gheaţă", "Aventuri
în Africa", "Misterul din insulă" şi "Prietenii
animalelor", în care Mus (extraterestrul "musafir de pe altă
planetă“), este ghidul a doi puşti, Biţă
şi Todiţă, într-o extraordinară călătorie
în jurul pământului.
Din
2011 publica zilnic Chestiunea Zilei, serial de
stripuri politi-comice în ziarul Evenimentul Zilei.
Adrian
Andronic s-a stins din viaţă pe pe 24 august 2013, la vârsta de 74 de ani.
Un
articol cuprinzător şi documentat despre opera grafică a lui Adrian Andronic a
scris doctorul Paul Stoica pe blogul colo-ro.blogspot.ro. De notat şi faptul
că, din luna martie a acestui an, graficianul este prezent şi în Lambiek comiclopedia, cea mai mare
enciclopedie on-line din lume, cu peste 12.000 de artişti recenzaţi.
Dodo
Niţă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu