Aş vrea să fiu Corto
Maltese, să-i trăiesc vieţile, fantasmele şi aventurile. În fond, sunt demult
identificat cu el, alături de mulţi alţii, care i-au moştenit umbra. Spre
deosebire de super-eroii americani – care produc doar clone de carnaval – Corto
e un ”simplu” erou, desenat cu geniu, aşa cum e un prieten, un alter ego, un
pelerin pe care ţi-ai dori să-l găzduieşti. Cel mai liber personaj din cultura
BD poartă o uniformă incertă, navighează sub un pavilion de ceaţă, desfide
“burghezul” cu cercelul său de pirat şi poartă cu sine o constelaţie tainică,
din care nu lipsesc revolta fără cauză, lupta de dragul luptei, amorul secret,
melancolia, reveria, coşmarul şi râsul bărbătesc dinaintea destinului.
Irezistibilă mi se pare, la Corto Maltese, ştiinţa de a
ieşi din timp: câţi ani are acest puer senex ? Îl simţi matur şi e cu siguranţă
tânăr. A trăit intens, ascunde un trecut somptuos şi barbar… fără să se teamă
de prezentul palpitant al acţiunii şi de proiecţia într-un viitor difuz.
Pistolar şi purtător de şiş, bătăuş şi cititor al Utopiei lui Morus, pe care
îşi propune să nu o isprăvească vreodată… Călcând zăpezile stepei, Corto recită
din Verlaine… Iată-l alături de generali echivoci, de cocote metafizice, de
vrăjitoare caraibiene, înainte de a se afunda în spelunci sordide, unde
alcoolul şi târfele se aprind sub stele distante… Între talmudişti venezieni,
călugări irlandezi, care trec Altanticul clandestin, cu destinaţia paradisului
pierdut. Printre briganzi întunecaţi, amatori de Boccherini, sau fete nubile,
rătăcite pe insule stranii. Oriunde apare, Corto Maltese transfigurează scena,
devenindu-i pivot, resort impulsiv şi martor incomod… E mereu acolo şi
altundeva. Privirea, filozofia lui nedecisă, ironia şi gesturile sale cască, în
plină banalitate pitorească, falia unei căutări de cu totul alt ordin. Din
fericire, nu poţi răspunde la întrebarea ce caută Corto Maltese… O lume
dispărută, desigur. O lume mai bună, niciodată. O femeie iubită cândva, aproape
mereu. Dar ceva rămâne obscur şi indicibil: el însuşi, în fluxul şi refluxul
atâtor senzaţii violente, asumate sub zodia unei sublime zădărnicii. Nimeni nu
l-a văzut plângând, aşa cum nimeni nu l-a văzut dezbrăcat, expus sau
disponibil. Poate doar tolănit în sauna care deschide aventura sa în Siberia,
una dintre favoritele mele.
În fapt, Siberia lui Corto Maltese e poarta Asiei
infinite, cancerizate de rafinament, conspiraţii şi perfidii caligrafice. E şi
mormântul Rusiei vechi, cotropite de bolşevism. O ţară a nimănui, străbătută,
modern şi mecanicist, de trenuri blindate, ducese în exil itinerant,
reîncarnări ale lui Gengis Khan, şamani cititori în oase de balenă şi ofiţeri
care sunt împuşcaţi, pentru crima de a fi mers la bordel în loc să se lase măcelăriţi,
pe linia frontului imaginar… Episodul, documentat pe fapte şi personaje când
reale, când oportun inventate, se desfăşoară în paradoxul unei geografii a
vidului, care îşi revendică, prin delirul unor iluminaţi, conţinutul distrus.
Trama epică mi se pare a fi pur alchimică: toţi
încearcă să „obţină” aurul Rusiei ţariste, evacuat în retortele apocalipsei
leniniste. Corto străbate spaţiul euroasiatic din 1919, la apusul unei lumi şi
nenaşterea alteia. E locuitorul temporar al unei ucronii comparabile cu aceea
din Memoriile lui Hadrian, împăratul care domnise odinioară peste golul dintre
crepusculul zeilor păgâni şi naşterea lui Hristos. Corto, mercenarul autarhic,
se lasă aparent „angajat” de societatea secretă a „Felinarelor roşii”, sectă
revoluţionară feminină… Goana după aur e aici metafora captării de resurse sub
pavăza unei nebunii colective, care urmăreşte restauraţia vechilor hanate,
stăpânirea Imperiului de Mijloc şi resuscitarea „albă” a unei Rusii inundate de
sângele mujicilor şi al aristocraţilor moscoviţi.
Albumul nostru musteşte de figuri cosmopolite şi exotice.
Maiorul de aviaţie Tippit e un cinic, o brută zburătoare, care poartă deja
aroganţa hegemoniei americane. Ducesa Maria Semionova, o boieroaică
senzual-cerebrală, în şampania căreia clocotesc laolaltă resemnarea şi dorul.
Amiralul Kolchak, conduce un fantomatic guvern anti-revoluţionar din trenul său
transsiberian, plin de ceho-slovaci dezertori. Evident, figura cea mai
fascinantă a poveştii (care l-a atras vizibil pe Hugo Pratt) rămâne Roman von
Ungern-Sternberg, „baronul nebun”, nobil cu origini baltice, fost combatant al
conflictului ruso-japonez, care îşi propune să stăpânească Lumea, ca
reîncarnare a unei divinităţi belicoase.
Avea să cucerească
Urga în 1920, proclamându-se suveran al Mongoliei, şi să-şi încheie dementa
cavalcadă în faţa unui pluton de execuţie, la Novosibirsk… „Baronul nebun”
ilusterază prea târziu virtuţile militare, vitejia fără scrupule, elanul de
cuceritor imparabil. Aşa încât nu ne surprinde curajul lui Corto de a-l
înfrunta şi simpatia celor doi bărbaţi care se respectă, de vreme ce se lasă în
viaţă.
Corto nu s-ar fi putut
pierde în absurda vastitate siberiană fără contraponderea sa, imposibilul
Rasputin. O figură agresivă şi sarcastică, ucigaş cu simbrie, jefuitor de
mituri, bijuterii şi morminte, care îl iubeşte pe Corto ca pe un sine mai bun. Şi
Rasputin vrea aurul. Nu pentru a finanţa revoluţii, nici pentru a le opri, ci
doar pentru a-l risipi într-o visată orgie universală…
Simbol al Rusiei condamnate, el aşteaptă zorii,
trăindu-şi ultima noapte cu votcă şi caviar, ultima zvârcolire vitală, ultima
deşănţare compulsivă. În vreme ce Corto visează cu ochii deschişi, tenebrosul
Rasputin intră în acel vis cu bocancii săi ţintuiţi şi nestinsa lui fascinaţie
a excesului. O imensă poezie a decadenţei se întâlneşte,
subit, cu energia unei sinucideri hedoniste… Miza călătoriei siberiene rămâne
totuşi suspendată, sau mai degrabă scufundată. Vagonul cu lingouri de aur se
prăbuşeşte, odată cu un pod feroviar dinamitat, în „Lacul celor trei
fruntarii”. Şi nu ne miră, poate, că frumoasa Changhai Li, cu aerul ei de
stilet enigmatic, e singura care asistă la acest final „baptismal”, echivalent
cu o supremă punere în abis.
La capăt de drum nesfârşit, mă bântuie singura întrebare
la care simt că mi-ar trebui un răspuns: unde este Corto Maltese acum ?
Teodor Baconschi
articol publicat inițial de pe site-ul lapunkt.ro, 16 mai 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu