Anul trecut editura ACS din București a publicat o foarte drăguță carte, Căruța - Căsuța, scrisă și desenată de Diana Tivu, carte care, sunt sigur, va face istorie.
Ea narează călătoria - într-un timp nemenționat (probabil finele secolului XIX) - a unei familii de țărani din județul Gorj, de la munte până la mare!
Cu dor de ducă, țărăneii imaginați de Diana Tivu construiesc o căsuță pe patru roți, trasă de o pereche de boi, își iau familia ( 4 copilași) și, cu cățel și purcel - pardon, pisoi, pleacă să descopere marea cea mare.
Pe drum, evident, au parte de multe peripeții: o vulpe le fură cina, fiul Petruț se pierde prin târgul Bucureștilor, o roată a căruței se strică etc dar ajung în cele din urmă să facă baie în marea albastră!
Desenele minuțioase, bogat colorate, ale Dianei Tivu, nu doar ilustrează ci completează narațiunea, ca într-o bandă desenată. Ele trebuie „citite” ca și cuvintele, pentru a savura la maxim călătoria inițiatică a țărăneilor. De altfel, în comparație cu textul, ele acoperă un spațiu mai mare în economia cărții și rămân memorabile scenele cu zeci de personaje aflate într-o mișcare „browniană” din târg sau din curtea hanului unde călătorii rămân peste noapte.
Mai mult decât atât, Diana Tivu, cu studii de arhitectură la bază, s-a documentat îndelung și a reconstituit veridic - evident, transfigurate artistic - casele din sate sau din București, căruțele, obiectele în general, dar și portul tradițional al personajelor.
Căruța - Căsuța se adresează celor mai mici cititori, care se vor amuza nespus de peripețiile țărăneilor de turtă dulce , „călătorind” alături de ei printr-o Românie pitorească de mult apusă, dar reînviată grație uriașului talent al Dianei Tivu.
***
Diana Tivu s-a născut pe 15 martie 1989
la Piteşti. Desenează de când se ştie şi de aceea părinţii au îndrumat-o către
o viitoare carieră de arhitectă. După ce a absolvit Liceul « Al.
Odobescu » (secţia
matematică-informatică) din Piteşti, în 2008
a dat examen de admitere la
Facultatea de Arhitectură, unde a intrat cu notele cele mai mari dintre toţi
candidaţii.
Vreme de 6 ani
s-a dedicat trup şi suflet arhitecturii aşa încât atunci când a terminat
studiile - în 2014 - s-a angajat la un cabinet de arhitectură.
Dar marea sa
dragoste pentru grafică nu a părăsit-o niciodată şi, pentru că Dianei
Tivu nu i-au plăcut niciodată lucrurile
făcute pe jumătate, după un an a abandonat meseria de arhitect şi s-a
consacrat în totalitate artei ilustraţiei.
A lucrat
neîntrerupt, zi şi noapte, pentru a-şi găsi calea în lumea artei şi a
început, ca toţi marii noştri graficieni,
ilustrând clasicii literaturii
româneşti.
În 2016 a debutat cu cartea bogat ilustrată Prostia omenească, după Ion Creangă, la editura DPH.
Anul următor va desena volumul de Basme şi poveşti româneşti, pentru editura Corint şi, pentru aceeaşi editură, va mai ilustra în 2021 cartea Momente şi schiţe (alese pentru copii), după I.L. Caragiale.
Impresionaţi de talentul său, editorii de la DPH îi vor propune să ilustreze volumul Povestea celor trei vrăjitoare toante, de Simona Epure (2016) şi mai ales vor publica prima sa carte de autor, Pernuţa speriată şi teribila noapte de lună plină (2017), la care Diana Tivu semnează atât textul cât şi desenele.
Cu multă delicateţe şi un pic de umor, tânăra artistă creează un gingaş personaj antromorf, prin care transmite sentimentele confuze ale copilului Dănuţ, aflat la primii săi paşi în viaţă. Cu un puternic caracter educativ, carte a sedus micii cititori şi pe părinţii lor, astfel încât Diana Tivu va mai publica încă trei volume din aceeaşi serie: Pernuţa speriată şi teribila cutie cu viteze şi bulbuci, Pernuţa speriată şi teribila viaţă a unei jucării de îmbrăţişat, Pernuţa speriată şi teribila întâlnire cu Moş Crăciun.
De-acum Diana Tivu şi-a făcut o reputaţie şi este solicitată din ce în ce mai mult de editori.
La DPH ilustrează volumele Emoţiile de la teorie la poezie, de Ion Ovidiu Pânişoară (2018) şi Urechiatul Saşiu şi lupul sur, de Simona Epure (2019).
În aceeaşi an ilustrează pentru editura Corint romanele pentru copii şi adolescenţi Poveste de Crăciun de Charles Dickens, Poveşti de groază şi mistere de Arthur Conan Doyle, Un fiu al soarelui de Jack London, Beau Geste de Percival Christopher Wren, Călăreţul fără cap de Mayne Reid, Maşina Timpului de H G Wells şi Laleaua neagră de Alexandre Dumas.
În 2021 începe colaborarea cu editura Pandora M, unde ilustrează volumele scrise de Andreea Iatagan (Miko, vulpiţa friguroasă şi Miko şi aventura din noaptea de Crăciun) dar şi pe cel al Olimpiei Melinte (Serion Pantalon în Ţara Amintirilor).
În 2022 intră şi în catalogul editurii
Univers, pentru care ilustrează două cărţi scrise de Alec Blenche: Un băiat de nota 10 şi Bunicule, ne spui o poveste?.
Aducându-şi
aminte de copilăria sa petrecută într-un sat din judeţul Argeş şi, evident,
inspirată de bogatul folclor al poporului nostru, de sub peniţa ei au început
să iasă o mulţime de ţărănei, simpatici şi ataşanţi. După ce a desenat multe
personaje, a conceput şi o poveste cu unii dintre ei, care se va numi Căruţa-căsuţa şi va fi publicată în 2023 de către editura ACS.
Suntem convinşi
că şi această nouă creaţie a sa se va bucura de succes şi vor urma şi alte
întâmplări cu simpaticii ţărănei.
În doar 8 ani de
activitate Diana Tivu a ilustrat (uneori a scris şi ilustrat) vreo două duzini de cărţi, care au colorat viaţa a mii şi mii de copii
de la noi. Este evident că ea calcă pe urmele unor mari artiști români
precum Eugen Taru şi Sandu Florea care, deşi absolvenţi ai Facultăţii de
Arhitectură, şi-au împlinit visul de a deveni graficieni pentru copiii de toate
vârstele.
Diana Tivu și Puiu Manu, două stele ale graficii românești! |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu