Mesaj pentru tinerii bedefili români,
din partea lui Captain Romania
din partea lui Captain Romania
Iată că trecu un an, iar ComicsFest a
continuat, precum Harap-Alb... cel din banda desenată, care deja s-a impus în peisajul autohton de gen,
altfel la fel de sărac ca şi până acum. Neobositul Octav Ungureanu
reuşeşte din nou, cu pasiune şi
entuziasm, să adune la un loc o parte din creatorii poveştilor în imagini
desenate.
Sâmbătă, 29.06.2013. Bucureşti. Strada Doamnei
nr.13. Saint Ink. Aceeaşi locaţie ca în anul precedent. Înghesuială mare,
într-un spaţiu puţin generos pentru cei veniţi să îşi etaleze lucrările, dar şi
pentru cei ce doresc sa le vadă. În interior, pereţii sunt tapetati cu planşele
desenatorilor. Iese în evidenţă o pagină din Harap-Alb continuă, mărită la dimensiuni uriaşe.
În mijlocul
camerei, rafturi pline cu benzi desenate de toate felurile, Comics, Manga, BD
european. Cei de la librăria Anthony Frost sunt şi ei prezenţi, aşa cum ne-au obişnuit, iar printre cărţile
oferite doritorilor observ, cu bucurie, o nouă ediţie a unei manga pe care o
iubesc foarte mult, poate cel mai mult: "Lone
Wolf and Cub". Primele trei volume (din douăzeci
şi opt !), legate împreună şi la un preţ destul de atractiv.Oricum, eu le am pe toate... Mă gândesc dacă nu ar fi
cazul să analizăm într-un viitor apropiat subiectele Manga şi Comics !?!...
Dodo Niţă iubeşte numai BD-ul franco-belgian... Cred că P.B.D. trebuie să ia
atitudine.
Dar să revenim la ComicsCon.Văd îngrămădite, pe o măsuţă, toate
numerele apărute până acum din Harap-Alb
continuă... Descopăr cu plăcută uimire miniaturi din plastic şi autocolante
reprezentând personajele din banda desenată românească precum şi tricouri cu
imaginea personajului principal. Uite, domne, e
şi la noi cineva care ştie să îşi vândă marfa, îmi zic, şi dau să trec
mai departe.
Mă ciocnesc de Şerban Andreescu, care a venit
însoţit de câteva exemplare ale ultimului său album, Amintiri din copilărie. Trebuie să vă mărturisesc că nu am crezut în
acest proiect...Hmm,... adaptare după Ion Creangă, n-o să iasă mare lucru
!...Trebuie să îmi fac mea culpa, pentru că desenatorul - cu ştate
vechi, de altfel - a reuşit să creeze o bandă desenată autohtonă excepţională!
Şi nu mă tem de vorbe mari. Stilul comic, specific lui Şerban Andreescu, se
mulează perfect pe amintirile clasicului Creangă, iar decupajul este foarte
inspirat. Despre condiţiile grafice în care a fost tipărit albumul, ce să mai
vorbim.Totul la superlativ. Şi acesta este doar începutul.Urmează un volum de
aproape o sută de pagini, în care poveştile scriitorului născut la Humuleşti, vor căpăta forma benzilor desenate
de acelaşi Şerban Andreescu. Oricum, nu rataţi Amintirile...
Timpul a trecut, se apropie ora la care Dodo
Niţă îşi lansează ultima lucrare, Monografia
Sandu Florea.
Invitaţii încep să apară. Puiu Manu este însoţit
de Marius Leştaru, scenaristul albumului Dim
-Sarabandă în Golful Aden. Fac o
paranteză, spre a dezvălui celor dintre voi care nu ştiu, că cei doi se apropie
de finalizarea unui nou album. Maestrul Puiu Manu s-a întrecut pe sine şi de
această dată. Planşele originale sunt extraordinare, credeţi-mă, le-am văzut!
Am încheiat paranteza şi revin la invitaţii ce continuă să apară, chiar dacă nu
suntem la o serată. Fostul premiat al concursului Inventica BD din revista Cutezătorii a anilor '80, Bogdan
Prejoianu, urmat de scriitorul Ion Manolescu şi nu în ultimul rând Costel BD,
autor de benzi desenate comice, care tocmai a sosit din Italia, unde a emigrat
în urmă cu câţiva ani.
Mihai Ionaşcu, editorul revistei Harap-Alb continuă este şi el prezent. Am spus editorul, adică cel
care plăteşte pentru ca această poveste grafică să existe, ...adică cel mai de
lăudat dintre noi. Pasiunea lui pentru această artă îl va determina, se pare,
să tipărească şi viitorul album al lui Puiu Manu, despre care pomeneam mai sus.
Cu întârziere de o oră, Dodo Niţă începe
prezentarea monografiei pe care a scris-o. Ca fost colaborator al lui Sandu
Florea, vorbeşte şi Bogdan Prejoianu, rememorând prima întâlnire cu cel care,
ulterior, a emigrat în America.
Constat cu uimire că mai tinerii participanţi
la această manifestare nu par impresionaţi de cel care a fost nevoit să îşi semneze lucrările cu pseudonimul Dorandu
şi încet, încet, părăsesc sala.
Dacă sunt interesaţi doar de comics, probabil nu au aflat că acesta
trăieşte în U.S. of A. şi nu ştiu că are cam trei sute de benzi desenate americane la activ. Fraţilor,
puteţi să citiţi Spiderman şi Batman (eu unul prefer Captain America), nimeni nu are nimic
împotrivă. Dar încercaţi să reţineţi şi numele creatorilor. S-ar putea să daţi
şi peste un român pe acolo.Unul care a
realizat numeroase aventuri grafice în anii '70 - '80. Deasemeni, au mai fost
şi alţi desenatori de-ai noştri pe care ar trebui să-i cititi. Puiu Manu, Livia
Rusz, Nicu Russu, Pompiliu Dumitrescu, Valentin Tănase, sunt doar câţiva dintre
ei. Oare BD-ul chiar reprezintă o pasiune pentru voi, sau nu aţi avut unde să mergeţi sâmbătă după-amiaza
!?!
Mă întreb câţi membri o avea Partidul acesta,
al benzilor desenate din ţara noastră ?...Poate ne lămurim în scurt timp !
Finalul a fost apoteotic.Toţi invitaţii
pomeniţi mai sus, plus subsemnatul, am încheiat seara la o terasă din centrul
vechi al Bucureştiului. Ne-am simţit bine, pentru că avem această pasiune
comună şi pentru că am discutat despre ea. Voi ce faceţi?
În încheiere, trebuie să vă spun ceva... Suntem
mulţi, sau puţini, ...benzile desenate vor exista veşnic pentru că "râzi tu, râzi, dar Harap-Alb
continuă" !
A consemnat,
pentru cine o vrea să citească,
Captain
Romania
P.S. Într-un colţ neobservat, undeva după uşa
de la intrarea în Saint Ink, găsesc, la fel ca acum un an, o mulţime de
materiale la liber. Şi mă autoservesc. Semne de carte având tipărite pe o faţă
imaginea lui Harap-Alb, autocolante
cu imagini din bd-uri româneşti şi chiar câteva scurte povestiri grafice de pe
la noi, în variantă printată. Printre ele descopăr cu uimire (se pare că şi cu
întârziere), o excelentă "adaptare aproximativă de Adrian Barbu după o
snoavă populară adaptată aproximativ
de Anton Pann" . Povestea ce îl are ca personaj principal pe faimosul
Nastratin Hogea, se numeşte OMU' PLOII
şi pe lângă desenul foarte bun are şi
dialoguri inspirate, decupaj fără
greşeală,...mai bine mă opresc. Ce mai, totul la superlativ în doar patru
pagini. (Dodo Niţă a semnalat existenţa acestei lucrări, la momentul
potrivit.Ce să facem... El cu ai noştri, noi cu cine putem...Manga, Comics).
Notă. Fotografiile care ilustrează acest articol au fost preluate de pe diverse alte bloguri (nici acolo nu erau menţionaţi autorii lor) |
Am uitat să vă spun că duminică, 30.06.2013, a
plouat cu găleata toată ziua, fapt pentru care nu vă pot povesti ce s-a mai
întâmplat la ComicsFest. Nu am ieşit din casă.
Am citit benzi desenate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu