„Banda desenată în sistemul vechi, „nostalgic”, nu a prins
în zilele noastre pe piaţa românească.”
Viorel Pîrligras, 4 noiembrie 2013
Respectând întocmai proverbul francez « Il n'y a que les imbéciles qui ne
changent pas d'avis », Viorel
Pîrligras revine asupra propriilor sale aserţiuni după mai puţin de doi ani şi
îl resuscitează pe Haplea, cea mai sigură valoare a benzii desenate româneşti.
Aşa cum am scris într-un articol recent publicat pe site-ul
Adevărul, Haplea s-a născut pe 18 februarie 1924, în paginile revistei
Dimineaţa Copiilor, desenat de Marin Iorda după scenarii în versuri imaginate
de Nicolae Batzaria. A fost cel mai
celebru personaj în perioada interbelică, aventurile sale apărând săptămânal în
revistele Dimineaţa Copiilor (1924-1938) şi Universul Copiilor (1936-1948)
fiind desenat şi de alţi autori, precum Pascal Rădulescu.
Peripetiile sale desenate au fost reluate şi în albume, în
aceeaşi perioadă.
In 1970, pentru o scurtă perioadă, Marin Iorda îl reînvie pe Haplea, îmbrăcându-l
în blugi şi punându-i bască de proletar pe creştet. BD-urile au apărut în
revista Arici Pogonici şi aveau versurile scrise de Tudor Muşatescu.
Conştient de potenţialul artistic uriaş dar şi de recunoaşterea naţională a personajului, binecunoscutul creator BD al anilor 80 Viorel Pîrligras îl
resuscitează şi el pe Haplea, în 1995, publicând mai multe peripeţii ale sale
în paginile ziarului Renaşterea Bănăţeană din Timişoara. Anul următor, aceste
planşe precum şi altele, inedite, vor fi reluate în cadrul unui dosar special
apărut în fanzinul craiovean Ah BD!
Si iată că, după aproape 20 de ani, Viorel Pîrligras îl
readuce din nou pe Haplea pe mica scenă a benzii desenate, demarând un nou
ciclu al peripeţiilor sale, în paginile săptămânalului craiovean Indiscret,
spre bucuria puţinilor cititori bedefili ai acestei publicaţii, difuzată doar
în Craiova, Vâlcea, Tg Jiu şi Slatina. Personajul
ar fi meritat o difuzare la scară naţională, dar poate că acest articol va fi
citit de vrreun editor interesat, care să publice aceste BD într-un ziar sau revistă
naţională ori eventual să le adune între coperţile unui album. Pentru că, dacă
nu a fost o greşeală de tipar, autorul s-a angajat în scris să deseneze 72 de episoade!
In noile păţanii ale lui Haplea, Viorel Pîrligras păstrează
întocmai trăsăturile de personalitate
specifice personajelor create de
genialii Batzaria şi Iorda, nefăcând altceva decât să le transpună în perioada
post comunistă şi să le confrunte cu
situaţiile tipice ale zilelor noastre. Dar o face tot cu geniu (şi tot în
versuri!) propunând cititorilor de
astăzi acelaşi tip de umor („haz de necaz”) ca acum 80 de ani.
Viorel Pirligras este un extraordinar creator de benzi desenate. Din păcate nu şi un
filozof.
„Banda desenată în
sistemul vechi, „nostalgic”, nu a prins în zilele noastre pe piaţa românească.” scria el ritos pe 4
noiembrie 2011. Dacă tăcea, filozof rămânea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu