Trei
prinţi de la Carpaţi, Asediul, Misiune de sacrificiu, Şoimii Moldovei, Ion Vodă
Cumplitul, Neamul Şoimăreştilor, Giuvaerurile lui Basarab, Tânărul şi Marea, Busola
nu arată nordul, Toate pânzele sus, Căpitan la 15 ani, Tarzan, toate aceste benzi desenate îmi amintesc de frumoasa mea copilărie
petrecută în satul Petricenilor şi în foarte pitorescul târg al Săvenilor.
Am iubit mult banda desenată şi de-abia
aşteptam revistele Luminiţa, Cutezătorii,
Arici Pogonici (când eram foarte
mic) pentru a le răsfoi şi a citi acele frumoase BD-uri. După ele am învăţat eu
să desenez şi să pictez, şi abia mai apoi după marii pictori români şi străini.
I-am admirat atunci, ca şi acum, pe Viorica şi
Vintilă Mihăescu, pe acest mare grafician plin de nerv Puiu Manu, pe
inegalabilii Albin Stănescu şi Valentin Tănase.
Urmându-mi iubirea dintâi, am ajuns la Grădiştea
pe Argeş, la maestrul Radu Theodoru, pentru a-l întreba dacă mai are benzi
desenate după scenariile dânsului, realizate
de marii graficieni de pe vremuri, Ion Deak Cluj, Ladislau Braum etc. Domnia sa
m-a primit cu multă ospitalitate şi mi-a dăruit foarte generos câteva cărţi BD
pe care le mai avea, scăpate din ghearele timpului nemilos (Posada, Menumorut). Astfel, datorită
maestrului Radu Theodoru şi a altor prieteni pasionaţi de BD, am reuşit în timp
să-mi reconstitui colecţia de BD-uri a copilăriei.
Banda desenată este o artă foarte serioasă şi
grea, deşi în aparenţă ea se adresează în special publicului mic. Dacă însă
priveşti doar perspectivele şi racursiurile foarte dificile din unele BD-uri,
îţi dai seama că fiecare pătrat din bandă devine un mic tablou.
Mi-aş dori foarte mult să am şi celelalte
BD-uri care îmi lipsesc ca şi măcar
câteva din vechile numere din Luminiţa
şi Cutezătorii. Poate se mai află
prin podurile caselor vechi. Din păcate, furia distructivă post decembristă a
distrus multe din depozitele şi colecţiile bibliotecilor săteşti şi orăşeneşti
şi, odată cu ele, şi aceste mici opere
de artă ca şi multe alte cărţi, pe care în zadar le mai cauţi şi nu mai dai de
ele.
Desenez de la vârsta de doi ani şi n-am să uit
niciodată cât datorez revistelor de benzi desenate, acele clipe magice de
bucurie când tata mi le cumpăra din vechea şi pitoreasca librărie din centrul,
şi el atât de frumos altădată, al Săveniului...
Emil Karannica
Născut pe 18 iulie 1965 la Săveni, fiu al
Mariei, moldoveancă din satul Petricani (un fel de suburbie a Săveniului) şi al lui Nicolae Karannica, aromân din Veria
(azi, Macedonia), Emil Karannica este de peste 20 de ani directorul Muzeului de
Arheologie din Săveni, judeţul Botoşani. Pictor şi grafician, a avut 12 expoziţii
personale în Botoşani şi a publicat mii de caricaturi în ziarele şi revistele
locale. Lucrările sale de pictură şi grafică se află în colecţii particulare
din România şi străinătate (Marea Britanie, Canada).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu